&&&

 CELE ȘASE MERE DIN RAI

În prima zi a lunii ianuarie, cuvioasa Irina, egumena mănăstirii Hrisovalant, avea obiceiul să îl prăznuiască cu mare evlavie pe Sfântul Vasile cel Mare, pentru că proveneau din aceeași patrie și pentru că îl avea ca pe un mare ocrotitor și povățuitor duhovnicesc, iar în acea noapte, la a patra strajă, i s-a făcut parte de o descoperire dumnezeiască, când un glas nevăzut i-a vorbit limpede, spunându-i să primească pe corăbierul care avea să vină în acea zi aducându-i poame și să le mănânce cu bucurie, pentru că prin ele sufletul ei se va veseli.

În vremea Utreniei, cuvioasa a chemat două monahii și le-a poruncit să meargă la poarta mănăstirii și să aducă înăuntru pe corăbierul care se afla afară, iar când acesta a ajuns înaintea ei, s-au închinat unul altuia, s-au rugat și au șezut de vorbă, iar cuvioasa l-a întrebat cum de a ajuns până acolo, iar el i-a spus cu smerenie că este corăbier din insula Patmosului și că plecase cu corabia spre Constantinopol pentru o trebuință a sa.

Pe când călătorea pe lângă țărmul insulei Patmos, a văzut pe mal un bătrân frumos, cu chip dumnezeiesc, care le-a strigat să îl aștepte, iar ei, fiind aproape de stânci și având vânt bun, nu au putut opri, însă bătrânul a strigat mai tare, poruncind să stea corabia, iar atunci s-a petrecut o minune mare, căci corabia s-a oprit pe loc, iar bătrânul a venit umblând peste valuri până la ei.

Ajungând la corabie, bătrânul a scos din sânul său trei mere și i le-a dat corăbierului, spunându-i ca, atunci când va ajunge în cetatea împărătească, să le dea patriarhului și să îi spună că i le-a trimis din Rai Atotbunul Dumnezeu și robul Lui, Ioan, iar apoi a scos alte trei mere asemenea și i-a poruncit să le ducă egumenei Hrisovalantului, cu numele Irina, și să îi spună: „Mănâncă din acestea, pe care sufletul tău le-a poftit, căci acum am venit din Rai și ți le-am adus”.

După ce i-a binecuvântat, bătrânul s-a făcut nevăzut, iar corabia și-a continuat drumul, iar corăbierul, ajuns în Constantinopol, a dat cele trei mere patriarhului, iar pe celelalte trei le-a adus cuvioasei Irina, păstrându-le cu mare cinste într-o basma de mătase țesută cu aur, ca pe niște daruri dumnezeiești.

Auzind toate acestea, cuvioasa Irina a lăcrimat de bucurie și a adus mulțumiri fierbinți Sfântului Ioan, iubitul ucenic și apostol al lui Hristos, iar merele erau cu totul deosebite de cele pământești prin frumusețe, miros și mărime, încât erau priveliște de mare uimire, lucru firesc, pentru că veneau din Rai.

După ce corăbierul a primit binecuvântare și iertare, a plecat, iar cuvioasa a postit o săptămână întreagă, mulțumind lui Dumnezeu pentru acest dar, iar apoi, spre slava Lui, a început să mănânce dintr-un măr, în fiecare zi câte o bucățică, fără să guste pâine, verdețuri sau altă mâncare și fără să bea nici măcar apă, timp de patruzeci de zile.

În vremea aceea, din gura ei ieșea un miros atât de dulce și minunat, încât se umplea întreaga mănăstire și toate surorile simțeau mireasmă ca de miruri și aromate scumpe, iar tot văzduhul se umplea de o veselie cerească, asemenea bucuriei Raiului.

Când a venit Sfânta și Marea Joi, cuvioasa a poruncit tuturor surorilor să se împărtășească cu Sfintele Taine, iar după împărtășire a tăiat al doilea măr în bucățele și a dat fiecăreia câte o părticică, iar ele nu știau ce mănâncă, ci simțeau doar dulceața și mireasma, minunându-se, și mai ales simțeau în suflet o mare bucurie și o veselie adâncă.

Cel de-al treilea măr l-a păstrat cu multă pază și cinste, iar în fiecare zi îl mirosea, spre îndulcirea și veselia sufletului ei, ca pe o aducere-aminte vie a Raiului și a milei dumnezeiești.