&&&

 Memorie  Artistică 

PUIU CALINESCU

Omul care a râs până în ultima clipă

Pe 16 mai 1997, fiica lui Carmen îl găsește dimineața la spital glumind cu asistentele. Pleacă liniștită la școală, îi promite că vine după-amiază. La ora 17, când vrea să intre în salon, i se spune că tatăl său decedase. „În acel moment am simțit că mă prăbușesc, cu punga în care aveam supa și compotul pe care și le dorise. Am apucat să văd că în patul lui era altcineva."  

Plecase la 16:45. Glumind cu asistentele până în ultima oră.

Alexandru Călinescu — Puiu pentru toată lumea — s-a născut în cartierul Grivița, fiul unui actor pe care nu l-a cunoscut cu adevărat și al unei mame care a murit la 23 de ani, lăsându-l orfan la 5 ani. L-au crescut bunica, mătușile, unchii — cum s-au priceput. Adică și cu bătaie.

„Nu fericirea te călește. Nu. Nenorocirea. Asta te învață să iei viața pieptiș", spunea el. Și știa despre ce vorbea.

Prima lui muncă de artist a fost să lipească afișe de spectacole la cinematografe. Pe vremea filmelor mute, în pauza dintre role, ieșea în fața ecranului să facă lumea să râdă.   Fără școală, fără diplomă, fără relații. Doar față, grimasă și instinct.

„Eu nu am școli și diplome. Ce am învățat, am învățat din filme, de pe stradă și din viață. Secretul este munca, munca neîntreruptă, cu idei noi, cu veșnice căutări. Eu sunt bolnav dacă nu am repetiții sau spectacole."  

A jucat Trandafir în Brigada Diversă alături de Dem Rădulescu, Jean Constantin, Toma Caragiu. A scris el însuși textele spectacolelor de pe Calea Victoriei — Un băiat de zahăr ars, Trăsnitul meu drag, Idolul femeilor. 

A creat pe malurile Dâmboviței o variantă românească a îndrăgitului actor Louis de Funès.   Dar mai cald. Mai al nostru.

În 1995, cu doi ani înainte de moarte, a trăit șocul vieții — și-a găsit fiica mai mare, Silvia, moartă în casă, la doar 50 de ani, în urma unei comații cerebrale.   Un tată care și-a îngropat copilul. Și care a continuat să urce pe scenă.

„Pentru mine râsul este o condiție a vieții. Există și oameni mai acri, mai închiși, mai mofluzi — iar eu îmi fac o datorie să îi fac să râdă. Eu cred că am să râd și pe lumea cealaltă, acolo, în Cosmos."  

29 de ani de la plecare. 

Respect!

CULTUR A CURIOZITATI GANDURI