$$$

 S-a născut în anul 1891, la München, într-o familie evreiască de clasă mijlocie. Tatăl – proprietar al unei mici afaceri de textile, mama – casnică. Cele trei surori ale ei au murit în copilărie; ea a fost singurul copil supraviețuitor. O copilărie marcată de dragoste și grijă, dar și de un control sufocant și o supraprotecție permanentă.

Ar fi putut deveni o ființă timidă, lipsită de voință, o păpușă docilă în mâinile părinților – dar nu aceasta este povestea ei. S-a născut neîmblânzită, o fire rebelă, vie și independentă. Mama, temându-se de boli și infecții, încearcă să-i limiteze contactele cu lumea – dar ea insistă să fie înscrisă la cursuri de gimnastică și să învețe să schieze. Tatăl consideră că educația nu este necesară pentru o fată și o pregătește pentru un viitor de soție și mamă – dar ea devorează cărți și învață singură franceza, engleza și italiana.

O fire liberă, curioasă, neastâmpărată, cu un spirit ager și o sete nestinsă de cunoaștere.

El s-a născut tot la München, cu șapte ani mai devreme. Cel mai mare dintre nouă copii ai unei familii evreiești înstărite. Tatăl – proprietar al unei mari fabrici de margarină moștenite, dar cu sufletul de rabin și cărturar, colecționar pasionat de cărți evreiești. Mama – autoritară, rece emoțional. Un cămin în care domnește o religiozitate strictă. Școală evreiască, lecții private de Tora, apoi gimnaziul.

Inteligență strălucită, tenacitate, capacitate excepțională de concentrare. Este cel mai bun elev la toate materiile, cu excepția educației fizice. Închis în sine, timid, lipsit de prieteni, complexat de statura lui mică.

Caută liniștea, dar acasă e mereu gălăgie: rabini veniți să comenteze texte sacre, servitori, frați și surori, prietenii lor numeroși – care pot fi invitați în casă, dar vizitele la ei sunt interzise, de teamă să nu fie hrănit cu alimente necoșer. Îl apasă rigorile ortodoxiei: trezitul în zori pentru rugăciune, șnururile țitzit ieșind de sub haine, stârnind curiozitatea colegilor...

Urmează universitățile din München și Berlin, unde studiază literatura, filosofia și antropologia.

Atmosfera severă de acasă îl apasă tot mai mult. Se simte evreu, dar se distanțează ostentativ de religie. Își susține doctoratul, începe să scrie literatură, rupe dependența financiară de părinți, trăiește din meditații, cronici teatrale, închiriază o mansardă modestă. Este protestul său, rebeliunea sa.

Se cunosc în 1909, la o petrecere organizată de sora lui. El – 25 de ani, ea – 18. Au fost prezentați. Ea auzise despre reputația lui de rebel, „oaia neagră” a familiei. În fața ei – un tânăr palid, firav, cu aer boem – e intrigată. El o salută și, privind părul ei negru-albăstrui, adaugă: „Mie, de obicei, îmi plac blondele.” Nu tocmai un început promițător.

La scurt timp, primește acasă un buchet de viorele – o minune rară într-o zi geroasă de iarnă. Însoțit de o bilet: „În următorul număr al revistei Jugend va apărea poezia mea. V-o dedic.” Nu e rău, deloc rău...

Timp de o jumătate de an nu se mai văd.

Primăvara, el călătorește prin Italia – ea primește o carte poștală din Florența. Vara, pleacă cu mama ei la sanatoriu. Toamna, el o sună. Încep să se întâlnească: merg la teatru, la operă, se plimbă prin parc, primul sărut. Ea vine la el acasă, devin amanți.

Nu cred în căsătorie – o consideră o relicvă a trecutului, o formalitate lipsită de sens. Doi ani trăiesc o relație amoroasă secretă, până când ea îi spune că este însărcinată. El o confruntă pe mama ei și recunoaște situația delicată. Trebuie să se pregătească de nuntă.

Părinții ei sunt încântați: viitorul ginere provine dintr-o familie bogată și respectabilă. Cu părinții lui este mai complicat. Tatăl lui vine la părinții ei și le spune, de la ușă: „Fiul meu este un nimeni. Dacă fiica dumneavoastră l-a ales, înseamnă că și ea e la fel.” Nu cel mai promițător început...

Cine ar fi crezut că vor trăi împreună 46 de ani, uniți trup și suflet?

Nunta are loc într-un castel vechi de pe malul lacului Bodensee. Ea poartă o rochie neagră, este deja vizibil însărcinată. Singurii invitați sunt părinții și un prieten apropiat al familiei. După ceremonie, pleacă într-o lungă călătorie prin Elveția. La Lausanne, ea intră în travaliu. Fetița se naște slabă și prematură. Ea, în comă, cu febră puerperală. El, sfâșiat între ele. Trec săptămâni. Doctorii spun că mama nu va supraviețui. Părinții ei sunt chemați pentru înmormântare. Dar ea se reface și cere supă. Fetița moare, la două luni. Nu vor mai avea copii.

La sfatul medicilor, el o duce pe Riviera Franceză. Aveau bani, un avans generos pentru un viitor roman… dar banii dispar repede...

Se mută unde este mai ieftin. Călătoresc aproape doi ani: Sardinia, Calabria, Sicilia, Tunisia...

Parcurg distanțe imense pe jos, dorm în poduri, în grajduri, pe paie, mănâncă fructe, beau lapte de capră cu pâine neagră, friptură de miel pe foc deschis...

Încet, își regăsesc echilibrul.

Germania. Primul Război Mondial. El este recrutat, dar eliberat din motive de sănătate.

Scrie mult: piese de teatru, romane istorice, eseuri, povestiri. Devine celebru.

1933: naziștii preiau puterea. Scrie un roman antifascist devastator. Devine inamic al regimului. Aflat într-un turneu de conferințe în SUA, este deposedat de cetățenia germană. Casa din Berlin este devastată, bunurile confiscate, titlul de doctor anulat. Cărțile sale, interzise și arse în piețele publice. Întoarcerea în Germania devine imposibilă.

Se stabilesc la Sanary-sur-Mer, în sudul Franței – „capitala” emigrației germane de atunci.

Dar nu știu că sunt deja într-o capcană.

1 septembrie 1939 – izbucnește al Doilea Război Mondial.

În decembrie 1939, francezii îl arestează ca cetățean german, dar îl eliberează curând.

Totul se accelerează.

Vara lui 1940, Franța e ocupată de naziști. Este din nou arestat – acum ca evreu. Închis într-un lagăr, de unde nu se mai iese ușor.

Ea înțelege că trebuie să acționeze rapid. Scrie tuturor celor influenți pe care îi cunoaște, inclusiv Eleonorei Roosevelt. Merge la Marsilia, la consulatul american, imploră salvarea soțului. Adjunctul consulului, Miles Standish, cunoscător al operei sale, promite ajutor.

Lagărul Gurs, lângă Nîmes. El – bolnav, epuizat. Prizonierii sunt duși o dată pe săptămână la râu, pentru a se spăla.

21 iulie 1940.

În drum spre râu, o femeie îi strecoară o hârtie. Scrisul ei: „Nu întreba nimic, nu spune nimic. Doar ascultă.” Lângă râu îl așteaptă o mașină. El, aproape gol, urcă. Șoferul demarează.

Pe bancheta din spate – Miles Standish, îi întinde o rochie, o batistă, ochelari de soare. Se deghizează în femeie. La un control, Standish arată actele și spune că este soacra sa. Sunt lăsați să treacă.

Ajung la Marsilia. Ea îl așteaptă.

Este doar primul pas. Prin intervenția Eleonorei Roosevelt, obțin vize pentru SUA. Ea – pe numele real, el – cu un pașaport fals. Jurnalistul Varian Fry, împreună cu familia Sharp (quakeri), le organizează evadarea: peste Pirinei, în Spania, apoi, cu greu, spre America.

Pe 5 octombrie 1940, sub blițurile fotografilor, pășesc pe țărmul New Yorkului.

Se stabilesc în Pacific Palisades, Los Angeles. Un paradis. Vila Aurora, pe deal, cu vedere spre ocean – acolo va scrie cele mai importante opere ale sale.

Nu duc lipsă de bani. Cărțile se vând în tiraje mari, sunt ecranizate. El devine o celebritate mondială. Își construiește o bibliotecă vastă. Marta coace ștrudele celebre. Printre oaspeți: Heinrich Mann, Charlie Chaplin, Bertolt Brecht, Igor Stravinsky, Alma Mahler...

Seara, stau pe terasă, privesc apusurile sângerii și se gândesc la războiul care mistuie lumea dincolo de ocean.

Așteaptă zorii.

Războiul se încheie. După noapte, vine lumina.

Anii ’50. Era McCarthy. Este interogat de FBI, acuzat de simpatii comuniste. Nu fără temei – în 1937 a vizitat URSS, s-a întâlnit cu Stalin, a scris o carte elogioasă. O pată rușinoasă pe biografia sa.

Neagă totul, dar suspiciunile persistă.

I se refuză cetățenia. Nu îndrăznește să părăsească America, de teamă că nu va fi reprimit. Trăiește ca prizonier al unei vile luxoase.

Întrebat de un jurnalist cum se definește, răspunde: „Prin limbă sunt german. Prin gândire – un om al lumii. Prin suflet – evreu.”

Ultima cerere de cetățenie o depune în decembrie 1958 – cu o săptămână înainte de moarte.

Cetățenia i se acordă – două zile după deces, soția primește scrisoarea oficială.

A plecat dintre noi ca un om al lumii.

Ea a rămas singură.

O vedeau adesea prin Los Angeles: la concerte, expoziții, conferințe, evenimente caritabile. O siluetă impunătoare: o femeie foarte în vârstă, cu ținută regală, rochie-kimono neagră, părul alb, strâns la spate.

A murit în 1987, la vârsta de 96 de ani, supraviețuindu-i 29 de ani.

El a fost scriitorul german Lion Feuchtwanger.

Ea – Marta Feuchtwanger, soția sa.

  Sursa: Marcus de seară