$$$

 DUMITRU D. ROȘCA

Autorul “Existenţei tragice”, traducătorul lui Hegel în limba română, românul care a influenţat cultura franceză, filosoful care s-a căsătorit la 61 de ani cu Veronica Micle a lui Blaga este unul dintre cei 11 academicieni pe care i-a dat, în mod cu totul miraculos, comuna Săliştea Sibiului.

Să vedem aşadar cine a fost D.D. Roşca, unde a studiat, ce a scris şi care sunt ideile de forţă ale interesantei şi originalei sale concepţii filosofice.

1. Viaţa

Filosoful D.D.Roşca se naşte la 29 ianuarie 1895, în comuna Săliște, comitatul Sibiu. După absolvirea Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov (1914), se înscrie la Academia Teologică din Sibiu unde îşi va lua examenul de licenţă în vara anului 1917. În toamna aceluiaşi an, începe studiile de filosofie la Universitatea din Viena pe care le va întrerupe pentru a participa la evenimentul Marii Uniri.Se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, însă după un an, în 1919, primeşte o bursă în Franţa, la Universitatea din Sorbona. Aici va obţine, în 1921, licenţa în filosofie. Din comisia de examninare au făcut parte nume celebre al filosofiei franceze : Lévy-Bruhl, Abel Rey şi Émile Bréhier. Continuă studiile la programul de doctorat, fiind coordonat de către Lévy-Bruhl şi Émile Bréhier.În 1922, îşi ia diploma la Scoala de Ştiinţe Politice. În anul 1928, susţine teza L’influence de Hegel sur Taine, théoricien de la connaissance et de l’art, care va fi publicată în acelaşi an la Paris de J. Gamber. Cutumele universitate din Franţa acelor ani impuneau candidatului la titlul de doctor, să mai redacteze pe lângă lucrarea de doctorat propriu-zisă şi o a doua lucrare . Aşa se face că tânărul doctorand român alege să prezinte ca lucrare secundară propria lui traducere, din germană în limba franceză a cărţii lui Hegel, Vie de Jésus căreia îi scrie şi un studiu introductiv. Trebuie precizat aici, spre cinstea filosofului român, faptul că aceasta a fost prima traducere în limba franceză a pomenitei cărţi de tinereţe a lui Hegel, scrisă sub inluenţa curentului iluminist.

O altă contribuţie majoră a tânărului sibian la cultura franceză este legată de lucrarea L’influence de Hegel sur Taine, théoricien de la connaissance et de l’art, în care a demonstrat faptul că filosoful şi istoricul francez Hippolyte Taine nu a fost influenţat de către filosoful Auguste Comte, aşa cum se ştia în mod curent în Franţa, ci de către Hegel.

Întors în ţară, D.D. Roşca începe o lungă şi fructuoasă carieră universitatră(1929–1965) la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj, unde va preda o serie de cursuri de filosofie dintre care amintim: probleme fundamentale de filosofie, filosofie antică, Empirismul englez, Romantismul german, filosofia lui Descartes, curente şi sisteme filosofice ale secolului al XIX-lea, terminologie filosofică, Istoria filosofiei în Evul Mediu şi Renaştere etc.

În 1956, D.D. Roşca se căsătoreşte cu celebra Geni, Eugenia Adams-Mureșanu, scriitoare, fosta soţie a protopopului de Cluj şi profesor de teologie, Dr.Florea Mureşanu şi muza, autonumită “Veronica Micle a lui Lucian Blaga”. Pentru a arăta că este de acord cu această căsătorie, cununia religioasă a fost oficiată de însuşi fostul soţ al miresei care între timp s-a călugărit.Eugenia Mureșanu, născută Mărgineanu era originară din Ocna Sibiului. După studii de Teologie la Sibiu, finalizate în 1947 şi Litere la Facultea de Filologie din Cluj (1949), se căsătoreşte cu teologul Florea Mureşanu . În 1950 este arestată împreună cu soţul . Iese din detenţie în 1952, dar din nefericire între anii 1958 şi 1960 va fi închisă a doua oară. Muza lui Blaga divorţează de D.D. Roşca în 1969, „după câțiva ani furtunoși de căsnicie”, cum notează Mitropolitul Bartolomeu Anania în Memorii, iar în 1971, emigrează în SUA.

D.D.Roşca se stinge din viaţă la 25 august 1980, în Cluj.

2.Opera

a) Cărţi de autor

-L’influence de Hegel sur Taine, théoricien de la connaissance et de l’art, Paris, Ed. Libraire Universitaire J. Gamber, 1928(Influenţa lui Hegel asupra lui Taine: teoretician al cunoaşterii şi al artei), Bucureşti, Editura Academiei, 1968;

-Introducere în istoria filosofiei eline, Braşov, Tipografia „Unirea”, 1931 (extras din „Ţara Bârsei”, nr. 4, 1931);

-Mitul utilului: linii de orientare în cultura românească, Cluj, Editura Revistei „Gând românesc”, 1933;

-Existenţa tragică. Încercare de sinteză filosofică, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1934; reeditări: Existenţa tragică. Încercare de sinteză filosofică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968; Existenţa tragică. Încercare de sinteză filosofică, prefaţă de Achim Mihu, Cluj-Napoca, Dacia, 1995;

-Linii şi figuri, Sibiu, Editura „Ţara”, 1943;

-Puncte de sprijin, Sibiu, Editura „Ţara”, 1943;

-Însemnări despre Hegel, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1967;

-Studii şi eseuri filosofice, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970;

-Oameni şi climate, Cluj, Dacia, 1971; reeditare: 1997;

-L’existence tragique, Bucureşti, Editura Academiei, 1977;

-Prelegeri de istorie a filosofiei antice şi medievale, ed. îngrijită şi cuvânt înainte de Vasile Muscă, Cluj-Napoca, Dacia, 1986;

-Atitudini. Interviuri, studii şi articole, evocări, ed. de Cornel Pop si Călina Mare, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1995;

b) Traduceri

-G.W.F. Hegel, Vie de Jésus, traduit et précédé d’une introduction par D.D. Rosca, Paris, Gamber, 1928;

-G.W.F. Hegel, Enciclopedia ştiinţelor filosofice. Partea I. Logica, trad. de D.D. Roşca, Virgil Bogdan, Constantin Floru, Radu Stoichiţă, Bucureşti, Editura Academiei, 1962; reeditare: Humanitas, 1995;

-G.W.F. Hegel, Prelegeri de istorie a filosofiei, 2 vol., trad. de D.D. Roşca, Bucureşti, Editura Academiei, 1963, 1964; reeditare: 2005 (ed. îngrijită de Dragoş Popescu);

-G.W.F. Hegel, Prelegeri de estetică, trad. de D.D. Roşca, Bucureşti, Editura Academiei, 1966;

-G.W.F. Hegel, Ştiinţa logicii, trad. de D.D. Roşca, Bucureşti, Editura Academiei, 1966;

-G.W.F. Hegel, Studii filosofice, trad. de D.D. Roşca, Bucureşti, Editura Academiei, 1967;

-G.W.F. Hegel, Prelegeri de filosofie a religiei, trad. şi cuvânt înainte de D.D. Roşca, Bucureşti, Editura Academiei, 1969 (reeditare, Humanitas, 1995)

3. Premii şi distincţii

-premiul „Asachi” al Academiei Române, în 1935 , pentru Existenţa tragică;

-membru titular al Academiei Române din 1974.

4. Concepţia filosofică

D.D. Roşca îşi expune nucleul gândirii filosofice în lucrarea „Existenţa tragică“. Pentru gânditorul sibian, existenţa, aşa cum sugerează şi titlul capodoperei sale, stă sub semnul tragicului. Nu este vorba desigur de un abis ontologic din care nu se poate evada. Dimpotrivă, filosoful încearcă să găsească soluţi, să identifice atitudini în faţa acestor tensiuni existenţiale care să conducă la o formă de “libertate activă, transformatoare de lume “, mai concret, la o “libertate eroică”.

Background-ul ideatic din “Existenţa tragică”, legat de condiţia umană, de tragismul vieţii, de orizontul thanatic, de devenirea întru moarte, ne aminteşte de Cugetările lui Blaise Pascal, de Conceptul de anxietate al lui Kierkegaard, de romanele lui Dostoievski, de filosofia existenţială, de Dasein-ul heideggerian, de Miguel de Unamuno, de Şestov, de Berdiaev, de Karl Jaspers etc. Interesant este că lucrarea lui Roşca, apărută în 1934, îl anticipează pe scriitorul francez Albert Camus cu Le Mythe de Sisyphe şi de L’Homme révolté, cărţi publicate în 1942 şi respectiv în 1951 sau pe teologul şi filosoful Paul Tilich cu The Courage to Be, lucrare publicată în1952. Există desigur diferenţe faţă de concepţia camusiană a absurdului. La D.D. Roşca avem de-a face cu soluţii optimiste care ne pot salva din faţa tragismului vieţii, conştiinţa tragică fiind de fapt cea care face posibilă manifestarea libertăţii morale .Din nefericire, Existenţa tragică, fiind publicată în limba română, nu a avut un destin internaţional ca să poată fi remarcate astfel de anticipări.

De altfel în Introducerea de la Existenţa tragică, filosoful îşi mentionează sursele din istoria gândirii: Heraclit, Jakob Böhme, Pascal, Hume, Hegel, Schopenhauer, Nietsche, Bergson, Mach, W.James, Husserl Scheler etc.( D.D. Roşca, Existenţa tragică. Încercare de sinteză filosofică. Ediţie definitivă. Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1995.)

În orice caz, chiar dacă Roşca evită pe cât posibil subiectivismul, încercând să rămână ancorat în cadrele unui obiectivism axiologic şi ştiinţific, a unui “rationalism tragic“, nu putem face abstracţie de elementele existenţialiste, de accentele lirice, de acceptarea stihiei iraţionale a existenţei etc., prezente în opera roşcaiană, autorul înscriindu-se, după părerea noastră, sui generis, în ceea ce criticii literari şi istoricii filosofiei numesc “existentialism românesc”, curent literar şi filosofic din care fac parte, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu sau Eugen Ionescu (A se vedea Eugen Simion, Existenţialismul românesc (I), în Caiete critice, Revistă editată de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, nr. 2 (376) februarie 2019, p.3).

De fapt, filosoful încearcă să găsească punţi între “ obiectiv “ şi “subiectiv“, între diverse domenii ale spiritului, între ontologie, gnoseologie, metafizică, etică, epistemologie, axiologie, logică, psihologie etc.(A se vedea Ion Ianoşi, O istorie a filosofie româneşti, Editura Biblioteca Apostrof, Cluj, 1996, p.137).

În opinia lui Ion Ianoşi, Existenţa tragică ar putea fi redusă la un silogism:”prima premisă:experienţa nu ne îndreptăţeşte să afirmăm nici determinismul universal sau raţionalitatea absolută, nici contingenţa sau iraţionalitatea absolută a existenţei. A doua premisă : existenţa umană a probat atât acorduri cât şi dezacorduri între natură şi civilizaţie, între civilizaţie şi cultură, între lumea materială şi cea spirituală. Concluzie : să nu totalizăm aşadar existenţa, nici ca sens, nici ca lipsă de sens, nici ca inteligibil şi nici ca ininteligibil, nici optimist, nici pessimist-“ să acceptăm existenţa aşa cum este“ ca “pentru noi”, s-o acceptăm cu toate contradicţiile ei, asumându-ne tragic şi eroic aceste contradicţii”( Ion Ianoşi, op.cit., p.137).

Gândirea lui D.D. Roşca este marcată nu doar de existentialism, ci şi de un soi de “raţionalism dialectic”. Această dialectică dintre raţionalitate şi iraţionalitate, străbate ca un fir roşu întreaga opera a filosofului, aşa cum apreciază pe bună dreptate foştii lui studenţi clujeni, profesorii Vasile Muscă şi Ion Irimie.

Amestecul de raţional şi irational, polarităţile fiinţei, imprevizibilitatea naturii etc.constituie în definitiv sursa tuturor conflictelor, tensiunilor, contradicţiilor mentale, psihologice, sociale, istorice. Omul însă, consideră Roşca, graţie liberului arbitru, a simţului moral, a imperativului categoric poate alege, poate da sens existenţei sale prin creaţie, dar are şi posibilitatea de a nu se implica, de a nu valoriza existenţa, de a se rata.

De-a lungul istoriei, filosofii s-au raportat în mod diferit la existenţă, poziţiile lor oscilând între scepticism, disperare şi eroism, în funcţie de capacitatea de conştientizare a limitei ontologice.

D.D. Roşca distinge trei atitudini pe care omul le poate avea în faţa existenţei:

 -transcenderea experienţei, identificarea aspectelor raţionale ale existenţei. Omul devine creator de valori , lucu care îi conferă linişte sufletească, optimism( A se vedea D.D. Roşca, Existenţa tragică. Încercare de sinteză filosofică. Ediţie definitivă. Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1995, p.127-128);

– afirmarea exclusivă a iraţionalităţii vieţii, accentuarea dimensiunii absurde a existenţei, atitudine ce va duce invariabil la neimplicare, la pessimism, la paralizarea voinţei: ”adică să se afirme că existenţa este numai iraţională în substanţa ei ultimă, este negarea evidenţei şi afirmarea existenţei, în totalitatea ei, absurdă, ceea ce înseamnă ajungerea la pesimism, adică anihilarea oricărei acţiuni. Este cea mai puţin profitabilă atitudine dintre toate”( D.D. Roşca, Existenţa tragică, op. cit., p.129);

– asumarea în totalitate a a conştiinţei tragice: „Într-adevăr, conştiinţa tragică produsă de dublul caracter al existenţei… poate reacţiona în faţa acestei existenţe şi printr-o mare tensiune interioară – cea mai mare din câte poate atinge conştiinţa – tensiune generatoare de acţiuni transformatoare ale concretului şi hotărâtoare de destin în gradul cel mai înalt” (D.D. Roşca, Existenţa tragică, op.cit., p. 141-142 ).

În faţa existenţei trebuie să avem o atitudine morală, dar şi estetică. Filosoful vorbeşte de ”viaţa modelată ca o operă de mare artă”.Valorile constituie pentru D.D. Roşca „singura noastră armă cu care putem interveni ca agenţi transformatori ai existenţei ce ne priveşte. Intervenim cu ele, fără s-o ştim totdeauna, ca ordinatori ai existenţei pe planul teoretic ai gândirii şi putem interveni cu ajutorul lor ca ordinatori – a ordona este echivalent cu a transforma ceva după un punct de vedere propriu – ai existenţei pe planul spiritual-moral” (D.D. Roşca, Existenţa tragică, op. cit., p.139).

Dat fiind faptul că universul este infinit în spaţiu şi timp, că fiinţa umană este condamnată la subiectivitate, fiind supusă instinctelor, pasiunilior, dictaturii inconştientului etc., nu putem avea pretenţia unei certitudini absolute în privinţa raţionalităţii lumii: „existenţa este şi raţională şi iraţională şi rezonabilă şi absurdă” (D.D. Roşca, Existenţa tragică, op. cit., p. 74).

În ciuda faptului că“Existenţa tragică” este o carte de dimensiuni reduse, faţă de opera unor filosofi de sistem, a unui Blaga, Kant sau Hegel, de pildă, această sinteză filosofică, bazată pe ideile unor filosofi clasici, idealişti, raţionalişti, vitalişti, existenţiali şi existenţialişti, dar inedită prin soluţiile pe care le opune sentimentului tragic al vieţii a fost suficientă să-l aşeze pe D.D. Roşca în galeria marilor filosofi români, alături de Maiorescu, Vasile Conta, P.P. Negulescu, Mircea Florian, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran sau Consatntin Noica. 

Despre viaţa şi opera lui D.D. Roşca au scris: Tudor Cătineanu, Structura unei sinteze filosofice, 2. vol., Cluj-Napoca, Dacia, 1981–1985; Florica Diaconu, Condiţia umană în concepţia lui D.D. Roşca, cuvânt înainte de Dumitru Ghişe, Bucureşti, Roza Vânturilor, 2006;Andrei-Iustin Hossu, Filosoful si omul D.D. Roşca: (1895–1980), Piteşti, Trefla, 2002;Andrei-Iustin Hossu, Memorial D.D. Roşca, Bucureşti, Criterion Publishing, 2006;Vasile Muscă, Filosofia ideii naţionale la Lucian Blaga si D.D. Rosca, Cluj-Napoca, Biblioteca Apostrof, 1996;Vasile Muscă, D.D. Roşca şi Hegel, Bucureşti, Viitorul Românesc, s.a. ; Ion Banu, „Probleme de istoria filosofiei în opera lui D.D. Roşca”, Revista de filosofie, nr. 10, 1966; Angela Botez, „D.D. Roşca – raţionalitatea integrală: act de credinţă, nu axiomă de ştiinţă. Hegelianism şi existenţialism”, în Un secol de filosofie românească, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005; Elena Tănase, „D.D. Roşca – Reflexions on philosophy”, Buletinul Institutului Politehnic din Iaşi, Tom L(LIV), Fasc. 1–4, Ştiinţe Socio-Umane, 2004, pp. 5–10, Ion Irimie , Nicolae Trandafoiu, Tudor Vidam etc.