$$$

 Lui Ion i se păru, la un moment dat, că cea mai bună alegere pentru viața lui era să se călugărească.

Cum în zonă exista o singură mănăstire, porni într-acolo și ajunse la vestita Mănăstire a Tăcerii.

La sosire, starețul îi explică regulile:

— Poți rămâne aici cât dorești, cu o singură condiție: nu ai voie să vorbești deloc. Singurele cuvinte pe care le poți rosti sunt atunci când te întreb eu ceva.

Ion acceptă și începe viața de călugăr.

Trece un an.

Starețul îl cheamă și îi spune:

— A trecut primul an. Acum ai voie să rostești două cuvinte.

Ion răspunde imediat:

— Patul tare.

— Înțeleg, spune starețul. O să-l schimbăm.

Mai trece un an.

— Ei bine, Ion, ai din nou voie să spui două cuvinte.

— Mâncarea rece.

— Bine, vom rezolva și asta.

Mai trece încă un an.

Starețul îl cheamă iar:

— A sosit momentul. Poți spune din nou două cuvinte.

Ion oftează adânc și spune:

— Eu renunț.

Starețul dă din cap și răspunde fără să clipească:

— Cred că este cea mai bună decizie.

— De ce?

— Pentru că de trei ani, de când eșt i aici, n-ai făcut altceva decât să te plângi!