$$$

 S-a întâmplat în 22 martie 1977: În această zi, în cadrul unei şedinţe a C.C. al P.C.R., s-a hotărât trecerea la edificarea în Bucureşti a unui nou „centru politico-administrativ al ţării”. Lucrările, care au început în 1978, au avut drept consecinţă demolarea a circa unei treimi din suprafaţa zonei centrale a oraşului. O mare parte din cartierele 13 Septembrie, Uranus, Unirii, Dudeşti, Muncii ş.a. În perioada 1981-1988 au fost distruse mii de locuinţe, numeroase monumente de artă, clădiri istorice şi biserici, în zonă construindu-se aşa-numita Casă a Poporului şi Bd. Victoria Socialismului, astăzi, Palatul Parlamentului şi Bd. Unirii.

Șantierul propriu-zis a început cu demolarea a peste șapte km² din vechiul centru al capitalei și relocarea a peste 40.000 de oameni din această zonă. Între clădirile dispărute se numără Mănăstirea Văcărești, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naționale, Stadionul Republicii etc. Lucrările s-au efectuat cu munca forțată a militarilor în termen şi a celor concentraţi și astfel costul a fost redus la minimum. Ideea de edificare a unui nou centru civic în București, de schimbare la față a orașului pentru a corespunde „omului nou“ al erei socialiste, s-a folosit și de consecințele grave ale cutremurului din 4 martie 1977, care au devenit pretext pentru demolarea unor clădiri importante, ce „deranjau“, precum Biserica Enei, aflată aproape de Institutul de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“. În altă ordine de idei, un complex de motive și evoluții în care cuvântul final a fost al dictatorului a transformat începerea restaurării Mănăstirii Văcărești în demolarea acesteia, petrecută între 1986-1987, în ciuda unui memoriu pentru salvarea mănăstirii, pe care îl semnaseră importanți oameni de cultură.

Pentru a face loc acestei construcţii faraonice, care urma să devină ca mărime a doua clădire din lume, după Pentagon, au fost distruse mii de locuinţe, numeroase monumente de artă, clădiri istorice şi biserici, în zonă construindu-se aşa-numita „Casă a Poporului” şi Bd. Victoria Socialismului (astăzi, Palatul Parlamentului şi Bd. Unirii). Numele original al clădirii a fost „Casa Republicii”, dat de însăși Ceaușescu, dar numele său popular este şi în prezent Casa Poporului. Astăzi, acest palat luxos este folosit pentru o mare varietate de scopuri: găzduiește Camera Deputaților, Senatul României și numeroase birouri publice. De asemenea, cele 30 de săli de conferințe pot fi închiriate.În subsol există mari amenajări sportive şi un buncăr antiatomic precum şi o legătură cu linia de metrou. Casa Poporului găzduiește, de asemenea, Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC). Un procent mare din Palat nu este folosit. Cel puțin așa știu eu...

Construcția a continuat în cele mai întunecate zile ale regimului Nicolae Ceaușescu și a fost concepută ca un simbol al puterii sale politice. După finalizarea ei, cuplul prezidențial urma să-şi mute aici reşedința. Trei decenii mai târziu, clădirea rămâne încă neterminată aşa cum a fost concepută iniţial. Palatul măsoară 270 m pe 240 m, are 86 m înălțime și 92 m sub nivelul solului. A fost gândită să găzduiască aproape toate organismele statului comunist. Astăzi, giganticul edificiu găzduiește Parlamentul României, un centru de conferințe și Muzeul Național de Artă Contemporană. Statisticile privitoare la clădire sunt elocvente:

-1100 de camere

-3.500 de tone de cristal

-700.000 de tone de oțel și bronz

-200.000 m² de covoare de lână (cea mai mare cântărește aproximativ 4 tone și are o suprafață de 600 m²)

-1.000.000 de metri cubi de marmură

-5.500 de tone de ciment

-7000 de tone de oțel

-20.000 de tone de nisip

-1.000 de tone de bazalt

Cantitatea de lemn și alte materiale folosite pentru construirea acestei clădiri gigantice a determinat Palatul Parlamentului să devină cea mai grea construcție administrativă din lume. În 2006, clădirea a fost estimată la patru miliarde de dolari, devenind și cea mai scumpă clădire din lume. Palatul Parlamentului care este situat pe Dealul Arsenal – centrul orașului București – a fost proiectat de un grup de 400 de arhitecți coordonați de Anca Petrău, o tânără cu vârsta de doar 28 de ani.

Bulevardul Unirii din Bucureştiul de azi, ce purta în proiectul original denumirea de „Victoria Socialismului", conectează Piața Alba Iulia cu Piața Constituției, străbătând importantul nod de circulație din Piața Unirii. Reprezentând un echivalent socialist al arterei Champs-Élysées, bulevardul Victoria Socialismului se încadrează în suita de lucrări megalomanice, ce marchează ultimul deceniu al regimului represiv al lui Nicolae Ceaușescu. Una dintre marile dorințe ale dictatorului se zice c-ar fi fost ca bulevardul să depășească în dimensiuni artera pariziană. Construcția arterei de 3,5 km lungime a necesitat eforturi financiare și materiale remarcabile, folosind un sfert din materialele de construcție din București, în contextul construirii în paralel a altor obiective de mari dimensiuni, precum Palatul Parlamentului, Biblioteca Națională și Casa Radio. Urmând liniile politicii izolaționiste practicate de regimul Ceaușescu, cea mai mare parte a materialelor, tehnologiilor și utilajelor aparțin producției interne și au pus în mișcare o mare parte a industriei naționale.

Acest proiect amplu a provocat distrugeri inestimabile patrimoniului istoric și arhitectural al capitalei. O mare parte a centrului istoric a fost demolată pentru a face loc noilor construcții. Între monumentele dărâmate se numără Spitalul Brâncovenesc, unul dintre puținele edificii bucureștene clădite în stil brâncovenesc, Institutul Medico-Legal Dr. Mina Minovici (inaugurat la data de 20 decembrie 1892, primul institut de acest fel din Europa dotat cu amfiteatre, bibliotecă, laboratoare de specialitate), Biserica Sf. Vineri și Biserica Albă-Postăvari.Prin grija arhitecților și inginerilor s-a reușit salvarea unor monumente istorice prin translatarea acestora. Procedeul a presupus mutarea clădirilor pe un sistem de șine cu ajutorul unor împingătoare hidraulice. Astfel, s-a reușit dispunerea acestora în cadrul noului ansamblu urbanistic și s-a evitat demolarea. Pentru proiectul bulevardului s-au translatat Palatul Sinodului de la Mănăstirea Antim, Biserica Schitul Maicilor, construită în Dealul Spirii în vremea Voievodului Nicolae Mavrocordat (1726), și Biserica Mihai Vodă.

Surse:

Mariana Celac, Octavian Carabela, Marius Marcu-Lapădat, București, arhitectură și modernitate - ghid adnotat, Editura Simetria, Arcub,, București, 2001

http://arhivelenationale.ro/site/download/inventare/Comitetul-Central-al-Partidului-Comunist-Roman.-Sectia-Cancelarie.-1976-1977.-Inv.-3125.pdf

https://www.observatorcultural.ro/articol/arta-romaneasca-de-la-jumatatea-anilor-70-pina-in-1989-i/

https://www.economica.net/cum-trebuia-sa-arate-defapt-casa-poporului_55792.html

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/03/22/22-martie-1977-intr-o-sedinta-a-c-c-al-p-c-r-s-a-hotarat-trecerea-la-edificarea-in-bucuresti-a-noului-centru-politico-administrativ-cunoscut-si-sub-numele-de-casa-poporului/