$$$

 Albinele din România produc unele dintre cele mai apreciate sortimente de miere din Europa. Datorită diversității florale și zonelor încă relativ nepoluate, mierea românească are o concentrație ridicată de enzime și polen activ. De multe ori, aceasta este exportată vrac și reambalată în alte țări, fiind vândută ulterior sub etichete străine la prețuri mult mai mari.

Geografia variată a țării, care include câmpii întinse, dealuri subcarpatice și zone montane, permite o perioadă de cules extinsă și o varietate botanică rară pe continent. Apicultorii români practică intens stupăritul pastoral, mutând stupii pe distanțe mari pentru a prinde diferite etape de înflorire: de la rapiță în sud, la salcâm în păduri și apoi la floarea-soarelui sau tei. Această mobilitate asigură producții monoflore de o puritate excepțională, dificil de obținut în țările cu o agricultură intensivă și monoculturi stricte.

Mierea de salcâm românească este considerată un standard de calitate la nivel internațional. Datorită suprafețelor mari de păduri de salcâm, în special în zonele nisipoase din Oltenia și Valea lui Mihai, albinele produc o miere translucidă, fină și cu un conținut ridicat de fructoză. Aceasta are proprietatea unică de a nu cristaliza timp îndelungat, uneori chiar și doi ani, rămânând lichidă și clară, ceea ce o face extrem de solicitată pe piețele externe pentru aspectul său comercial impecabil.

Un alt sortiment emblematic este mierea de tei, recoltată masiv din pădurile seculare din Dobrogea și din zona Moldovei. Aceasta are o aromă inconfundabilă, ușor mentolată și o culoare care variază de la galben-auriu la nuanțe ușor verzui. Dincolo de gust, mierea de tei este căutată pentru proprietățile sale calmante și sedative, fiind un remediu natural tradițional pentru insomnii și stări de agitație nervoasă, confirmat de compoziția sa chimică bogată în uleiuri volatile.

Mierea polifloră, deși adesea subestimată ca preț, este cea mai complexă din punct de vedere nutrițional. Ea reprezintă o „amprentă” a întregii flore dintr-o regiune, combinând nectarul de la zeci sau sute de specii de plante medicinale și flori de câmp. Această diversitate îi conferă un spectru larg de vitamine și minerale, fiind considerată un stimulent general excelent pentru organism și sistemul imunitar, având o culoare care variază de la galben la roșcat închis.

O categorie aparte o reprezintă mierea de mană, singurul tip de miere care nu provine din nectarul florilor. Albinele colectează seva dulce secretată de anumite insecte care trăiesc pe scoarța copacilor (brad, molid, stejar) sau direct exudațiile dulci ale frunzelor. Este o miere închisă la culoare, aproape neagră, foarte densă și bogată în minerale (calciu, magneziu, fier), fiind extrem de apreciată în țările germanice și având o valoare antioxidantă mult superioară mierii florale.

Provocările apiculturii moderne nu ocolesc însă România. Schimbările climatice, cu primăveri capricioase și veri secetoase, afectează secreția de nectar a plantelor, reducând producția. De asemenea, utilizarea necontrolată a substanțelor chimice în agricultură reprezintă un risc major pentru familiile de albine, ducând uneori la depopulări masive ale stupinelor. Apicultorii sunt într-o luptă continuă pentru a menține sănătatea stupilor și puritatea produsului final.

Standardele de calitate impuse mierii românești sunt stricte, iar laboratoarele de specialitate verifică absența antibioticelor, a siropurilor de zahăr adăugate sau a altor impurități. Mierea autentică trebuie să aibă un nivel specific de umiditate și o activitate enzimatică (indicele diastazic) care să certifice că nu a fost tratată termic excesiv. O miere încălzită peste 40 de grade își pierde proprietățile terapeutice, devenind un simplu îndulcitor.

Paradoxul economic persistă: România exportă mii de tone de miere vrac în butoaie către marii procesatori din Germania, Franța sau Italia. Acolo, această miere premium este adesea cupajată (amestecată) cu miere mai ieftină din afara UE (China, America de Sud) pentru a obține un preț mediu competitiv. Produsul rezultat se întoarce uneori pe rafturile supermarketurilor din România sub eticheta generică „Amestec de miere originară și neoriginară din UE”, consumatorul pierzând astfel contactul cu calitatea originală.

Pentru a beneficia de adevărata valoare a acestui produs, recomandarea specialiștilor este achiziția directă de la producătorii locali autorizați. Doar astfel se susține economia rurală și se garantează consumul unei mieri vii, neprocesate industrial. Mierea românească rămâne un ambasador tăcut dar puternic al biodiversității carpatine, o resursă naturală regenerabilă care, valorificată corect, poate aduce beneficii imense sănătății publice și economiei naționale.