&&&

 S-a întâmplat în 30 aprilie 313: La această dată, împăratul roman Licinius unifică Imperiul Roman de Răsărit sub comanda sa. Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius (n. cca. 250, Romuliana, azi Gamzigrad, Serbia - d. 325, Thessalonic) a fost împărat roman din 308 până în 324.

Licinius s-a născut la Romuliana în Moesia Superior, numită mai târziu Dacia Ripensis, într-o familie de țărani originari din Dacia, ca și Galerius. A îmbrățișat cariera militară și a ajuns să fie un favorit al lui Galerius. Licinius a fost proclamat „augustus” al Occidentului la conferința de la Carnuntum (în Pannonia, la 40 km est de Vindobona) din noiembrie 308. După moartea lui Galerius (311), Licinius ocupă provinciile danubiano-balcanice până la Hellespont. În 312 se apropie de Constantin cel Mare, alianță întărită prin căsătoria lui cu Flavia Iulia Constanția, sora acestuia, în martie 313, la Mediolanum.

În urma întrevederii de la Mediolanum (februarie-martie 313) a celor doi împărați, se promulgă edictul prin care creștinismul este recunoscut ca religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu. Victorios în războiul cu Maximinus Daia (313), Licinius ocupă toate provinciile orientale deținute de acesta, devenind stăpân al întregului Orient. Noul conflict cu Constantin cel Mare, soldat în 316 cu un prim război civil între cei doi împărați, va fi temporat atenuat în urma păcii de compromis încheiate. Sprijinit de cercurile păgâne din Orient, inițiază o politică anticreștină. Pe data de 8 octombrie 316, a avut loc prima bătălie între cei doi împăraţi. Istoricul britanic Paul Stephenson nu se fereşte să afirme că numărul soldaţilor implicaţi în acest conflict extins nu a mai fost egalat în următorul mileniu de vreo bătălie similară („Constantine“, Quercus, London, 2009, p. 178). Din păcate, lucrurile nu puteau fi rezolvate altfel. Aşadar, la Cibalae, în prima confruntare, Constantin cel Mare a încheiat prin a fi victorios. Următoarea confruntare a avut loc la Adrianopole, unde tot împăratul Constantin a avut biruinţa de partea sa, dar rezultatul final a fost mult mai strâns. În continuare, s-a încercat cucerirea oraşului Byzantion, dar, în cele din urmă, cei doi combatanţi au decis să evite prelungirea conflictului. Licinius avea o poziţie întărită, care nu putea fi atacată de armatele obosite ale lui Constantin cel Mare, în timp ce acesta din urmă era conştient că nu are cum să smulgă victoria definitivă.

Primăvara anului 317 s-a încheiat cu un acord semnat la Sardica, întru totul favorabil lui Constantin cel Mare. Acesta era recunoscut drept Augustus, primea drepturi depline de conducere a Peninsulei Italice, iar Licinius renunţa la toate provinciile occidentale care i se cuveneau, cu excepţia Traciei. Războiul dovedise încă o dată că armata inferioară numeric putea birui o forţă mult mai mare. Din punctul de vedere al efectivelor armate, Constantin cel Mare avea cu 50% mai puţini soldaţi decât Licinius, unii cercetători afirmând că dispunea de o armată de două ori mai mică. Cu toate acestea, războiul era departe de a se fi încheiat, situaţia la momentul respectiv arătând că era vorba doar de o simplă amânare până când urma să se aleagă biruitorul final. Înfrânt în două mari bătălii, la Adrianopol (iulie) și Chrysopolis în Asia Mica (septembrie), cu flota distrusă de Crispus, fiul lui Constantin, Licinius este făcut prizonier și executat în anul următor la Tesalonic.

Surse:

Carrié, Jean-Michel; Rousselle, Aline (1999). L'Empire Romain en mutation: des Sévères à Constantin, Paris: Éditions du Seuil

http://www.roman-emperors.org/licinius.htm

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/conflictul-dintre-constantin-cel-mare-si-licinius-83334.html

https://www.britannica.com/biography/Licinius

https://basilica.ro/conflictul-dintre-constantin-cel-mare-si- licinius/