$$$

 Caracatițele sunt printre cele mai uimitoare creaturi ale oceanului. Departe de a fi doar niște vânători abili, ele dau dovadă de un comportament surprinzător de creativ. În adâncurile marine, acolo unde lumina pătrunde cu greu, aceste ființe molatice și flexibile transformă vizuinile lor în adevărate colțuri personale. Nu se mulțumesc să se adăpostească între stânci sau sub nisip — își amenajează spațiul cu o grijă care amintește de instinctul estetic al unor artiști.

În jurul intrării în ascunzătoarea lor, caracatițele adună obiecte pe care le selectează cu o atenție surprinzătoare. Preferă scoicile lucioase, pietrele cu forme deosebite, crenguțele de coral, bucăți de sticlă de mare sau chiar obiecte abandonate de om. Nu le așază întâmplător — multe dintre ele par să urmeze un tipar. Unele le dispun în cercuri, altele în grămezi bine delimitate, iar unele vizuini sunt împodobite cu adevărate „grădini” subacvatice.

Această grijă pentru detalii nu este pur funcțională. Desigur, unele dintre obiecte pot servi și ca protecție — formând un fel de barieră în fața intrușilor. Însă multe dintre ele nu au nicio valoare practică: sunt acolo pentru că par să le placă. Pentru că strălucesc, au o formă interesantă sau pur și simplu pentru că transformă vizuina într-un loc unic. Acesta este comportamentul care i-a făcut pe cercetători să spună că sunt singurele nevertebrate cunoscute care creează „artă decorativă”.

Interesant este că nu toate caracatițele fac acest lucru — ci doar anumite specii și indivizi. Acest lucru sugerează nu doar o trăsătură de specie, ci și o doză de personalitate. Unele sunt mai ordonate, altele mai haotice. Unele își înnoiesc colecția frecvent, în timp ce altele păstrează aceleași „podoabe” săptămâni întregi. Acest comportament poate fi influențat de mediul în care trăiesc, de experiențele anterioare sau chiar de starea lor emoțională.

Fascinația cercetătorilor pentru caracatițe nu vine doar din inteligența lor remarcabilă, ci și din aceste trăsături greu de încadrat în tiparele obișnuite ale lumii animale. Faptul că un nevertebrat poate manifesta preferințe estetice, poate alege obiecte fără valoare practică și poate „decora” un spațiu este ceva rar întâlnit. În lumea naturală, unde supraviețuirea este de cele mai multe ori prioritatea absolută, gestul de a înfrumuseța un adăpost pare un lux – dar pentru caracatițe, pare să fie o necesitate de altă natură.

În cele din urmă, aceste creaturi nu încetează să ne uimească. Cu trei inimi, sânge albastru și o capacitate extraordinară de camuflare, reușesc să adauge la această listă și ceva cu totul neașteptat: nevoia de frumusețe. Într-un colț întunecat de ocean, o caracatiță își aranjează cu grijă scoicile, ca și cum și-ar pregăti un mic altar. Nu pentru alții. Nu pentru supraviețuire. Ci, poate, doar pentru ea.