$$$

 

🍵 Mulți oameni cred că ceaiul verde și ceaiul negru provin din plante diferite, însă realitatea este surprinzătoare: ambele vin din aceeași plantă, numită Camellia sinensis. Diferențele dintre ele nu țin de originea botanică, ci doar de modul în care frunzele sunt prelucrate după recoltare.

Imediat după culegere, frunzele care vor deveni ceai verde sunt uscate rapid, fie prin prăjire ușoară în tigaie (în stilul chinezesc), fie prin aburire (în stilul japonez). Această uscare rapidă oprește procesul natural de oxidare, păstrând frunzele într-o stare cât mai apropiată de cea proaspătă. Astfel, ceaiul verde își menține o aromă vegetală, ușor ierboasă și o culoare deschisă, verde-gălbuie în ceașcă.

În schimb, pentru a obține ceai negru, frunzele sunt lăsate să oxideze complet – un proces cunoscut popular ca „fermentare”, deși nu este o fermentație propriu-zisă. În timpul acestei oxidări, frunzele capătă o nuanță închisă, aproape brună, iar gustul se transformă, devenind mai puternic, mai bogat, uneori chiar cu note de fructe uscate sau malț. Abia apoi sunt uscate și ambalate.

Această simplă diferență în prelucrare dă naștere la două băuturi complet diferite ca gust, culoare, aromă și chiar proprietăți. Ceaiul verde este considerat mai delicat și mai bogat în antioxidanți sensibili la oxidare, în timp ce ceaiul negru oferă o aromă intensă și o doză mai mare de cofeină.

Mai mult decât atât, aceeași plantă – Camellia sinensis – produce nu doar ceaiul verde și cel negru, ci și alte varietăți celebre, precum ceaiul alb, oolong, pu-erh și chiar ceaiul galben. Totul depinde de momentul recoltării și de metodele tradiționale prin care sunt tratate frunzele.

Fie că preferi prospețimea ceaiului verde sau aroma profundă a celui negru, e fascinant să știi că amândouă provin din aceeași sursă – o simplă frunză cu o istorie milenară, cultivată, culeasă și prelucrată cu grijă în grădini din Asia și din alte colțuri ale lumii.