sâmbătă, 26 iulie 2025

$$$

 GEORGE  

BERNARD SHAW


George Bernard Shaw s-a nascut la 26 iulie 1856, Dublin – d. 2 noiembrie 1950, Ayot Saint Lawrence si a fost un scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici ca unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât și în calitate de critic de artă și publicist politic.

George Bernard Shaw s-a născut la Dublin în Irlanda, în familia unui mic funcționar. Întrucât resursele materiale ale părinților erau foarte limitate, Shaw n-a putut merge la universitate, lucru pe care, de altfel, nu l-a regretat, socotind că "nu prea avea ce să învețe acolo". La vârsta de 20 de ani pleacă la Londra și își încearcă forțele în gazetărie și literatură. Primul său roman "Lipsă de maturitate" (Immaturity) i-a fost respins de editura "Chapman and Hall". Atras de mișcarea socialistă, devine în 1884 unul dintre fondatorii "Societății fabienilor" (Fabian Society), din care s-a format mai târziu partidul laburist englez. 

Scrie un mare număr de articole și pamflete pe teme sociale și politice, remarcându-se ca publicist cu un stil caustic și combativ. Continuă și activitatea literară și reușește să publice primele romane.

Prima sa piesă "Casele văduvilor" (Widowers' Houses), reprezentată în 1892. Această piesă și cele ce au urmat au provocat o adevărată controversă în lumea teatrală și literară. Popularitatea lui a crescut însă cu fiecare nouă piesă, iar la sfârșitul secolului Shaw era deja cunoscut ca cel mai de seamă dramaturg al timpului. Devenit celebru, a continuat până la sfârșitul vieții să participe la viața social-politică. Poziția lui era ambiguă, salută revoluția socialistă din Rusia și se declară entuziast după vizita făcută în Uniunea Sovietică în anii 30, anii marilor epurări staliniste, în același timp condamnă regimurile totalitare și este adept al democrației. A murit în 1950 la vârsta de 94 de ani


CITATE George BERNARD Shaw


* Sunt cunoscut pentru ironia mea, dar nici mie nu mi-ar fi venit ideea să fac o statuie a libertăţii în portul New York-ului.

* Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Că nu toată lumea are aceleaşi gusturi.

* În viaţă există două tragedii: una e să nu obţii ceea ce-ţi doreşti. Cealaltă e să obţii.

* Cel mai mult pe oameni îi interesează ceea ce nu se referă la ei. 

* Cel ce n-a luptat niciodată, nu a trăit niciodată.

* Merită întodeauna să faci un lucru greşit ca să descoperi cum să nu-l faci, ceea ce constituie un important pas înainte în descrierea modului cum trebuie făcut.

* Doar cei ce s-au ajutat singuri ştiu cum să-i ajute pe alţii.

* Pe tonul potrivit se poate spune orice. Pe un ton nepotrivit nu se poate spune nimic; singura parte mai delicată este găsirea tonului...

* Sunt de părere că viaţa mea aparţine întregii comunităţi, consider că este un privilegiu să fac pentru ea tot ce-mi stă în putere cât timp voi trăi. Vreau să fiu de folos până în ceasul morţii. Cu cât mă străduiesc mai mult, cu atât trăiesc mai intens. Mă bucur de viaţă de dragul ei. Pentru mine nu este o lumânare, e o splendidă torţă care mi-a fost încredinţată pentru o vreme şi pe care vreau s-o fac să strălucească cât pot de mult înainte de a o înmâna generaţiilor viitoare.

* Nimic nu poate fi necondiţionat de ceva; prin urmare, nimic nu poate fi cu adevărat liber.

* Am învăţat, cu mult timp în urmă, să nu mă lupt niciodată cu porcii. Nu faci decât să te murdăreşti şi, în plus, porcilor chiar le place asta.

     Sursa: Decean Renata 

*

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu