vineri, 4 septembrie 2026

$$$

 S-a întâmplat în 4 septembrie1896, 4/17: La această dată, s-a născut Marcel Olinescu, grafician, gravor, poet, folclorist; a făcut parte din „Grupul grafic" (1938-1948); a lucrat în echipele de cercetare sociologică organizate de Dimitrie Gusti (d. 1992). 

 Marcel Olinescu, s-a născut la Dorohoi judeţul Botoşani în 4/17-09-1896. În perioada 1903-1923 urmează cursurile elementare şi liceale la Dorohoi, studiază la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi cu profesorul Ion Mateescu şi apoi continuă la Bucureşti avându-l ca profesor pe sculptorul Dimitrie Paciura. După absolvirea Şcolii de Arte Frumoase, în anul 1923, obţine un post de profesor pentru caligrafie şi desen, la Liceul Avram Iancu din Brad şi aici va realiza zece gravuri din „Suita aurului”, portretele revoluţionarilor din munţi-Iancu, Balint, Buteanu. În 1926, ajunge la Botoşani la liceul „August Treboniu Laurian”, iar în 1927 se stabileşte la Arad, ca profesor de desen la liceul comercial de băieţi. Aici este şi redactor la ziarul „Ştirea” (1933-1937) şi pune bazele societăţii artistice „Ateneul Popular Arădean”. 

În curtea liceului comercial, într-un atelier improvizat, realizează busturile pedagogului Petru Pipoş, Crişan, D. Mărculescu. Marcel Olinescu a fost poet, în 1934 a publicat la Arad primul său volum de versuri „Eu-poeme în versuri şi linii” În anul 1928, începe să graveze. A fost printre puţinii gravori din lemn din aceea vreme. Lucrările sale au fost prezentate în volumele : „Păreri de rău”, „Vin ţiganii”, „Botoşani care se duc”. Despre această tehnică, maestrul spunea: „Am ajuns la gravura de lemn când pictura nu-mi satisfăcea dorinţa de a ajunge la linia mea proprie. Numai când am descoperit tehnica gravurii, în 1928, mi-am dat seama că am găsit tehnica artistică în care puteam să-mi torn gândurile” .

 La Arad, în anul 1944, la editura Casa Şcoalelor din Bucureşti, la imprimeria naţională, cu ilustraţii gravate în lemn de către autorul ei, apărea „Mitologia românească”. În 1937 este profesor la Şcoala Normală din Bucureşti, unde are elevi printre care Marin Preda, Râzvan Theodorescu și alții. A realizat expoziţii personale în ţară şi străinătate, de la Buenos Aires la Phenian, din Botoşani, Deva. A fost distins cu Premiul Lecomte de Nouy în anul 1921, premii pentru gravură la Salonul de desen şi gravură în anii 1931 şi 1932. Marele premiu de grafică la Concursul de pictură şi grafică Voroneţiana în 1977, Premiul UAP la Concursul Voroneţiana în 1979, la Suceava. Lucrarea „Mioriţa”, reeditată în 1985- după 45 de ani, la Editura „Junimea” din Iaşi, rămâne una dintre capodoperele liricii noastre populare. A decedat la 15 februarie 1992 şi este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.    

Surse:

https://www.modernism.ro/2024/11/15/marcel-olinescu-intre-dalta-si-folclor-portretul-unui-artist-etnograf/

https://vatra-mcp.ro/artisti-si-patrimoniu/pictori-romani/botosani/marcel-olinescu-pictor-gravor-poet-folclorist/

https://muzartbm.ro/2017/marcel-olinescu-1896-1992-periferie-baimareana-1936/

https://www.depozituldearta.ro/colec%C8%9Bii-de-autor/3-2.html?srsltid=AfmBOoqFAE6vJDGzZY3k6VZ_Th3EVgd4ZeoSzriCKWp1NWza zWDzhciA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu