$$$

 Petru Bogdan – omul care a adus rigoarea științei moderne în chimia românească

Petru Bogdan s-a născut la 29 ianuarie 1873, într-un sat modest din județul Iași, Cozmești, într-o familie de oameni simpli, dar demni, iar copilăria sa a fost marcată devreme de pierderea tatălui, Vasile Bogdan, căzut în Războiul de Independență, o experiență care i-a întărit probabil caracterul și l-a învățat de timpuriu ce înseamnă responsabilitatea, disciplina și datoria față de țară și comunitate.

Drumul său intelectual a început la Liceul Național din Iași, continuând apoi la Școala Normală Superioară, unde a intrat în contact cu spirite remarcabile ale culturii române, precum George Ibrăileanu și Constantin Stere, formându-se într-un mediu în care ideile, dezbaterile și setea de cunoaștere erau la ordinea zilei, iar această efervescență intelectuală avea să-l însoțească întreaga viață.

După absolvirea Facultății de Științe a Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Petru Bogdan a ales calea grea, dar fertilă, a perfecționării în marile centre universitare europene, ajungând la Berlin, unde a studiat sub îndrumarea unor titani ai chimiei și științei moderne, precum Jacobus Henricus van ’t Hoff și Emil Fischer, iar teza sa de doctorat despre migrarea ionilor, susținută în 1901 cu calificativul magna cum laude, l-a consacrat ca un cercetător riguros și profund.

Anii petrecuți în laboratoarele din Berlin și Leipzig, alături de savanți precum Wilhelm Ostwald și Max Bodenstein, au fost decisivi pentru orientarea sa spre chimia fizică, un domeniu aflat atunci la început, dar care avea să devină esențial pentru înțelegerea materiei, iar Bogdan a înțeles că adevărata sa misiune nu era doar cercetarea, ci și aducerea acestei științe moderne în România.

Întors la Iași în 1903, a început să predea cu răbdare și exigență, iar în 1913 a înființat prima catedră de chimie fizică din România, punând bazele unei școli științifice solide, care a format generații întregi de cercetători, dintre care se remarcă nume precum Horia Hulubei sau Raluca Ripan, oameni care aveau să ducă mai departe spiritul său de rigoare și seriozitate.

Activitatea sa universitară s-a împletit firesc cu cea administrativă, devenind decan, rector și prorector al Universității din Iași, contribuind decisiv la modernizarea instituției și la extinderea ei, într-o perioadă în care educația superioară era privită ca un pilon fundamental al progresului național.

Recunoașterea valorii sale a depășit granițele țării, fiind ales membru titular al Academia Română și primind titlul de doctor honoris causa al Universității din Nancy, iar lucrările sale, de la tratatele de chimie fizică până la studiile despre radioactivitate și structura materiei, au reprezentat repere esențiale pentru dezvoltarea științei românești.

Dincolo de laborator și amfiteatru, Petru Bogdan a crezut că știința trebuie să slujească societatea, motiv pentru care s-a implicat și în viața publică, fiind primar al Iașului și director al Fundației Regale Ferdinand I, rămânând până la sfârșitul vieții un exemplu de intelectual angajat, echilibrat și profund responsabil.

Moștenirea sa nu se regăsește doar în cărți, instituții sau titluri, ci mai ales în modul în care a înțeles să unească rigoarea științifică, educația și spiritul civic, demonstrând că adevărata valoare a unui savant se măsoară nu doar în descoperiri, ci și în oamenii pe care îi formează și în binele pe care îl lasă în urmă.

Câți dintre cei care schimbă cu adevărat direcția unei țări o fac fără zgomot, prin muncă tăcută, răbdare și credință în puterea educației?

#PetruBogdan #ChimieFizică #ȘtiințaRomânească #Iași #ModeleDeViață