_$$$$

 MEMORIE CULTURALA - BOGDAN PETRICEICU HASDEU

Pe 25 august 1907, Bogdan Petriceicu Hasdeu se stingea la Câmpina, parcă grăbit să-și reîntâlnească unica-i fiică (Iulia), copil atins de genialitate (ca și tatăl său) plecată la îngeri în anul 1888, pe când avea doar 18 ani. Nu murea doar un simplu om, ci- o adevărată instituție culturală. 

Hașdeu se născuse pe 26 februarie 1838, în localitatea Cristinești din Ținutul Hotinului, vlăstar al unei familii de oameni erudiți, de obârșii nobiliare. Mama sa ar fi avut origini rusești, dar ar fi fost complet naturalizată, într-un sens românesc. Numele familiei era de fapt- Hîjdeu. Studii universitare neterminate, o carieră juridică ratată, o încercare de carieră militară- pentru care nu avea vocație. Tinerețea lui are unele episoade care aduc aminte de aceea a lui Tolstoi: petreceri nocturne, joc de cărți, numeroase aventuri amoroase. Hașdeu va fi mereu un adevărat magnet pentru multe femei, deși el însuși se mira de acest aspect, considerându-se un bărbat neatrăgător. 

Stabilit în Principatele Române, se impune repede, prin vastitatea culturii sale și prin energia rară, pe care o depune în variate domenii, unde este un adevărat pionier: istorie, literatură, filologie, publicistică, folclor, etnologie, geografie, dramaturgie, etc. 

A adus la lumină numeroase documente medievale românești (necunoscute până atunci,) publicându-le și comentându-le, prin intermediul unei adevărate Arhive scrise. 

A dorit să realizeze de unul singur, un uriaș dicționar etimologic al limbii române (proiect unic chiar pe plan european), în cadrul căruia fiecărei litere urma să i se dedice câte o monografie, dar s-a oprit la cuvântul "bărbat". Acolo unde nu avea la îndemână o documentație amplă, compensa prin imaginația sa bogată și prin intuiția sclipitoare. Așa cum naturalistul francez Cuvier reușea să reconstituie scheletul unui dinozaur având la dispoziție doar fragmentul unui os, Hașdeu reușea de multe ori pe plan filologico-istoric, să reconstituie atmosfera unor epoci îndepărtate, sau să explice specificul unor comunități, cu o uluitoare plasticitate. 

Adesea a exagerat și s-a înșelat, dar aceste eșecuri nu au umbrit cu nimic, forța intelectului său copleșitor și marile sale reușite. 

S-a opus latinismului excesiv, respingând teza exterminării elementului dacic de către romani, după cucerirea militară a Daciei de către împăratul Traian. A scris despre importanța fondului tracic în limba și etnografia românilor. Monografist istoric, dramaturg ("Răzvan și Vidra" este o piesă de teatru în versuri, care conține pasaje reușite și un spirit romantic evident), polemist aprig, fondator și conducător abil de gazete, Hașdeu a fost un mare patriot român, în cel mai frumos înțeles al acestui termen. 

Adevărat fenomen al naturii , se mișca lejer în circa 26 de limbi străine.

Autor al primei cărți de spiritism din spațiul românesc ("Sic cogito"), inspirată de experiența morții fiicei sale. 

În ultimii ani ai vieții, devenise un fel de schivnic, retras la Câmpina într-un bizar castel proiectat special, după ceea ce el considera a fi fost, indicațiile primite de la spiritul Iuliei, transmise de Dincolo. Era îmbătrânit, scheletic, cu un aspect tragic, dar de o demnitate biblică. 

Din anul 1877 a devenit membru al Academiei Române. 

Prin personalitatea și enciclopedismul preocupărilor sale, Hașdeu îl anunța pe Nicolae Iorga.

La România 

Bogdan Petriceicu Hasdeu

Allons, enfants de la patrie!

Purtând pe trup înfipta gheară

Şi-n suflet drojdii de venin,

De zece ori sărmana ţară,

Rămasă-n voie la străin,

D-abia putând să mai respire,

Mereu lovită de călăi—

De ce te plângi c-a-ta peire

Îţi vine de la fii tăi?

O nu şi nu, iubito mamă!

Acei ce roabă te-au trădat

Prin furtişag români se cheamă,

Mânjind un nume uzurpat!

Trecut-au vagabunde gloate

Prin ospătosul tău ogor,

Şi ţi-au lăsat în urmă toate

Gogoşi de vierme rozător!

Un venetic îţi dă cu peatră,

Îţi dă un altul cu ciomag,

Primiţi la masă şi la vatră

În loc să zacă lângă prag!

O nu şi nu, iubito mamă!

Acei ce roabă te-au trădat

Prin furtişag români se cheamă,

Mânjind un nume uzurpat!

Ei nu-ţi sunt fii. Priveşte-i bine:

Cunoaşte-ţi laptele din sân

Şi din năpârcele străine

Alege puiul de român!

Nu blăstăma victima frunză,

Ci scutur-o de negrii gâzi:

În foi să nu se mai ascunză

Cumplita droaie de omizii

O nu şi nu, iubito mamă!

Acei ce roabă te-au trădat

Prin furtişag români se cheamă,

Mânjind un nume uzurpat!

Deschide cronica străbună

La anii marilor nevoi,

Când soartea fulgeră şi tună

Potop şi flacără pe noi:

Să vezi c-acea grozavă ciumă,

Ce-n veci de veci te-a otrăvit

Ş-acuma iarăşi te sugrumă—

E veneticul înfiat!

O nu şi nu, iubito mamă!

Acei ce roabă te-au trădat

Prin furtişag români se cheamă,

Mânjind un nume uzurpat!

Românul geme-n bătătură

Pe când străinii chiuiesc

Şi urlă cântece de ură,

Sugând pământul românesc!

Iar tu, o scumpo Românie,

Tu nu ştii singură ce zici,

Lovind,pe fii-ţi cu mânie

În loc să baţi pe venetici!

O nu şi nu, iubito mamă!

Acei ce roabă te-au trădat

Prin furtişag români se cheamă,

Mânjind un nume uzurpat!

Sunt mulţi românii prin cătune,

Sunt mulţi ca stelele din cer,

Dar norul greu când îi supune

Luceferii în ceaţă pier!

Sunt mulţi românii în tot locul,

Sunt mulţi ca floarea din grădini,

Dar nu s-a dezvălit bobocul

Impedecat de mărăcini!

O nu şi nu, iubito mamă!

Acei ce roabă te-au trădat

Prin furtişag români se cheamă,

Mânjind un nume uzurpat!

De vrei să scapi duioasa rază

A mii de stele româneşti,

Tu norul ce le-nmormântează

Din cerul ţărei să-l goneşti!

De vrei să smulgi plăpânda floare

Din buruieni şi din scaieţi,

Tu-i fă curând un loc la soare:

Hai dară la plivit, băieţii

O nu şi nu, iubito mamă!

Acei ce roabă te-au trădat

Prin furtişag români se cheamă,

Mânjind un nume uzurpat!

Sursa : Enciclopedia Română

     Decean Renata