$$$

 Ah, hăhăieșii și ortografia...

    Aducem aici un mic exercițiu și exemplu de ortografie în atenția rataților limbii rumânurilor, hăhăieși și cârcotași minați de complexe de inferioritate, întotdeauna gata să ne demonstreze câte imperfecțiuni a comis Dumnezeu când a creat lumea și omul – chiar dacă primul exemplu de eroare și oroare sunt ei, următorul ești tu (dar cum altfel ?): or fi ei agramați și ignari, dar tu, da, tu, nici tu nu ești mai bun sau mai breaz, ortografia ta e imperfectă, incorectă și nu e cea "care se cere"!

Suntem chit, n' așa ? 

Și nici nu le poți spune (amintiri școlare n-au, școala nu le-a plăcut, viața îi aștepta cu lecțiile ei, iar ei aveau așteptări ceva mai modeste decât cunoașterea limbii) că în anul de grație 2025 limba rumânurilor are câteva versiuni diferite de ortografie (nu stridente, dar diferite), toate la fel de folosite (încă) în limba scrisă, jurnalism, în tipografie și, mai ales, în literatură (dovada o fac editurile).

Astfel, avem ortografia de dinainte de 1993, cea fără acel â integrat peste tot și hotărât în ianuarie 1993 de o Academie Română nehotărâtă științific și socio-cultural.

Apoi, desigur, ortografia școlară, cea predată și învățată după 1992, dar neasimilată la nivel popular.

Însă lucrurile se complică – de două ori ! – dacă observăm că cei ce au avut pe bancă un abecedar înainte de 1974, au învățat o punctuație oarecum diferită de cea școlar-normativă de acum, probabil inspirată de cea franceză (era normal, pe lângă zecile de mii de neolatinisme punctuația a urmat tendința generală, odată cu trecerea la alfabetul latin), unde se lasă spațiu înaintea a șase sau opt semne de punctuație (eu o fac, de exemplu, și nu doar pentru motive de caligrafie, știu și de ce).

Iată însă că și rumânurile au descoperit Google și tehnoredactarea asistată informatic, după 1998, unde majoritatea programelor face diferența între cuvântul scris (aplicația distinge automat) și punctuație, atenție ! adică, de facto, cele șase semne de punctuație sunt preluate și despărțite de cuvântul care le precedează, tot așa ca și de cel care urmează !

Evident, cei ce scriu foarte puțin – dar și cei care scriu mult, media nu o luăm în calcul – pot face greșeli de dactilografie (cea mai frecventă fiind virgula înghesuită, lipită sau dezlipită aiurea)! 

Avem un exemplu ?

Poezia de mai jos a fost scrisă și editată, probabil înainte de 1974, dar reeditarea ei pe o pagină literară (internet, 2025, cu â !), de unde am cules-o eu, face dovada a ce am scris mai devreme.

Exemple asemănătoare sunt câteva sute de mii și e sigur că nu o Academie incapabilă de nivel hăhăieș va avea câștig de cauză în timp, exact așa cum acum câteva secole Gutenberg și mașina lui au produs schimbări fundamentale în scriere și ortografie. 

Septembrie galben.

Seri lungi, viorii,

Fug zilele verii spre soare. Trec stol

Cocorii scad sus. Toamna vine domol.

Din vară în vară, dând iernii ocol

Septembrie cald e-n septembrie gri,

Septembrie galben, putem hoinări ?

Septembrie cald, nu muri, nu muri, nu muri !

Septembrie gri, septembrie gri

Septembrie arde-n păduri aurii,

Se mistuie vara din pomi în pârjol.

Chipul toamnei e plumb. De-atât fum se-nnegri.

Cocorii s-au dus. Toamna, cerul e gol :

Septembrie cade-n septembrie gri

Septembrie, septembrie gri

Septembrie cald, nu muri, nu muri!

Nu muri !

— Romulus Vulpescu - Dialog pentru septembrie