vineri, 20 februarie 2026

$$$

 BORIS HOLBAN


S-a născut la 20 aprilie 1908, comuna Otaci, raionul Ocnița, în regiunea Cernăuți, gubernia Basarabia din Imperiul Rus Făcea parte dintr-o famlie de evrei, numele său la naștere fiind Baruch Bruhman. Tatăl său muncitor, avea grijă ca cei 5 băieți să respecte cu scrupulozitate tradițiile religioase evreiești. Membrii familiei vorbeau fluent idiș, rusă și română.

În 1918, Basarabia a devenit parte a României, întreaga familie reunindu-se în orașul Bălți (denumit în idiș Belz). În 1923, Baruch Bruhman a devenit cetățean român conform prevederilor noii Constituții.


Începând cu 1924, Baruch Bruhman își va relua studiile. Odată cu obținerea bacalaureatului, se va înscrie în Partidul Comunist Român. Deși ar fi dorit să studieze medicina, deoarece partidul are nevoie de cadre, rămâne la Bălți, ca profesor suplinitor. În perioada următoare se remarcă prin eforturile făcute pentru redactarea unor articole, broșuri de propagandă, precum și pentru tipărirea și distribuirea acestora. Va fi arestat în septembrie 1930, iar în octombrie același ani va fi condamnat la șase ani de închisoare. Va fi amnistiat în martie 1932, în perioada imediat următoare fiind înrolat în armată prntru satisfacerea stagiului militar. Dezertează, se implică plenar, din clandistinitate, în înființarea unor organizații comuniste în diferite regiuni. În februarie 1934, este din nou arestat, condamnat la o lună de închisoare și încadrat într-un regiment disciplinar.

În 1936, Baruch Bruhman a fugit din România, stabilindu-se în Cehoslovacia, unde va studia îngineria textilă la un colegiu tehnic. Pierde naționalitatea română în 1938, din cauza legilor antisemite adoptate de guvernul Octavian Goga, devenind apatrid. În iulie 1938, ajunge în Franța, care pentru Baruch Bruhman reprezenta „țara Revoluției și a Declarației Drepturilor Omului, țara Comunei și a Frontului Popular”.

.

Deoarece când a ajuns la Paris, Brigăzile Internaționale erau în curs de desființare, Bruhman s-a implicat foarte mult în recrutarea românilor care trăiau în Franța pentru P.C.F. (Parti communiste français-Partidul Comunist Francez). I s-a încredințat conducerea Comitetului de Ajutor pentru voluntarii români din Spania, reprezentând asociația în Comitetul de Ajutor Internațional. În septembrie 1939, s-a înrolat în Regimentul I de Voluntari Străini al Armatei Franceze sub pseudonimul Boris Holban, cu speranța că statul francez va acorda cetățenia franceză străinilor care s-au înrolat în armata franceză. La 23 iunie 1940, a fost luat prizonier de Wehrmacht, fiind înternat în lagărul de prizonieri de la Fort Quelleu, lângă Metz. La 11 ianuarie 1941, va evada din acest lagăr, cu sprijinul surorii Hélène Studler, de la Hospice Saint Nicolas care organizase o rețea de evadari de prizonieri de război. Revenit în Franța, în aprilie 1941, va fi numit în conducerea organizației „Main-d’œuvre immigrée -Forța de muncă migrantă”- (M.O.I.), iar în septembrie 1941, devine conducătorul grupărilor de luptă M.O.I. care, conform mărturiei sale, numărau patruzeci de persoane.


În 1941, sa alăturat „Francs-Tireurs et Partisans” (F.T.P.), aripa armată a P.C.F. Istoricul franco-israelian Renée Poznanski l-a descris pe Holban drept un ”comunist militant”

În aprilie 1942, P.C.F. a creat aripa armată a ”Main d'Oeuvre Immigrée -Forța de muncă migrantă” formată din imigranți numită F.T.P.-M.O.I., la conducerea acesteia fiind numit Boris Holban. Aceasta va structura organizația în patru detașamente: primul din români și maghiari, al doilea din polonezi, al treilea din italieni și al patrulea din imigranți de alte naționalități. Scriitorului Bowd aprecia, că în perioada 1942-1943, “detașamentele comandate de Bruhman s-au dovedit a fi cel mai curajos și mai mortal braț al rezistenței comuniste din zona Parisului”.

În iulie 1943, Boris Holban a fost înlocuit ca lider al F.T.P.-M.O.I. de comunistul armean Missak Manouchian, nefiind de acord cu directiva Partidului Comunist Francez de intensificare atacurilor împotriva ocupantului german.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu