$$$

 În 1938, o fată de 16 ani a primit rolul care avea să rămână în memoria lumii. Dar pentru studioul de film, „prânzul” ei putea însemna o țigară și o pastilă. În spatele lui Dorothy din „Vrăjitorul din Oz” nu era doar un cântec, ci un trup adolescent remodelat, constrâns și ținut în picioare chimic.

Frances Gumm, cunoscută lumii întregi sub numele de Judy Garland, avea 1,50 m, forme naturale, un chip rotund, iar camera o iubea. Studioul, însă, nu. Acolo unde publicul avea să vadă prospețime, MGM a văzut ceva ce trebuia corectat. Șeful studioului, Louis B. Mayer, o numea „micuța lui cocoșată”. Alți directori ar fi numit-o, chiar în fața ei, „porcușor gras cu codițe”.

Așa a început transformarea. Nu prin magie, ci prin control.

Mesele îi erau raționalizate la supă de pui, cafea neagră și țigări. Sânii îi erau strânși cu bandaje. Un corset îi remodela silueta sub rochia din bumbac. În fiecare dimineață, medicul studioului îi dădea Benzedrină, o amfetamină menită să-i taie pofta de mâncare și să o țină trează în zile de 18 ore. Noaptea, când corpul nu se mai putea opri, urma un barbituric, ca să adoarmă profund.

Mai târziu, Judy Garland și Mickey Rooney aveau să descrie rutina. „Ne dădeau pastile ca să ne țină pe picioare mult după ce eram epuizați”, a spus ea. Apoi venea spitalul studioului, somniferele, patru ore de somn, trezirea și din nou pastilele energizante, pentru a putea lucra 72 de ore la rând.

Avea doar 16 ani.

Până la finalizarea filmărilor la „Vrăjitorul din Oz”, Judy Garland era deja dependentă de amfetamine și barbiturice. Publicul vedea o fată cântând despre un loc de dincolo de curcubeu. Nu știa că vocea aceea aparținea unei adolescente reconstruite chimic pentru a putea interpreta imaginea pe care studioul o ceruse.

Iar sistemul nu i-a dat drumul. A mai făcut aproape treizeci de filme. A avut trei crize nervoase înainte de 30 de ani. În 1950, MGM a concediat-o, nu pentru că ar fi protestat împotriva tratamentului, ci pentru că devenise „nesigură” din cauza dependenței pe care chiar studioul i-o provocase. Contractul de 15 ani s-a încheiat. Pastilele nu.

Și totuși, ceea ce a urmat rămâne uimitor. Judy Garland și-a reconstruit cariera pe scenă, în săli de concert și la televiziune. Vocea ei, îmbătrânită, a devenit cumva mai puternică. Concertul din 1961 de la Carnegie Hall este încă socotit printre cele mai mari spectacole live din istoria muzicală americană. A fost nominalizată la Oscar pentru „A Star Is Born”. A crescut trei copii, inclusiv pe Liza Minnelli. A făcut lumea să râdă în interviuri chiar și atunci când abia se ținea pe picioare.

Pe 22 iunie 1969, la 47 de ani, Judy Garland a fost găsită moartă într-o baie din Londra. Cauza a fost o supradoză accidentală de barbiturice, același tip de pastile pe care studioul i le dăduse cu treizeci de ani înainte, pe platoul filmului „Oz”. Susținuse ultimul concert cu doar 6 zile mai devreme.

Lumea își amintește de Dorothy datorită vocii ei. Dar în spatele acelei voci a fost un copil tratat ca un bun, o adolescentă drogată ca să se conformeze și o femeie care, în ciuda tuturor greutăților, a continuat să cânte. Ori de câte ori se aude „Over the Rainbow”, trebuie amintit și prețul plătit pe ntru acel cântec. 😫