&&&

 La 20 aprilie 1829, Ion Heliade-Rădulescu a scos primul număr al ziarului „Curierul Românesc" — primul ziar din Țara Românească. Avea 27 de ani. Cu un an înainte publicase prima gramatică modernă a limbii române. Peste câțiva ani va fonda Societatea Filarmonică, primul teatru profesionist din Muntenia, prima tipografie privată din țară, prima revistă literară adresată ambelor sexe, prima școală de muzică și declamație. Era aceeași epocă în care Kogălniceanu la Iași și Alecsandri la moșia lui de la Mircești construiau cultura română modernă din nimic. Heliade-Rădulescu construia la București, cu aceeași frenezie și cu aceeași convingere că orice zi în care nu se construiește ceva este o zi pierdută.

Ion Heliade s-a născut pe 6 ianuarie 1802 la Târgoviște, fiul unui negustor grec și al unei românce. A crescut la București, a urmat Școala grecească de la Schitu Măgureanu, și în 1818 a ajuns elevul lui Gheorghe Lazăr la Școala de la Sfântul Sava — prima școală cu predare în limba română din Muntenia. Lazăr — ardelean venit special la București să pună bazele educației în română — l-a format în câțiva ani decisivi. Când Lazăr s-a îmbolnăvit și s-a întors în Transilvania, tânărul de 20 de ani a preluat conducerea școlii. Directorul Sfântului Sava la 20 de ani. Și a continuat să fie acolo decenii.

Prima gramatică modernă a limbii române — tipărită la Sibiu în 1828, pentru că la București nu era tipografie corespunzătoare. O gramatică bazată pe principiul fonetic: scrieți cum se pronunță, nu cum se etimologizează. O revoluție în aparență simplă, cu consecințe uriașe pentru standardizarea scrisului românesc.

Ziarul „Curierul Românesc" — lansat pe 20 aprilie 1829 și publicat neîntrerupt ani întregi. Heliade îl scria în mare parte singur, îl edita, îl corecta, îl tipărea. Contribuitori — Grigore Alexandrescu, Costache Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Cârlova, Iancu Văcărescu. Ziarul a publicat în 1844 „Zburătorul" — balada lui Heliade despre spiritul nocturn care turbura somnul fetelor de măritat, capodopera literaturii romantice românești.

Proiectul de traduceri — anunțat în 1846 — era cea mai ambitioasă întreprindere culturală pe care o planificase cineva în România până la acea dată: traducerea tuturor clasicilor universali în română. Homer, Vergiliu, Dante, Byron, Hugo, Voltaire, Cervantes, Rousseau. Nu alese, nu extrase — tot. 24 de broșuri pe an, distribuite prin abonament. Un proiect imposibil pentru un singur om. Heliade știa asta. Nu conta. Dacă nu îndrăznești imposibilul, nu ajungi la posibil.

Revoluția din 1848 l-a prins în centrul evenimentelor. Deși inițial se ținuse departe de pregătiri, când evenimentele s-au precipitat, s-a alăturat comitetului revoluționar — alături de Bălcescu, Rosetti, Ghica, Brătianu, Golestii. A participat la redactarea Proclamației de la Islaz — documentul programatic al revoluției muntene. A intrat în guvernul provizoriu.

Și atunci a venit exilul. Revoluția a eșuat, armatele otomane și rusești au intrat. Heliade a fugit — la Sibiu, la Viena, la Paris, la Londra. Ani întregi departe de București, de tipografiile lui, de ziarul lui, de școala lui. La Paris a continuat să scrie — în română, pentru românii din exil și pentru cei din țară care citeau clandestin. La Londra a publicat argumente pentru cauza română în presa britanică.

S-a întors în 1859, odată cu Unirea și cu instaurarea lui Cuza. A reluat activitatea literară și publică. A fost ales membru fondator al Societății Academice Române în 1866 — instituție care va deveni Academia Română — și primul ei președinte. Cel care fondase prima gramatică, primul ziar, prima societate filarmonică, prima tipografie privată, prima revistă literară, prima școală de muzică și declamație — fondase acum și Academia.

A murit pe 27 aprilie 1872, la 70 de ani, la București. A fost înmormântat în curtea Bisericii Mavrogheni — un loc modest pentru un om care construise atât de mult. Câteva zeci de ani mai târziu, osemintele sale au fost mutate la Cimitirul Bellu.

Liceul „Spiru Haret" din București — pe care l-am povestit în altă poveste — se numise anterior Liceul „Heliade-Rădulescu," pentru că acolo fusese școala lui. Un om care a lăsat în urmă un liceu, o Academie, o gramatică, un ziar și un poem — „Zburătorul" — care trăiește și astăzi.

Morala: Ion Heliade-Rădulescu a preluat o școală la 20 de ani, a fondat primul ziar din Muntenia la 27 de ani, a plănuit traducerea tuturor clasicilor lumii la 44 de ani și a fondat Academia Română la 64 de ani. Nu a terminat niciodată proiectul de traduceri — pentru că era imposibil pentru un singur om. Nu l-a împiedicat să îl înceapă. Câteodată cel mai important lucru pe care îl poți face pentru o cultură nu este să termini tot ce ai început — ci să începi suficient de mult ca alții să ai bă de unde continua.