$$$

 INSOMNIILE VOIEVODULUI

Alecu RENITA

În iulie 1504, când carul mortuar îl ducea pe Domnitor pe ultimul drum, de la Suceava la Putna, întreaga Moldovă, din Carpaţi şi până la Marea Neagră, era inundată de lacrimi, jale şi dangăte de clopot. Atunci, nimeni nu ar fi putut să creadă, că moştenirea lăsată de Ştefan cel Mare şi Sfânt “urmaşilor urmaşilor săi” va fi împrăştiată de epigoni şi înghiţită pe bucăţi de imperiile hrăpăreţe ce se lăţeau peste moşia noastră. Pietrele de hotar înfipte de îndrăzneţul Voievod pe Ceremuş, pe Nistru, la Marea Neagră, Dunăre şi Carpaţi au fost smulse cu barbarie şi viclenie la 1775 prin anexarea Bucovinei la coroana austriacă, iar la 1812 prin despicarea Moldovei şi ocuparea părţii ei de Est de către imperiul rus. Astfel, destinul Moldovei a fost înjumătăţit ca şi destinul urmaşilor Domnitorului, care s-au lăsat înghiţiţi de întuneric şi resemnare timp de secole. 

Chiar dacă poporul a păstrat vie memoria Voievodului, înveşnicind-o în biserici şi mănăstiri, în cântece şi balade, în cetăţi şi monumente, în arbori şi locuri, în viaţa de toate zilele, urmaşii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt nu au ştiut să respecte testamentul şi ţara lăsate drept moştenire tuturor generaţiilor născute şi nenăscute pe pământul apărat şi sfinţit de sângele strămoşilor. 

Orice urmaş al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt are datoria să conştientizeze, că cei 47 de ani, două luni şi trei săptămâni de domnie a Voievodului, au însemnat zidirea unei Țări Românești veşnice, a cărei împlinire se putea face numai în spaţiul naţional, cu tot neamul românesc împreună şi nu în afara lui. Căutarea împlinirii şi a afirmării, în mod separat, cerşirea bunăstării şi prosperităţii de la imperii, mersul pe brânci sau în genunchi, lupta şi ura împotriva fraţilor de acelaş sânge, nu putea să nu ne aducă la ziua de astăzi, când o graniță fictivă, trasată de ruși, încă mai rupe în două moșia lui Ștefan cel Mare, umilând națiunea română de pe ambele maluri ale Prutului.  

În iulie, pe câteva clipe, simţim că ne dă târcoale umbra marelui Voievod. Vine pe la casele urmaşilor săi să le amintească câteva lucruri simple de tot, de felul:

• teritoriul unei ţări este veşnic şi sfânt, el se apără cu mari sacrificii și nu poate fi cedat sau dăruit străinilor, fiindcă fără un teritoriu naţional o ţară nu poate exista liber, iar o naţiune e împrăștiată pe drumuri străine, își pierde unitatea şi dispare;

• unitatea națională stă la baza dezvoltării, afirmării şi prosperării unui popor şi fără această unitate poporul devine slab și lipsit de voință, zace în întuneric şi sclavie, argăţindu-i pe alţii;

• respectul faţă de trecut, de strămoşi, de limbă şi istorie, de tradiţii este izvorul dragostei de ţară şi de neam;

• slăbiciunea neamului nostru se află în dezbinarea noastră, iar ca să devenim o naţiune puternică şi împlinită, respectată şi onorată, pe toate meridianele, urmează ca fiecare dintre noi să se vindece de această pacoste;

* datoria sfântă a fiecărui român este să contribuie prin fapte frumoase la unitatea națională și la Reîntregirea României noastre!

 La Putna nesomnul Voievodului mişcă lespedea de pe mormânt. S-au scurs peste două secole de când moșia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost ruptă în două de Rusia imperială, iar Domnitorul nostru se chinuie în neodihnă și insomnii pe harta ciopârţită de balaurul moscălesc. Când, oare, îi vom aduce liniştea şi odihna de care nu are parte nici El, nici Moldova Sa, nici toată suflarea românească de la 1812 încoace?