***

 

În memoriam  Sarmiza Bilcescu

«Succesele dumitale la facultatea noastră au onorat Franţa şi şcoala de drept din Paris şi au împrospătat vechea afecţiune ce ne leagă de România, iar acum, când ne-ai părăsit, ne pari mai mult eroina unei legende…» Rândurile acestea erau scrise în toamna anului 1890 de Colmet de Santerre, decanul Facultăţii de drept din Paris, către Sarmiza Bilcescu din Bucureşti, care în acel an deţinea mult râvnitul şi controversatul titlu de prima femeie doctor în drept din lume şi prima femeie avocat din Europa.

Un an mai târziu, Baroul de Ilfov înscria în rândurile sale pe această deschizătoare de drumuri din istoria emancipării mondiale feminine.

Sarmiza Bilcescu s-a născut la Bucureşti, în anul 1867. La vârsta de 17 ani, în 1884, a absolvit Liceul Sf Sava şi a plecat la Paris, unde s-a înscris, uşor, la Facultatea de litere şi cu mari dificultăţi la Drept, era prima femeie acceptată la cursurile acestei facultăţi.

În anul 1890 şi-a dat doctoratul în drept, pe care l-a obţinut cu mari laude, succesul său fiind strălucit. Revista pariziană L’ILLUSTRATION din 21 iunie 1890 scria despre acest eveniment: «O tânără venită din România a reuşit să dobândească, pentru prima dată în analele universitare, cea mai înaltă distincţie a Facultăţii de drept din Paris. Este vorba de d-ra Sarmiza Bilcescu, o foarte frumoasă româncă, a cărei teză de doctorat, “De la condition legale de la Mére en droit romain et en droit francais“, a stârnit admiraţia unanimă a comisiei examinatorii.

Proaspăta laureată, deţinătoare a primului titlu feminin de doctor în drept, a fost felicitată călduros chiar de domnul Colmet de Santerre, decanul facultăţii, care, iniţial, se opusese înscrierii la cursuri a domnișoarei Bilcescu». Articolul din L’ILLUSTRATION este însoţit de un desen (o pagină întreagă) reprezentînd scena examenului care avea să dea lumii prima femeie doctor în drept. În anul 1887, la Paris, ca şi în celelalte metropole ale lumii, opoziţia faţă de pătrunderea femeilor în învăţămîntul superior era dârză şi aproape de neînvins. În tot Parisul erau numai câteva studente la litere şi la medicină şi nici una la drept. Pentru acest lucru înscrierea Sarmizei Bilcescu a întâmpinat mari dificultăţi. Prezenţa ei la cursuri fiind permanent boicotată, Maria Bilcescu, mama cutezătoarei studente a fost nevoită s-o întovărăşească zi de zi, audiind astfel şi ea toate cursurile. Este uşor de imaginat cât de riguros a fost examenul de doctorat susţinut de Sarmiza Bilcescu, în acel climat de barare a drumului femeii către învăţământul superior.

Nici în România situaţia nu era mai bună, pentru că înscrisă, prin surprindere, în barou, Sarmizei i se pregătea, la depunerea jurământului, o opoziţie unanimă din partea avocaţilor.

De aceea tânăra nu s-a prezentat la această ultimă formalitate, mulţumindu-se să dea consultaţii juridice în afara tribunalelor, fără a pleda în instanţă.

Zece ani mai târziu, în 1901, o absolventă a Facultăţii de drept din Bucureşti, d-ra Popovici, a fost respinsă la înscriere de baroul Ilfov cu următoarea motivare: «Deşi în Legea avocaţilor din 1864 nu există nici o prohibiţie expresă pentru femeie, totuşi nu se poate acorda acest drept femeilor, întrucât ele nu au capacitatea completă de reprezentare în justifie, urmând a li se cere în instanță autorizația maritală» (?!!).

Este de remarcat şi faptul că în anul 1864, când s-a votat legea avocaţilor, România era a doua ţară din lume (după Statele Unite) care nu menţiona, ca în toate celelalte ţări, în nici o lege interdicţii pentru femei.

În anul 1897 s-a căsătorit cu inginerul Constantin Alimăneștianu, dar în 1907, a rămas văduvă. Singurul fiu al cuplului, Dumitru Alimăneștianu, a devenit în anii ‘30 raportorul bugetului general al statului.

Prima femeie avocat din lume a încetat din viață la Bilceşti-Muscel pe 26 august 1935, la vârsta de 68 ani.

Ziarul Viitorul scria la dispariția sa: “A organizat, împreună și cu alte doamne românce, ateliere de cusături naționale în țară şi a determinat o mulţime de expoziţii în Bucureşti, cu cusături naţionale. În mai multe centre europene a organizat pavilioane cu cusături româneşti, iar cu câţiva ani în urmă o asemenea expoziţie a avut loc şi la Shanghai. Prin mintea sa şi prin inima sa patriotică a dus şi înfăţişat arta noastră naţională în multe ţări. A făcut parte din comitetul de patronaj al Cantinelor Studenţeşti, a organizat şi înfiinţat căminuri unde tinerii săraci au putut găsi şi casă şi masa. Majoritatea acestor tineri erau de la ţară şi atâtea generaţii de studenţi, astăzi titraţi şi-n sfârşit cu situaţiuni înalte în stat, fără să ştie în amănunt, datorează posibiltatea de a fi studiat în condiţiuni mai bune doamnei Sarmiza Bilcescu Alimăneştianu.

Dar în legătură cu aceasta, dânsa a dat burse chiar din caseta sa multor copii săraci, buni la învățătură, ajutându-i chiar de a studia şi în diferite centre universitare din Apus.

În societatea românească, doamna Sarmiza Bilcescu-Alimăneştianu a trecut ca una dintre personalităţile ce au avut o cultură superioară şi o educaţie rară. Dânsa a fost şi foarte bogată, a succedat şi un mare nume, din boieria noastră de altădată. Adică dânsa a avut toate elementele de a duce o viaţă de recreere, nu numai de muncă, cum s-a scurs viaţa sa.

Cu toate acestea, dânsa, cu cultura sa înaltă, cu marea sa avere, ducea o viaţă de o simplicitate impunătoare şi de o ţinută modestă care va rămâne clasică prin felul ei. Era bogată, dar această bogăţie nu servea vreunui lux, ci numai şi numai pentru opere sociale şi ajutorări individuale, spre a se da tot societăţii elemente destoinice.

Dânsa este şi prima femeie româncă care a făcut parte dintr-un consiliu de administraţie al unei societăţi comerciale, Cartea Românească, societate comercială, dar cu caracter educative: cartea şi şcoala.

Toate aceste ramificaţii de activitate erau nu spre a mări al său patrimoniu material, căci din averea sa dădea în toate părţile unde ştia că ajutorul său conduce la realizări bune. Aceste ale sale preocupări de ordin social în comerţul românesc aveau de scop de a ridica femeia româncă la mai multe posturi de răspundere şi de stimă.

A iubit frumosul românesc sub toate manifestările constructive, a dat pildă de înaltă cultură şi de muncă creatoare, a înălţat numele femeii românce şi al Ţării sale.

Viaţă sa rămâne o pagină înălţătoare în viaţa statului nostru, la care fără zgomot a muncit 40 ani”.