$$$

 Într-o zi, pe când eram adolescentă, stăteam alături de tatăl meu la coadă pentru a cumpăra bilete la circ. Între noi și casa de bilete se afla doar o familie. Această familie mi-a lăsat o impresie adâncă și de neșters.

Erau opt copii, toți probabil sub doisprezece ani. După hainele lor modeste, dar curate și îngrijite, era limpede că nu aveau mulți bani.

Copiii se purtau exemplar, stând câte doi în spatele părinților, ținându-se de mână. Vorbeau cu entuziasm despre clovni, animale și tot ce sperau să vadă în acea seară. Din nerăbdarea lor se putea simți că nu mai fuseseră niciodată la circ. Pentru ei, această ieșire era o adevărată sărbătoare, un vârf de fericire în viața lor.

Tatăl și mama stăteau în fruntea șirului, mândri și plini de demnitate. Ea îi ținea mâna cu gingășie și îl privea cu o admirație profundă, de parcă ar fi spus: „Tu ești cavalerul meu în armură strălucitoare.” El zâmbea, fericit, trăind bucuria familiei sale.

Când vânzătoarea de bilete l-a întrebat câte bilete dorește, el a răspuns cu mândrie: „Aș dori opt bilete pentru copii și două pentru adulți.” Vânzătoarea i-a comunicat prețul.

Femeia i-a dat drumul mâinii, și-a plecat capul, iar buzele bărbatului au început să tremure. S-a apropiat de ghișeu și a întrebat din nou, aproape șoptind: „Cât ați spus?” Vânzătoarea a repetat suma.

Bărbatul nu avea destui bani. Cum să le spună celor opt copii ai săi că nu îi poate duce la circ?

Observând ce se petrece, tatăl meu a băgat mâna în buzunar, a scos o bancnotă de douăzeci de dolari și a lăsat-o discret să cadă pe jos. (Nici noi nu eram o familie înstărită, în vreun fel.) S-a aplecat, a ridicat bancnota, l-a bătut ușor pe umăr pe acel om și i-a spus: „Iertați-mă, domnule, v-a căzut aceasta din buzunar.”

Omul a înțeles gestul. Nu ceruse milă, dar cu siguranță a apreciat profund ajutorul primit într-un moment atât de dureros și stânjenitor.

L-a privit drept în ochi pe tatăl meu, i-a strâns mâna cu ambele sale, a cuprins bancnota și, cu buzele tremurânde și lacrimi șiroind pe obraz, i-a spus: „Mulțumesc... Vă mulțumesc, domnule. Înseamnă enorm pentru mine și familia mea.”

Ne-am întors la mașină și am plecat acasă. Cu acei douăzeci de dolari urma să ne cumpărăm biletele noastre.

Deși în acea seară nu am mai ajuns la circ, am simțit o bucurie lăuntrică incomparabil mai mare decât orice spectacol.

În acea zi am înțeles adevărata valoare a „Dăruirii”.

Cel care dăruiește e mai bogat decât cel care primește. Dacă vrei să devii cu adevărat mare – mai mare decât viața însăși – învață să dăruiești. Iubirea nu are legătură cu ceea ce aștepți să primești, ci doar cu ceea ce ești dispus să oferi – iar asta înseamnă totul.

Importanța de a dărui și de a binecuvânta pe ceilalți nu poate fi niciodată supraestimată, pentru că în dăruire se află o bucurie profundă. Învață să aduci fericire altora, oferind.

©️Katharine Hepburn