$$$

 Când bunătatea devine legendă

În 1983, pe aeroportul din Nisa, un băiat de șapte ani stătea cu bunicul său la poarta de îmbarcare când l-a zărit pe el, pe adevăratul James Bond, așezat liniștit și citind un ziar, iar pentru micuțul Marc Haynes acel moment a fost ca o explozie de magie, pentru că nu în fiecare zi vezi un erou de film la câțiva pași distanță. Bunicul, care nu știa nimic despre cinema sau celebrități, l-a dus pur și simplu până la actor și i-a spus că nepotul lui crede că este faimos și ar vrea un autograf, iar Roger Moore a zâmbit cald, l-a întrebat pe copil cum îl cheamă și a scris un mesaj frumos pe spatele biletului de avion.

Entuziasmul s-a transformat însă rapid în dezamăgire, pentru că semnătura nu spunea „James Bond”, ci „Roger Moore”, un nume care pentru Marc nu însemna nimic, iar cu inima frântă i-a spus bunicului că omul a greșit și a semnat cu alt nume. Bunicul s-a întors la actor cu biletul, explicând situația, iar atunci s-a întâmplat ceva care a transformat un autograf banal într-o amintire pentru o viață. Roger Moore l-a chemat pe băiat mai aproape, s-a uitat conspirativ în stânga și în dreapta, a ridicat celebra sprânceană și i-a șoptit că trebuie să semneze cu numele lui adevărat, altfel Blofeld ar putea afla unde se află, rugându-l să păstreze secretul că tocmai l-a întâlnit pe James Bond.

Marc s-a întors la locul lui cu sufletul vibrând de bucurie, iar când bunicul l-a întrebat dacă a primit semnătura corectă, băiatul a răspuns serios că el a greșit, pentru că acum nu mai era doar un fan, ci un aliat care proteja o misiune secretă.

Anii au trecut, iar Marc Haynes a devenit scenarist, iar într-o zi, la o filmare pentru UNICEF, s-a întâlnit din nou cu Roger Moore, care era ambasador al organizației. Marc i-a povestit, în treacăt, despre întâlnirea lor din copilărie, iar actorul a râs și a spus că nu-și amintește, dar că se bucură că l-a cunoscut pe James Bond, un schimb plăcut, aparent încheiat.

Dar adevărata magie a venit după aceea, când, plecând pe coridor, Roger Moore s-a oprit lângă Marc, s-a uitat din nou în stânga și în dreapta, a ridicat sprânceana și i-a șoptit că, desigur, își amintește întâlnirea de la Nisa, dar nu putea spune nimic în fața cameramanilor, pentru că oricare dintre ei ar fi putut lucra pentru Blofeld. În acel moment, Marc a simțit la 30 de ani aceeași bucurie pură pe care o simțise la 7, realizând că nu fusese un gest întâmplător, ci felul de a fi al unui om care știa cât de mult poate însemna o clipă de atenție.

Aceasta este diferența dintre a juca un erou și a fi unul, pentru că Roger Moore nu s-a limitat la a interpreta personaje pe ecran, ci a ales, de fiecare dată, să transforme confuzia unui copil în miracol, să mențină o iluzie frumoasă și să dovedească faptul că bunătatea, deși cere puțin, poate lăsa urme care durează o viață întreagă.

Asmarandi Alexandra