duminică, 20 iulie 2025

$$$

 "M-am născut o dată cu România Mare şi sunt ombilical legat de România." RADU BELIGAN 


Radu Beligan a plecat ... in data de 20 iulie 2016, la vârsta de 97 de ani. Unul dintre cei mai iubiți și, cu siguranță, cel mai longeviv actor român cu o activitate de 70 de ani in teatru, film, televiziune si radio. Din 2004 a fost si membru al Academiei Romane.


A debutat in teatru la varsta de 20 ani, in piesa “Crima si pedeapsa” dupa Dostoievski, in regia lui Mihai Zirra, pe scena Teatrului "Munca si Lumina" din Bucuresti.


Primul sau rol in film a fost cel din 'O noapte furtunoasa', in regia lui Jean Georgescu (1943), iar ultimul 'Dupa-amiaza unui tortionar', in regia lui Lucian Pintilie (2001).


In activitatea sa artistica, Beligan a realizat peste 80 de roluri in teatru si 30 in filme.


Radu Beligan a intalnit nume extraordinare ale scenei romanesti: Aura Buzescu, Nicolae Baltateanu, Lucia Sturdza Bulandra,Toma Caragiu, Vasiliu-Birlic, Vraca, Victor Ion Popa, Gheorghe Timica sau Eugen Ionescu. A intruchipat roluri mari in unele dintre cele mai dificile partituri din dramaturgia romana si universala, de la Romeo la Richard al III-lea sau Robespierre.


In decembrie 2008, cu ocazia implinirii varstei de 90 de ani, marele actor Radu Beligan a fost omagiat la Teatrul National din Bucuresti.


“Sunt actor de exact 70 de ani, ceea ce reprezinta jumatate din istoria teatrului romanesc”, a declarat Beligan.


"Am 90 de ani si ma pregatesc sa invat un rol nou . Stiti ce raspundea Socrate cand era intrebat: De ce inveti sa canti la lira cand tu te pregatesti sa mori?. El spunea: Ca sa stiu sa cant la lira inainte de a muri“.


"Am trait in teatru zile de plenitudine, de fericire, de lumina, zile de neuitat sub semnul unei permanente si neobosite cautari".


„Am adus bucurie oamenilor. Prea multa lume vrea sa ma vada pe scena. Am 70 de ani de cand sunt acolo, iar asta inseamna jumatate din istoria teatrului romanesc“.


Radu Beligan a primit Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de Mare Cruce.


"Teoria mea este că longevitatea se datorează actului iubirii. Suntem născuţi pe lume pentru a iubi. Orice. Nu-ţi impun să joci, să iubeşti ce iubesc eu, ci să iubeşti ce iubeşti dumneata, dar să iubeşti cu adevărat. Cred că ăsta e marele mister: iubirea. Dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta, lumea ar fi o bucurie."

Radu Beligan


RESPECT!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu