$$$$

 S-a întâmplat în 3 aprilie 1897: La această dată, a murit Johannes Brahms, compozitor, pianist şi dirijor german. Johannes Brahms a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în Austria, la Viena. Brahms a fost considerat de către mulţi „succesorul” lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit şi astăzi). Compozitorul Johannes Brahms s-a născut la 7 mai 1833, la Hamburg, Germania. Tatăl său, Johann Jakob Brahms, născut în Saxonia de Jos, în 1806, şi-a făcut educaţia de contrabasist şi, secundar, pe aceea de flautist şi violonist într-o orchestră municipală. Johannes a fost un copil precoce, imaginându-şi un sistem de notaţie muzicală înainte de a şti că exista deja unul.

Tatăl, văzând aptitudinile muzicale ale copilului Johannes, a făcut astfel încât băiatul să ia lecţii de pian de la un maestru foarte apreciat, Otto Cossel. La zece ani, Johannes a dat primul lui recital în faţa unui public, ceea ce a făcut să fie remarcat şi adoptat de ilustrul Eduard Marxsen, care avea să-1 înveţe mai mult decât arta cântatului la pian. El şi-a format elevul în cultul lui Bach, Mozart şi Beethoven. În paralel cu studiile clasice, tânărul Brahms a predat, a acompaniat cântăreţi sau spectacole de marionete la teatrul municipal, a publicat sub diverse pseudonime o mare cantitate de piese de dans sau de fantezii pe arii la modă, a dat câteva concerte, a cântat la orgă în biserică, iar seara ţinea partea pianului în tavernele marinarilor.

În 1849, Brahms a făcut cunoştinţă cu un violonist ungur, Eduard Remenyi, vechi coleg de studii al ilustrului Joseph Joachim. Acesta a revenit la Hamburg în 1853 şi l-a convins pe Brahms, mai tânăr cu trei ani decât el, să-1 acompanieze într-un turneu care s-a încheiat la Hanovra, unde Joachim era capelmaistru al Curţii. Joachim a fost cucerit de personalitatea şi talentul lui Brahms. Întâlnirea aceasta a fost punctul de plecare al unei prietenii şi al unei colaborări care avea să dureze întreaga lor viaţă. Anunţat de o scrisoare de recomandare din partea lui Joachim pentru Liszt, Brahms a plecat apoi la Weimar. El a coborât pe jos legendara vale a Rinului, oprindu-se la Mainz, Bonn şi la Mehlem, unde îşi avea reşedinţa de vară un bogat bancher meloman, Deichmann. La Mehlem a început să aprecieze muzica lui Schumann, pregătindu-se astfel pentru celebra întâlnire de la Dusseldorf, din 30 septembrie 1853.Cei doi s-au simpatizat de la prima vedere. Brahms s-a aşezat la pian şi a început să cânte sonata lui în do major op. 1. Schumann 1-a întrerupt la sfârşitul primei părţi, şi-a chemat soţia şi l-a rugat pe tânăr să cânte din nou. Clara Schumann a fost cucerită, la rândul ei. Brahms a intrat cu uşurinţă în intimitatea familiei Schumann, rămânând la Dusseldorf o lună.

Înainte de plecarea lui Brahms, la 3 noiembrie 1853, Schumann s-a hotărât să-i rezerve o surpriză de proporţii acestuia - un articol ditirambic în influenţa Neue Zeitschrift fur Musik, pe care o fondase cu 20 de ani în urmă, la Leipzig. După zece ani de linişte, maestrul şi-a reluat condeiul pentru a anunţa lumii muzicale germane descoperirea sa: un „nou Mesia al artei". Tânărul Brahms a fost intimidat de gloria bruscă pe care i-a adus-o acest articol. Lui nu i-a scăpat faptul că laudele lui Schumann aveau să-l expună unor critici severe.La întoarcerea la Hanovra, el s-a grăbit să facă o călătorie la Leipzig.Aici l-a întâlnit pe primul său admirator francez - Hector Berlioz - şi pe Liszt.Apoi a revenit la Hanovra, cu intenţia de a se stabili acolo pentru un timp, iar în ianuarie 1854, Robert şi Clara Schumann au sosit pentru a asculta oratoriul lui Schumann, Paradisul şi Peri, care avea să fie interpretat în prezenţa regelui George al V-lea. La întoarcerea la Dusseldorf, Schumann a avut o tentativă de siucid, aruncându-se în Rin, iar apoi a fost internat într-o clinică din Bonn, de unde nu avea să mai iasă. Brahms nu a părăsit deloc Dusseldorf, consacrându-şi cea mai mare parte a timpului familiei lui Schumann. Această situaţie a favorizat o prietenie între Johannes şi Clara, care avea să dureze întreaga lor viaţă.În 1857, Brahms a obţinut postul de dirijor al corurilor curţii prinţului de Lippe, la Detmold, post pe care avea să-1 ocupe până în 1859, nu fără a-şi continua activitatea de compozitor şi de concertist. În ianuarie 1859 a avut loc, la Hanovra, prima audiţie a concertului său nr.1 op.15 în Re minor pentru pian. A treia audiţie a avut loc la Hamburg, în martie. Succesul nu a fost cel aşteptat, ceea ce l-a determinat să părăsească muzica orchestrală în favoarea liedului şi a muzicii de cameră, pentru următorii doi ani, după ce demisionase din funcţia de muzician de Curte.Brahms a petrecut aceşti doi ani la Hamburg.

La sfârşitul anului 1862, Brahms s-a dus la Viena, unde a beneficiat de o primire călduroasă din partea celebrului critic Hanslick. Avea 30 de ani, era în plină formă pianistică, şi-a înmulţit numărul concertelor şi a profitat de aceasta pentru a-şi impune propriile compoziţii, printre care Variaţiuni şi fugă pe o temă de G. Fr. Handel pentru pian. La 6 februarie 1864, a avut o întrevedere cordială cu R. Wagner, în împrejurimile Vienei. Puţin mai târziu, 1-a întâlnit pe „regele valsului", Johann Strauss, în apropiere de Baden-Baden.Între 1866 şi 1868, turneele sale l-au condus până în Olanda, la Bratislava, Budapesta, Copenhaga şi în Elveţia, unde avea să revină destul de des. Din această perioadă de intensă activitate datează Recviemul german şi Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc şi orchestră. în 1870, Brahms a făcut cunoştinţă cu eminentul pianist şi dirijor Hans von Bullow, care avea să devină unul dintre cei mai activi susţinători ai noului său prieten.

În 1872, a fost numit director la Societatea prietenilor muzicii din Viena, unde şi-a exercitat funcţiile în fruntea marilor concerte vieneze, dar a demisionat în 1875, deoarece simţea că mai are încă multe de făcut în domeniul compoziţiei. Pe malul lacului Starnberg, în Bavaria, a scris Variaţiunile pe o temă de J. Haydn, iar la Riigen, un sat de pescari de la Marea Nordului, a terminat Simfonia / în do minor. Apoi la Portschach, în Carintia, a compus Simfonia a Il-a, în re major, Concertul pentru vioară, prima sonată pentru vioară şi pian şi cele două Rapsodii pentru pian. De-a lungul anilor, timpul rezervat concertelor s-a micşorat Brahms a renunţat la pian în favoarea dirijatului de orchestră. În 1874, regele Ludovic al II-lea al Bavariei i-a decernat Ordinul „Maximilian", iar în 1877, a fost numit Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cambridge. Doi ani mai târziu, în 1879, Universitatea din Breslau, la rândul ei, îl numeşte Doctor Honoris Causa, iar Brahms a mulţumit dedicându-le Uvertura academică, creată în 1880, ca şi Uvertura tragică. Între timp, triumful celei de-a doua simfonii ale sale, la Hamburg, i-a adus satisfacţia de a fi, în sfârşit, apreciat în oraşul său natal.

Anii următori, până în 1885, au fost dominaţi de colaborarea cu von Bullow, care reorganiza orchestra ducelui de Saxa-Meiningen, din care a făcut unul dintre cele mai valoroase ansambluri de gen din Germania. Bullow a fost cel care a lansat sloganul al celor „trei B" (Bach-Beethoven-Brahms).Brahms a petrecut verile anilor 1886-1888 lângă lacurile Thoune şi Jungfrau, unde a compus Dublul concert pentru vioară, violoncel şi orchestră, sonatele pentru vioară în la major şi re minor, Sonata nr.2 pentru violoncel, al patrulea trio, un mare număr de coruri şi lieduri şi cele 11 cântece ţigăneşti. Sejurul la Ischl, vechea sa reşedinţă de vară, unde s-a aflat în fiecare an după 1889, l-a inspirat în crearea lucrărilor Intermezzi şi Capriciile op. 116 şi 117.În 1891, anul în care a compus cvintetul în si minor op. 115 şi trioul op. 114 pentru clarinet şi coarde, s-a produs o ceartă între el şi Clara Schumann. În 1896, Brahms soseşte la Bonn după 40 de ore de mers cu trenul, pentru a participa la înmormântarea Clarei Schumann.Începând de atunci, sănătatea lui se şubrezeşte, până la 3 aprilie 1897, când moare în urma unui cancer al ficatului. A fost înmormântat în cimitirul din Viena, lângă confraţii săi Mozart, Beethoven şi Schubert.   

Surse:

Dicţionarul „Mari Muzicieni", Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006

http://www.roh.org.uk/people/johannes-brahms

https://www.britannica.com/biography/Johannes-Brahms

http://www.romania-muzical.ro/articol/johannes-brahms-compozitorul-saptamanii-la-arpeggio-9-13-februarie-2015/1317951/3001/1

https://www.classicfm.com/composers/brahms/guides/brahms-facts-great-composer/

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/04/03/documentar-120-de-ani-de-la-moartea-compozitorului-johannes-brahms-04-30-12