$$$

 MUMA LUI ȘTEFAN CEL MARE  

 Dimitrie BOLINTINEANU 

I  

Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,  

Unde cură-n poale un râu mititel,  

Plânge şi suspină tânăra domniţă,  

Dulce şi suavă ca o garofiţă;  

Căci în bătălie soţul ei dorit  

A plecat cu oastea şi n-a mai venit.  

Ochii săi albaştri ard în lăcrimele  

Cum lucesc în rouă două viorele;  

Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,  

Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.  

Însă doamna soacră lângă ea veghează  

Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.

II  

Un orologiu sună noaptea jumătate.  

În castel în poartă oare cine bate?  

— "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;  

Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.  

Soarta noastră fuse crudă astă dată:  

Mica mea oştire fuge sfărămată.  

Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor...  

Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"

Tânăra domniţă la fereastră sare.  

— "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.  

Apoi ea la poartă atunci a ieşit  

Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:  

— "Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;  

Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.  

Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;  

De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!  

Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze  

Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,  

Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;  

Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,  

Apoi tu aice fără biruinţă  

Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.  

Du-te la oştire! Pentru ţara mori!  

Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!"

III  

Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;  

Oastea lui zdrobită de prin văi adună.  

Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţi  

Cad ca nişte spice, de securi loviţi.

---

📚 Prezentare literară

Poezia „Muma lui Ștefan cel Mare” de Dimitrie Bolintineanu este o creație emblematică a romantismului românesc, ce propune o figură mitică a maternitații eroice și a devotamentului față de patrie. Structurată în trei tablouri lirice, poezia reconstituie un moment simbolic din viața lui Ștefan cel Mare, conturat cu dramatism și simț al jertfei.

În prima parte este ilustrată așteptarea neliniștită într-un cadru romantic, pictat cu metafore tandre și imagini vizuale delicate. Tânăra domniță — iubita lui Ștefan — este cuprinsă de angoasă, în contrast cu figura înțeleaptă și fermă a mamei domnitorului, care prefigurează conflictul moral ce urmează.

Partea a doua este nucleul dramatic al poemului. Cunoscutul episod în care mama refuză să-și recunoască fiul învins, invocând datoria de voievod înaintea sentimentului de mamă, este o demonstrație impresionantă a ethosului patriotic. Discursul mamei devine un veritabil manifest pentru sacrificiul suprem în numele libertății și al onoarei naționale.

Ultima parte înfățișează reluarea luptei și victoria finală, o încheiere triumfală care transformă durerea în glorie. Stilul este solemn, cu imagini epice și un limbaj elevat, iar ritmul alert al versurilor susține tensiunea narativă.

În concluzie, figura lui Ștefan cel Mare, așa cum este reflectată în această poezie, transcende istoria și devine simbol: al biruinței, al credinței în idealuri și al neclintirii în fața încercărilor. Este voievodul nu doar al sabiei, ci și al demnității, iar mama lui — un arhetip al femeii care naște nu doar copii, ci și eroi.

Această poezie nu doar că onorează trecutul, dar reamintește generațiilor prezente că marea istorie se sprijină adesea pe curajul tăcut din inima unei mame.