joi, 22 mai 2025

$$$

 SERENADĂ 


 Victor HUGO 

Traducere de Mihai EMINESCU


Când tu cânţi, alintată,

Pe braţele-mi, la sân,

Auzi cum câteodată

Gându-mi răspunde lin;


Cântul tău resuscită

O zi din traiul meu;

O, cânt-a mea iubită,

O, cântă dar mereu!


Când râzi, pe a ta gură

Amorul a descins,

Orice prepuitură

Deodată s-a şi stins;


Zâmbirea ta-i ferită

De orice cuget rău;

O, râzi, o, râzi iubită,

O, râzi, o, râzi mereu!


Când tu dormi lină, pură

Sub ochiul meu umbros,

Suflarea ta murmură

Cuvânt armonios,

Pe corp neacoperită

Lipsindu-ţi vălul tău...


O, dormi, o, dormi iubită,

O, dormi, o, dormi mereu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu