$$$

 20 iulie - †) Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul

Apostolul: Epistola sobornicească a Sf. Apostol Iacob 5, 10-20; Evanghelia: Luca 4, 22-30

Dintre marile personalităţi amintite în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, una dintre cele mai luminoase este cea a prorocului Ilie Tesviteanul, care a trăit în vremea regilor Ahab şi Iosafat, şi pe care Sfânta noastră Biserică l-a trecut în rândul sfinţilor, pentru faptele lui mari şi minunate. Noi creştinii îl cinstim în mod deosebit pentru că la el descoperim puterea excepțională a rugăciunii adevărate bineplăcute înaintea lui Dumnezeu.

Biserica vede în Sfântul Ilie pe omul lui Dumnezeu, drept şi temător, care a fost răpit la cer cu trupul, într-un car de foc, om ce n-a dat tributul morţii trupeşti şi care a fost în cinste pe Muntele Tabor, fiind martor la clipa minunată a Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos pe acest munte.

Prin minunile săvârșite, Sfântul Ilie a arătat înaintea poporului puterea lui Dumnezeu Care, datorită rugăciunilor lui a aprins altarul pregătit de jertfă, arătând în fața întregului popor că numai Dumnezeul lui Israel, Făcătorul cerului şi al pământului, este Singurul Dumnezeu adevărat, pe când idolii neamurilor sunt doar închipuiri omeneşti

Tot în Sfânta Scriptură este menţionat faptul că în vremea unei mari secete s-a retras în pustiu, unde a fost hrănit de un corb, iar mai apoi, prin rugăciune, a făcut ca să se deschidă cerurile cu ploi binefăcătoare pentru întreg pământul. Un alt fapt minunat este cel din Sarepta Sidonului unde a locuit în casa unei văduve, pe care a ajutat-o prin minunea înmulţirii făinei şi a untdelemnului şi totodată l-a înviat pe unicul ei fiu, ce murise.

Urmărit fiind, cu ură, de regina Izabela, el se refugiază în pustiu, unde rămâne în post şi rugăciune timp de 40 de zile, iar de aici pleacă spre Damasc, unde îşi alege ca ucenic pe Elisei. Tot aici este arătată minunea prin care Ilie arde cu foc pe slujitorii necredincioşi ai regelui Ohozia. 

După ce a trecut, împreună cu ucenicul Elisei, apa Iordanului, prorocul Ilie este ridicat cu trupul la cer de un car cu cai de foc, lăsând lui Elisei mantia sa, ca semn al puterii prorociei, mantie cu care Elisei va face și el nenumărate minuni.

                                            *

Despre viața și toate aceste întâmplări minunate săvârșite de prorocul Ilie aflăm din Cartea a 3-a (cap. 17-21) şi a 4-a a Regilor (cap. 1-2), din Sfânta Evanghelie după Matei (17, 3-4), Marcu (9, 4) și Luca (4, 25-26; 9, 30), atunci când participă la slăvita Schimbare la Faţă a Domnului Hristos, dar și din Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacob (5, 17-18), care laudă faptele săvârşite de Sfântul Proroc Ilie. Sfântul Proroc Ilie, ca martor al slavei cereşti, va fi şi unul dintre personajele care vor apărea în vremea sfârşitului lumii, luptând cu aceeaşi râvnă cu forţele răului (Apocalipsa 11, 7).

Sfântul Proroc Ilie a fost ales dintre iubitorii de Dumnezeu, dintre cei curaţi la inima, pentru ca să înalţe din nou inimile credincioşilor la Dumnezeu. El a fost ales dintre cei cu credinţa nezdruncinată, pentru a întări credința adevărată în inimile semenilor săi. A fost ales dintre cei curajoşi, pentru ca în faţa lui să tremure chiar și puternicii zilei. A fost ales dintre cei smeriți, pentru a arăta măreţia şi puterea lui Dumnezeu.

Puterea şi sfinţenia i-au fost date de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile lui stăruitoare. Sfântul Ilie a fost profetul rugăciunii, așa cum îl înfăţişează Sf. Ap. Iacob (5, 17-18).

Sfântul Ilie a avut o mare şi sfântă misiune: slujirea lui Dumnezeu. De aceea, în clipele de răscruce ale vieţii sale de proroc, în timpul foametei şi al secetei când a stat la Sarepta Sidonului, apoi în faţa altarului de pe muntele Carmel, el s-a rugat cu „rugăciune stăruitoare a dreptului” (Iacob 5, 16).

Troparul Sfântului Proroc Ilie: 

„Cel ce ai fost înger în trup, temeiul prorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei har, gonește bolile și pe cei leproși curățește. Pentru aceasta, și celor ce îl cinstesc pe dânsul le izvorăște tămăduiri.”