$¢$

 Puțini știu, dar România a fost prima țară din lume care a avut o producție oficială de petrol înregistrată statistic, încă din anul 1857. În acel an, țara noastră apărea în registrele internaționale cu 275 de tone de petrol extrase – o cantitate modestă astăzi, dar revoluționară atunci, când lumea abia învăța ce este țițeiul și la ce poate fi folosit.

Tot în 1857, Bucureștiul devenea primul oraș din lume iluminat public cu petrol lampant, iar totul a fost posibil datorită unei rafinării construite la Ploiești, de către frații Mehedințeanu. Această rafinărie, capabilă să proceseze petrol într-un mod sistematic, este considerată una dintre cele mai vechi instalații industriale de acest fel din lume. Cu ajutorul echipamentelor moderne ale vremii și cu viziune îndrăzneață, România făcea un pas uriaș în era industrială, cu mult înaintea altor mari puteri.

Ploieștiul, un târg liniștit de câmpie, s-a transformat rapid într-un centru economic strategic. În jurul petrolului au apărut noi rafinării, locuri de muncă, rețele feroviare și o întreagă infrastructură care avea să susțină economia românească pentru generații întregi. Nu întâmplător, orașul avea să fie numit mai târziu „capitala aurului negru”.

Povestea nu s-a oprit aici. În 1904, la Ploiești a fost construită Rafinăria Teleajen (astăzi Petrotel-Lukoil), una dintre cele mai longevive rafinării din lume, cu o istorie neîntreruptă de peste un secol. Chiar și în prezent, această unitate industrială continuă să funcționeze, modernizată, adaptată timpurilor, dar încă purtând amprenta începuturilor sale glorioase.

România nu doar că a deschis drumul în industria petrolului, dar l-a și luminat. Iar Ploieștiul a fost, și rămâne, inima care a pompat aur negru în venele unei lumi în schimbare.