DESPRE PRIETENIE
Îmi asum riscul de a reveni asupra acestei teme care m-a fascinat și mă fascinează în continuare.
Pentru că noi, oamenii, ființe sociabile, avem nevoie enormă de a primi afecțiune, de a fi iubiți, chiar mai mult decât ne iubim pe noi înșine. De aceea puterea pe care le-o acordăm celorlalți asupra noastră merge uneori până la punctul în care, după cum voi arăta, ne poate face rău.
Îmi zicea deunăzi un sătean care îmi tot da târcoale când merg la locuința de la sat: „Vorbește lumea!”. Era afectat de ce auzise că vorbește satul, lumea lui, despre el, de parcă existența i-ar fi în interdependență cu cea a satului. Și poate că avea dreptate, în sensul celor de mai sus și voia să iau atitudine sau cel puțin să-i dau un gest de resemnare, dar eu i-am explicat că nu mă interesează ce vorbește lumea aceea și că nu vreau să intru și nici nu am cum să intru în malaxorul lumii lui, pentru că nu aș prezenta interes…
Cu toții avem nevoie de afecțiune pentru a supraviețui. „Bucuria omului e omul. Între ei se înfiripă prietenia care umple cel mai întins deșert al sufletului nostru”, spunea J.B. Bossuet (teolog, orator la curtea regelui Ludovic al XIV). Prin urmare, se poate spune că nimeni nu este imun la relații afective și pe drept se mai poate spune că suntem ceea ce suntem datorită oamenilor pe care îi întâlnim în viață, mai ales datorită prietenilor noștri.
În relativul nostru drum prin viață, căutăm alți oameni care să ne semene, ori cu care am vrea să ne asemănăm, tocmai pentru a avea certitudinea că nu suntem singuri. Săteanul acela probabil că a venit la mine să se debaraseze de prietenii lui de pahar, să le arate că nu este ca ei. Probabil că voia să-și legitimeze valoarea în fața prietenilor prin prietenia cu mine. A fost șofer și mi-a spus că a trecut și el cu mașina pe la Universitate, unde am învățat eu și chiar pe la Politehnică, unde a învățat fiul meu, voind să spună prin aceste „asemănări” că nu este mai prejos de mine și de fiul meu. L-am lăsat pe acest sătean în lumea lui…
Cert este că noi, oamenii, încercăm să comunicăm cu alți oameni cu aceleași gusturi ca ale noastre, care rezonează la aceleași valori, care credem că ne-a putea înțelege în acțiunile noastre. Iar asta nu ni se întâmplă numai în viața reală, ci și în cea virtuală. Cel mai concret exemplu este faptul că suntem aici, pe FB. Apropo, ce căutăm noi aici? Răspunsul l-am dat deja.
De foarte multe ori, încercăm să ne legitimăm valoarea, în viața reală sau virtuală, prin anvergura prietenilor sau a mentorilor, pentru că oamenii importanți, cu care ne împărtășim existența, ne definesc într-o mare măsură. Numai că, unii oameni care vin în viața noastră și pe care îi primim cu dragoste în sufletele noastre, după scurt timp constatăm că ne-au înșelat așteptările. Ca un adult responsabil, în această situație, am decis în mod asumat că se impune o reală ruptură. Fără să-i dau de știre sau vreo explicație, la un moment dat, un om ca acesta nu a mai existat pentru mine. Nu l-am mai salutat, nu i-am răspuns la salut; pur și simplu, a devenit pentru mine un necunoscut cu care nu vreau să comunic. Dacă a fost un ticălos cinic și inteligent, a fost șocat la început, poate rănit în amorul propriu, dar a înțeles până la urmă că ruptura este ireconciliabilă și s-a resemnat. Dacă a fost vorba de un impostor ce pozează în geniu, și-a exprimat furia încercând un timp, fără succes, să mă discrediteze… Până la urmă fiecare și-a văzut de ale lui.
Da, este nevoie să faci uneori curat în viața ta, pentru a elibera spațiul pentru noi relații prin care să cunoști noi oameni cu care să te împrietenești pentru că „fericirea este reală atunci când este împărtășită”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu