11 iulie - „Ziua Mondială a Populaţiei". Ziua mondială a populaţiei este sărbătorită în fiecare an la 11 iulie. Ea a fost marcată pentru prima dată în 1989, la recomandarea Consiliului Director al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu scopul declarat al factorilor de decizie de a-şi concentra atenţia asupra urgenţei şi importanţei problemelor omenirii. Această dată a fost aleasă ca urmare a atingerii cifrei de cinci miliarde a populaţiei globale, în această zi a anului 1987.
De la o ediţie la alta, această zi a câştigat popularitate, bucurându-se de sprijin şi de interes din partea organizaţiilor şi a oamenilor din întreaga lume. Organizaţiile non-guvernamentale, grupurile oamenilor de afaceri, organizaţiile comunitare şi alte instituţii desfăşoară, cu ocazia acestei zile, diverse activităţi educaţionale: seminarii, sesiuni de informare educaţională, ateliere, cursuri, dezbateri, mese rotunde şi concursuri educative axate pe creşterea gradului de informare a oamenilor pe tematica aleasă.
Potrivit estimărilor Diviziei ONU pentru Populaţie, date publicităţii acum aproape un deceniu, cu prilejul sărbătoririi Zilei mondiale a populaţiei, de către Institutul Naţional de Statistică român, populaţia lumii ar depăşi 10,2 miliarde de locuitori în anul 2060.
Pe termen lung, e dificil să se facă previziuni asupra evoluţiei populaţiei, rata natalităţii are tendinţa de a scădea în medie, dar e diferită în funcţie de nivelul dezvoltării umane, iar mortalitatea e influenţată de boli, războaie, catastrofe naturale şi progresele medicinei.UNFPA, organismul ONU dedicat problemelor populaţiei, utilizează scenarii diferite pentru a face previziuni privind evoluţia populaţiei.Conform estimărilor UNFPA, în jurul anului 2050 vor fi nouă miliarde de persoane, iar în 2100, pe Terra vor locui cam 11 miliarde de oameni.
Divizia ONU pentru Populaţie colaborează îndeaproape cu agenţiile, fondurile, programele şi organismele sistemului Naţiunilor Unite pentru punerea în aplicare a programului de lucru privind populaţia şi pentru continuarea Conferinţei Internaţionale privind Populaţia şi Dezvoltarea. Misiunile Organizaţiei Naţiunilor Unite, oficiile guvernelor naţionale, birourile ONU, cercetătorii, reprezentanţii mass-media şi publicul se consultă în mod regulat cu Divizia ONU pentru Populaţie privind estimările şi proiecţiile populaţiei, precum şi asupra informaţiilor şi analizelor privind problemele legate de populaţie şi dezvoltare,
Surse:
http://www.insse.ro/old/ro/content/11-iulie-ziua-mondială-populaţiei
https://www.agerpres.ro/documentare/2018/07/11/ziua-mondiala-a-populatiei--142578
http://www.romania-actualitati.ro/11_iulie_ziua_mondiala_a_populatiei-91888
https://ziarulunirea.ro/11-iulie-ziua-mondiala-a-populatiei-populatia-planetei-continua-sa-cresca-in-medie-cu-26-oameni-pe-secunda-482680/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu