sâmbătă, 27 iulie 2024

***

 CO(RECT)ITUDINEA POLITICĂ

Venită în lume ca un guturai, corectitudinea politică s-a transformat într-un cancer cu metastaze.

Pornită din mințile celor mai de seamă frustrați, ajunși în posturi de decizie, dar incapabili să-și accepte și gestioneze complexele de inferioritate, corectitudinea politică este ultima lovitură de baros dată în capul normalității, așa cum a lăsat-o Dumnezeu pe lumea asta.

Cum să îi spui albului altfel decât alb și negrului altfel decât negru?

Cum să îi spui Eufrosinei, care are 1,60 și 120 de kg, că e grațioasă?

Sigur că nu o să îi spui că e grasă, pentru că te oprește banalul bun simț.

Sigur că o să o accepți și o să încerci să îi faci viața ușoară.

Dar, ea se simte și se identifică drept lebădă gingașă și își dorește să performeze la Moulin Rouge.

Și, ce să vezi, corectitudinea politică o va duce acolo unde își dorește, altfel Moulin Rouge va plăti despăgubiri pentru discriminare 1000 de ani.

În 10 ani, medicul de familie nu va mai avea voie să îi spună că obezitatea o va duce la diabet și boli cardiovasculare pentru că diversitate, pentru că incluziune, pentru că nu adevăr, da minciună. 

Aglae, care toată viața ei a lucrat la birou, va dori, la un moment dat, să devină polițist, pentru că a văzut de 10 ori ”Lege și ordine” și ”NCIS”.

Nu contează că nu poate urca nici până la etajul 2 fără tub de oxigen, căci nu a făcut niciodată sport, nu contează că leșină când vede sânge.

Ea asta vrea, iar societatea îi spune, da, tu poți.

Nu o primiți? Va da în judecată MAI, Poliția, Guvernul, NASA și va câștiga, pentru că diversitate, incluziune.

Ce vină are Joe cel alb că strămoșii vecinului Jimmy, cel negru, au fost sclavi acum 200 de ani?

Nu contează, trebuie să îngenuncheze și să își ceară iertare, altfel va fi exclus din societate.

Imbecilitatea tinde să egaleze toxicitatea dictaturilor care au devastat lumea și, în curând, o va depăși.

Milioane de oameni văd ridicolul, intuiesc pericolul, dar preferă tăcerea excluderii.

Am râs la început, azi avem grimase, mâine ne vom cere iertare că suntem albi, heterosexuali și ne îmbrăcăm normal.

Corectitudinea politică e forma cea mai perversă a ipocriziei și minciunii, cel mai mare pumn în gura omenirii, calea sigură spre dictatura anormalului.

Libertatea de exprimare tinde să devină un moft, iar libertatea de gândire va fi un lux.

Cândva cântam că țara te vrea prost.

Azi, planeta te vrea un tembel aservit, capabil să mănânce carne artificială și unt din vânt, bun de cărat doar la festivaluri și petreceri cu roabe de șampanie, consumator de droguri, că doar așa te pot ține mut și fericit.

Problema nu e asta, ci faptul că, prin tot ceea ce face, corectitudinea politică, devenită lege absolută și universală, veritabilă constituție planetară, va transforma toate anomaliile și devianțele în firesc, deși nu e prea corect să îl ții închis la Jebel pe ăl de se crede Napoleon, dar să îl premiezi pe cel ce se simte pisică sau se însoară cu el însuși....

În acest ritm, pentru că asta se urmărește, în 50 de ani, urmașii copiilor abuzați de azi vor fi puși să îngenuncheze în fața succesorilor pedofililor, cerându-și iertare pentru discriminarea prădătorilor sexuali, sub motto-ul  ”a fost doar un mic act sexual cu un copil, ce atâta zarvă....”

Lumea, așa cum o știm, dispare sub ochii noștri, în tăcerea asurzitoare a oamenilor normali.

Cărțile sunt arse, tablourile sfârtecate, bisericile sunt transformate în bordeluri, copiii sunt învățați să facă fericiți perverșii care ne conduc.

Toată lumea tace și se teme că nu va mai primi like-uri dacă spune ce gândește și, mai ales, dacă își mărturisește credința în bine, frumos, firesc.

În Dumnezeu.

Planeta va deveni un lagăr al deviaților, fără reguli și fără norme, paradis al libertății satanice, fără cale de întoarcere.

Bine că murim.....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu