$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - HERTA MULLER

Herta Müller este una dintre cele mai apreciate scriitoare de origine română, iar în anul 2009 a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură.

S-a născut, în data de 17 august 1953, la Nițchidorf, în județul Timiș. Tatăl său a fost un șvab bănățean și, ca mulți alți cetățeni români de naționalitate germană, a fost înrolat în Al Doilea Război Mondial în Waffen-SS. După război își câștiga existența fiind șofer de camion. Iar după venirea la putere a comunismului în România, a fost expropriat de autoritățile statului comunist român.

Mama sa, ca majoritatea populației de naționalitate germană din România (cei între 17-45 de ani), după accederea comuniștilor la putere, a fost deportată în 1945 în Uniunea Sovietică. Acolo a fost ținută, timp de cinci ani, într-un lagăr de muncă forțată – fostul lagăr de la Novo-Gorlovka de pe teritoriul Ucrainei. Iar numele scriitoarei se leagă de acest episod. Mai precis de faptul că o femeie cu care mama sa se împrietenise în lagăr și care murise, avea numele Herta. Atunci, mama sa a promis că dacă va scăpa din acest lagăr de muncă și va avea o fetiță, îi va pune numele Herta.

A învățat limba germană literară când era la grădiniță și la școală, o limbă diferită de cea din satul său şvăbesc. Acolo, români erau doar polițistul și medicul, oameni cu care, mai ales dacă ești copilul, nu prea vrei să ai de a face. Ajunsă la liceu, Herta Muller nu știa prea bine limba română, așa că a trebuit să o învețe pe stradă, în viața de zi cu zi.

Începând cu anii 1970 a fost apropiată de Aktionsgruppe Banat, un grup format din studenți și scriitori șvabi bănățeni, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul din România comunistă. Despre această parte importantă din viața sa a vorbit și în 2009, la Stockholm, atunci când a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Atunci scriitoarea i-a omagiat pe prietenii ei din Aktionsgruppe: “Din fericire am întâlnit în oraș [la Timișoara] o mână de tineri poeți din Grupul de Acțiune Banat. Fără ei nu aș fi citit cărți și nu aș fi scris nicio carte. Cu ajutorul acestor prieteni am supraviețuit. Fără ei n-aș fi rezistat represiunilor. Mă gândesc astăzi la acești prieteni. Și la cei pe care Securitatea îi are pe conștiință și care se află astăzi în cimitire.”

După absolvirea studiilor de filologie germană şi română, Herta Muller a lucrat pentru scurt timp ca traducătoare într-o fabrică din Timișoara, de unde avea să fie concediată din cauza refuzului de a colabora cu Securitatea.

Opoziția sa fața de regimul comunist i-a adus interzicerea să mai publice.

Un afront total care nu i-a adus extrem de multe probleme. De altfel, volumul său de debut, “Niederungen” – “Ținuturile joase”, care a apărut în 1982, s-a confruntat cu o cenzură puternică care i-a distrus, așa cum spune scriitoarea, întregul sens al manuscrisul. De aceea, la doar doi ani distanță, scriitoare reușește să își publice cartea în Republica Federală Germania, exact așa cum fusese scrisă. Însă, această acțiune a atras o reacție extrem de dură din partea autorităților de la noi: i s-a interzis să mai publice.

Începând cu 1982 i s-au permis trei vizite în Germania Federală, din care se reîntoarce în România. Însă, în umbra tuturor confruntărilor pe care le avea cu regimul asupritor de la noi, în februarie 1987 emigrează în Republica Federală Germania, împreună cu soțul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner.

Întrebată despre ce anume simte în legătură cu România, Muller spunea că nici nu o urăște, dar nici nu îi duce dorul:

“M-am îndepărtat de România pentru că așa a trebuit să fac. Când am plecat din România, trei ani a mai fost Ceaușescu și am primit amenințări cu moartea chiar și la Berlin. Nu am putut să vin aici, așa că m-am debarasat şi nici nu am avut ideea să sufăr de dor de casă. Am zis: «Ăștia m-au dat afară și atunci am trântit și eu ușa». A fost ceva reciproc”, mai declara scriitoarea la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, din 2014.

Herta Muller era recompensată în 2009 cu premiul Nobel pentru literatură, pentru ilustrarea “peisajului celor dezrădăcinați”, cu “concentrația poeziei și cu franchețea prozei”, temele abordate fiind opresiunea, dictatura și exilul trăite în timpul regimului comunist.

Citate Herta Müller:

“Dacă trăiești cu amenințări cu moartea, ai nevoie de prieteni. Așa că trebuie să riști ca ei să te spioneze." 

"Suferința nu îmbunătățește ființele umane, nu-i așa?" 

"Ceea ce nu poate fi spus poate fi scris. Pentru că scrisul este un act tăcut, o muncă de la cap la mână." 

"Cât de mult cuvinte suntem autorizați să luăm, cu atât mai liberi devenim. Dacă ni se interzice gura, atunci încercăm să ne afirmăm prin gesturi, chiar și prin obiecte." 

"Frica întotdeauna găsește o ieșire. Dacă îți controlezi fața, ea va aluneca în vocea ta. Dacă reușești să-ți stăpânești fața și vocea, ca și cum ar fi lemn mort, ea va aluneca prin degetele tale. Va trece prin pielea ta și va rămâne acolo. O poți vedea stând pe obiectele din apropiere." 

"Într-o țară ca aceasta, trebuia să mergem, să mâncăm, să dormim și să iubim cu frică." 

"Uneori, lucrurile capătă o tandrețe, o tandrețe monstruoasă pe care nu o așteptăm de la ele." 

"Fiecare călătorie în România este și o călătorie într-un alt timp, în care nu am știut niciodată care evenimente din viața mea au fost coincidențe și care au fost puse la cale." 

"Nu poți construi un viitor dacă nu ai un trecut." 

"Nu pot să mai scriu decât despre tăcere. Tăcerea este cuvântul meu." 

"În mod cert, nu mă mai simt acasă. Mă simt pierdută."