$&

 S-a întâmplat în 29 iunie 120: La această dată, o diplomă militară descoperită la castrul Porolissum (azi, satul Moigrad din judeţul Sălaj) menţionează pentru prima dată un guvernator al Daciei Superior, Cn. Minucius Faustinus Sex. Iulius Severus. 

Încă în perioada când se afla în Dacia, Traian organizează provincia: acordă Lex Provinciae, prin care se stabilesc hotarele, conducerea, trupele care vor staţiona aici, impozitele pe care provincia trebuie să le plătească. Emisiunile monetare din anul 112 au legenda DACIA AUGUST[I] PROVINCIA, dovedind că noua cucerire era o provincie imperială. Prin prezenţa în acest teritoriu a legiunilor XIII Gemina, IV Flavia Felix şi probabil I Adiutrix, titulatura guvernatorului provinciei era aceea de legatus Augusti pro praetore (vir consularis), ales dintre foştii consuli, exercitându-şi atribuţiile militare şi juridice în numele împăratului. Cassius Dio în Istoria romană (LII, 23) precizează că durata obişnuită a guvernării unui Legatus Augusti pro praetore într-o provincie era de cel puţin trei ani şi cel mult cinci ani. Puternica armată de ocupaţie rămasă în Dacia după plecarea împăratului era pusă sub comanda generalului Iulius Sabinus (menţionat în diploma din 14 octombrie 109), succedat în anul 108 sau 109 la guvernarea provinciei de D. Terentius Scaurianus. Prin 113 i-a succedat C. Avidius Nigrinus, urmat în 117 de C. Iulius Quadratus Bassus, fost guvernator al Spaniei. Faptul că Traian, plecând în Orient, retrage multe trupe auxiliare şi le transferă în armata provinciei Pannonia poate fi explicat ca urmare a instaurării păcii în noua provincie, probabil şi la hotarele acesteia. Traian acordă o atenţie deosebită Daciei în cadrul politicii imperiale la Dunărea de Jos şi de Mijloc. Situaţia se schimbă brusc după moartea împăratului, prin declanşarea unor puternice mişcări ale sarmaţilor şi populaţiei locale. Revolta sarmaţilor iazigi stabiliţi la vest de Tisa are loc concomitent cu atacuri ale roxolanilor. Atât de grave sunt tulburările încât noul împărat Hadrian este pe punctul de a abandona Dacia. În anul 117, Hadrianus trimite în Moesia trupele aduse din Orient, ca urmare a atacurilor violente îndreptate împotriva Daciei şi Pannoniei Inferior. Situaţia se agravează odată cu moartea naturală a guvernatorului consular al provinciei, C. Iulius Quadratus Bassus. Pentru a reprima revolta iazigilor, în fruntea trupelor este numit generalul Q. Marcius Turbo, acesta având o practică de reprimare a răscoalelor din Egipt şi Cirenaica. Însuşi împăratul este nevoit să se deplaseze în zona aflată în primejdie. Turbo va fi numit praefectus al Pannoniei inferior şi al Daciei; funcţie care se pare că a deţinut-o până la înfrângerea sarmaţilor şi plecarea împăratului la Roma (ipoteză M. Macrea). Pentru ca Turbo să poată prelua conducerea celor două provincii, fusese numit prefect al Egiptului (generalul fiind de rang ecvestru, putea comanda doar trupe auxiliare, dar cu noul titlu preia comanda unei armate formate din legiuni şi trupe auxiliare). Hadrian încheie pace cu regele roxolan, iar până în vara anului 118 iazigii sunt zdrobiţi. După definitivarea reprimării revoltelor, în anul 119 pleacă la Roma. Apărând evidentă necesitatea reorganizării teritoriilor de la nordul Dunării, Hadrian revine la concepţia politică a lui Augustus: „o politică defensivă în cadrul limitelor existente”. 

Diplomele militare datate la 29 iunie 120 descoperite la Căşei (Cluj), Moigrad (Sălaj) şi Românaşi (Sălaj) sunt primele care dovedesc schimbări în organizarea administrativă a Daciei, ca urmare a evenimentelor menţionate, respectiv existenţa Daciei Superior, cuprinzând probabil cea mai mare parte a Daciei Traiane. În ceea ce priveşte Dacia Inferior, existenţa sa este atestată pentru prima oară de diploma din 22 martie 129 descoperită în anul 1842 în satul Grodjibod (Dolj). Datorită denumirii celor două provincii Superior – Inferior, părerea unanimă a cercetătorilor este că ele au fost create concomitent, probabil prin anii 118- 119. Dacia Superior cuprindea Banatul şi Transilvania, cu excepţia zonei de sudest. Hadrian transferă la Singindunum în Moesia Superior legiunea IV Flavia Felix, în Dacia Superior rămânând doar legiunea XIII Gemina cu centrul la Apulum. După această schimbare, comandantul legiunii XIII Gemina, Legatus Augusti Legionis era în acelaşi timp şi guvernatorul Daciei Superior, având titlul de legatus Augusti pro praetore (vir praetorius), având doar rang pretorian, (ajungea la consulat doar după guvernarea Daciei) deoarece provincia deţinea doar o singură legiune (XIII Gemina), secondat de un Procurator Augusti din ordinul ecvestru, pentru problemele de ordin administrativ-financiar. Dacia Inferior cuprindea Oltenia, colţul de sud-est al Transilvaniei şi fâşia din Muntenia aflată la vest de linia Flămânda-Rucăr şi era condusă de un Procurator Augusti vice praesidis din ordin ecvestru. După unele ipoteze, Daciei Inferior i-ar fi putut aparţine o zonă mai mare a Olteniei: ori întreaga Oltenie apuseană la vest de Jiu, ori partea de sud (zona Drobetei), ori partea de nord-vest. Muntenia şi sudul Moldovei vor fi evacuate de romani, aceştia mulţumindu-se cu supravegherea lor. 

Alte două diplome militare, una descoperită în castrul de la Gherla în anul 1971 şi a doua lângă satul Čovdin (Serbia), ambele datate în vara anului 123 (10 august), indică existenţa unei a treia provincii, Dacia Porolissensis, plasată în nordul Daciei Traiane, în teritoriul aflat la nord de cursul superior al Mureşului, râul Arieş, până la Munţii Meseşului şi râul Someş. Privitor la momentul apariţiei noii provincii există următoarele ipoteze: a) Dacia Porolissensis a apărut din necesitatea de a constitui aparte zona de nord-vest a Daciei Superior în împrejurările datorate războiului cu iazigii din anii 118-119. Cea de a treia provincie a apărut în urma reorganizării în două etape, chiar dacă perioada dintre constituirea lor a fost de scurtă durată(I. Piso, Cluj). După cercetătorul clujean, diploma de la Gherla nu poate proba apariţia provinciei în 119, ci oricând între 119-123. Provincia Dacia Porolissensis a fost constituită către anul 124, momentul vizitei lui Hadrian în Dacia. Dacia Porolissensis a fost creată concomitent cu celelalte două provincii (C. Petolescu, Bucureşti). Asemeni Daciei Inferior era condusă de un procurator Augusti, provenind din ordinul ecvestru (Flavius Italicus) (aveau în subordine doar trupele auxiliare din provinciile ce le guvernau). Dacia Porolissensis îşi va menţine atât numele cât şi aceeaşi întindere teritorială – la nord cursul superior al Mureşului şi de la Arieş până la Munţii Meseşului şi cursul râului Someş – inclusiv în timpul lui Marcus Aurelius. Din 124 este certă existenţa celor trei provincii, Dacia Porolissensis avându-şi reşedinţa la Napoca (cercetătorul clujean N. Gudea nu este de aceeaşi părere, luând în considerare faptul că oraşul Porolissum a dat denumirea întregii provincii). Constituirea Daciei Porolissensis s-a realizat din raţiuni de ordin militar, provincia fiind un puternic bastion întărit al apărării romane, înfipt în mijlocul lumii barbare. Prin prezenţa sa, apărarea Imperiului era mult uşurată şi asigura liniştea în zona Dunării de Mijloc şi de Jos, precum şi la sudul Dunării. De aceea, provincia a avut de la început armata sa proprie, deosebită de cea a Daciei Superior – Exercitus Daciae Porolissensis, alcătuită din trupe auxiliare conduse de un procurator Augusti vice praesidis (ca şi Dacia Inferior). Diploma de la Gherla menţionează două alae şi şase cohorte, ulterior existând două alae şi douăsprezece cohorte şi cel puţin trei numeri; efectivul trupelor staţionate în Dacia ajungând la 13.000 de soldaţi. Scurta perioadă de linişte este întreruptă de conflictele cu dacii liberi din anii 143, 156-157. Îndeosebi cele desfăşurate spre sfârşitul domniei lui Antoninus Pius (156-157) provoacă grele pierderi. Sunt aduse noi trupe în Dacia, se fac masive lăsări la vatră a veteranilor epuizaţi. 

În urma luptelor lui Antoninus Pius cu dacii liberi, noul împărat Marcus Aurelius şi-a asociat la domnie pe fratele său prin adopţie, Lucius Verrus, numindu-l Caesar şi Augustus şi „atunci pentru prima dată Imperiul Roman a început să aibă doi Augusti” (SHA, Vita Marci Aureli, 7). În primii ani de domnie a celor doi Augusti se fac lăsări la vatră din trupele auxiliare, atestate de diplomele militare descoperite, referitoare la armata Daciei Porolissensis (Diplomele D XVIII-XXI în IDR I). În anul 166 se declanşează aşa numitele războaie marcomanice. Barbarii vor iniţia atacuri asupra limes-ului dunărean al Imperiului, fiind afectate treptat toate provinciile limitrofe Dunării. Se consideră că adevărata cauză a războaielor marcomanice a constituit-o începutul migraţiei gotice care a produs mari mişcări de populaţie în toate direcţiile şi o serie de presiuni asupra triburilor barbare aliate romanilor. Noile împrejurări vor determina în Imperiu regrupări de trupe şi alte schimbări. 

Surse:

Preda, Constantin (coord.) - Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României vol.1, Editura Enciclopedică, Bucureşti 1994 

https://www.researchgate.net/publication/216613432_Din_istoria_militara_a_Daciei_Porolissensis_trupele_auxiliare

https://litere.uvt.ro/litere-old/vechi/documente_pdf/cursuri/bejan/dacia%20felix.pdf

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Dacia_Superior

http://www.scivajournal.ro/pdf/sciva%202003-2005/23%20CCPet olescu.pdf