vineri, 8 august 2025

$__

 „COPIII NU DAU RĂSPUNSURI GREȘITE!”

    Da, enunțul acesta este o perspectivă care subliniază și încurajează gândirea creativă și exploratoare a copiilor, nicidecum pedepsirea greșelilor. 

   Ce bine spunea Kipling: „Copiii nu dau răspunsuri greșite, ei răspund uneori la alte întrebări”. În esență, ideea este că răspunsurile unui copil, chiar dacă nu se potrivesc cu răspunsul corect așteptat, pot oferi indicii valoroase despre modul lor de gândire și despre înțelegerea lor a lumii. În loc să fie etichetate ca „greșite", aceste răspunsuri pot fi considerate ca puncte de plecare pentru discuții și învățare.

   Toate bune și la locul lor! Dar ce mă fac eu cu nepoțelul meu, Andrei, când aseară la culcare mi-a spus: „Unii oameni, cu cât vor să facă lucruri mai frumoase, cu atât le fac mai proaste pentru că pot fi puse greșit sau făcute greșit”. Îndată ce l-am auzit am sărit ca ars, am luat un caiet și un pix și am început să scriu. „Ce faci? Îți notezi ca pe urmă să scrii ceva despre asta sau să faci o poveste?”, m-a întrebat Andrei. 

   Mai este loc de vreun comentariu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu