$$$

 Citești într-un minut, îți amintești o viață întreagă.

Pe un drum lung, sălbatic și istovitor mergea un om însoțit de câinele său. Mergeau amândoi, obosiți de cale. Deodată, în fața lor se arătă un oazis: porți strălucitoare, dincolo de ele – muzică, flori, murmur de izvor, odihnă deplină.

— Ce loc este acesta? — întrebă călătorul pe portar.

— E raiul, i se răspunse. Ai murit deja și acum poți intra să te odihnești cu adevărat.

— Este apă acolo?

— Câtă dorești: fântâni limpezi, bazine răcoroase…

— Și de mâncare?

— Tot ce îți poftește inima.

— Dar câinele meu?

— Îmi pare rău, domnule, câinii nu au voie. Trebuie să-l lași aici.

Călătorul a trecut mai departe. După un timp, drumul l-a purtat către o fermă. La poartă ședea un alt portar.

— Mi-e sete, spuse călătorul.

— Intră, în curte vei găsi o fântână.

— Și câinele meu?

— Lângă fântână e un vas pentru el.

— Și de mâncare?

— Te pot ospăta cu o cină.

— Dar câinelui?

— Se va găsi un os.

— Ce loc e acesta?

— Acesta este raiul.

— Cum așa? Portarul palatului de mai devreme mi-a spus că raiul e acolo.

— Te-a mințit. Acolo e iadul.

— Și cum de răbdați voi, cei din rai, asemenea minciună?

— Ne e de mare folos. Aici ajung numai cei care nu-și părăsesc prietenii.

Jean-Paul Belmondo.