$$$

 IOSIF IACOBICI – GENERALUL CARE L-A AVERTIZAT PE ANTONESCU. ZECE LUNI MAI TÂRZIU URMA STALINGRADUL!

Ianuarie 1942. În timp ce Ion Antonescu pregătea participarea masivă a României la noua ofensivă germană împotriva URSS, unul dintre cei mai experimentați generali români îl avertiza asupra consecințelor.

Iosif Iacobici (1884–1952), născut la Alba Iulia, absolvise Școala Superioară de Război din Viena (1908–1910). Fusese ofițer de stat-major în armata austro-ungară, iar după 1918 intrase în Armata Română. Comandase Armata a 4-a și ajunsese șeful Marelui Stat Major.

Nu era un ofițer oarecare, ci un militar cu pregătire și experiență strategică.

În memoriile din 8 și 17 ianuarie 1942, Iacobici contesta angajarea a 15–16 divizii românești în noua campanie, propunând limitarea participării la maximum 8 divizii.

Argumentele sale erau clare:

Armata română era insuficient dotată și instruită.

Pierderile din 1941 slăbiseră capacitatea militară.

Războiul purtat departe de granițele țării devenise nepopular.

Ungaria își păstra o parte importantă a forțelor militare, reprezentând un pericol în disputa pentru Transilvania de Nord.

RĂSPUNSUL LUI ANTONESCU?

A respins avertismentele, asociind argumentul privind impopularitatea războiului cu „mentalitatea defetiștilor”.

Iacobici și-a prezentat demisia și a fost înlocuit la 20 ianuarie 1942 cu generalul Ilie Șteflea.

NOIEMBRIE 1942 – STALINGRAD!

Ofensiva sovietică a spulberat apărarea românească de pe flancurile Armatei a 6-a germane. Armatele a 3-a și a 4-a române au suferit pierderi catastrofale.

Iacobici nu prezisese exact Stalingradul. Avertizase însă că România își angaja forțele într-o campanie pentru care nu dispunea de mijloace militare suficiente.

Generalul avea să moară în 1952, în închisoarea comunistă de la Aiud.

Antonescu a respins avertismentele propriului șef de stat-major și a ales continuarea angajamentelor față de Hitler. Prețul l-au plătit zeci de mii de soldați români.

Surse: Revista de Istorie Militară, MApN; Revista Document, Arhivele Militare Naționale; Manuel Stănescu – Historia.