&&&

 

Câinii vagabonzi din Moscova au învățat să folosească metroul complex al orașului pentru a face naveta. Biologii au observat că acești câini trăiesc la periferie, dar dimineața iau metroul spre centru, unde e mai multă mâncare și turiști care le dau resturi. Seara, se urcă înapoi în trenuri pentru a se întoarce „acasă” în zonele mai liniștite. Ei recunosc stațiile nu după nume, ci după mirosul specific, anunțurile din difuzoare (durata și intonația vocii) și fluxul de oameni. Ba mai mult, au învățat să aștepte ca oamenii să coboare înainte să urce ei, respectând regulile nescrise ale navetiștilor.

Cercetătorul Andrei Poyarkov, un biolog care a studiat aceste haite urbane timp de peste 30 de ani, a clasificat acești câini într-o categorie aparte, numindu-i „elita intelectuală”. Spre deosebire de câinii sălbăticiți de la gropile de gunoi, câinii de metrou sunt extrem de sociabili și psihologic stabili. Ei au înțeles că interacțiunea pozitivă cu oamenii este cheia supraviețuirii, așa că nu latră și nu sunt agresivi, comportându-se ca niște pasageri obișnuiți, adesea dormind pe scaunele libere.

O altă abilitate remarcabilă dezvoltată de acești patrupezi este traversarea străzilor aglomerate de la suprafață. Deși nu percep culorile semaforului la fel ca noi, ei au învățat să asocieze silueta „omulețului verde” cu siguranța. Mai mult, ei observă comportamentul mulțimii: când oamenii încep să meargă, pornesc și ei, folosind grupul de pietoni ca pe un scut viu împotriva mașinilor în mișcare.

Selectivitatea lor în alegerea „țintelor” pentru cerșit este fascinantă. Câinii evită de obicei oamenii care poartă uniforme sau haine de lucru murdare, asociindu-i cu paznicii sau cu persoane care i-ar putea alunga. În schimb, se apropie cu încredere de turiști sau de persoanele care transportă pungi de mâncare, folosind tehnici de manipulare emoțională, cum ar fi așezarea capului pe genunchiul pasagerului, pentru a obține o gustare (cel mai adesea șaorma sau hot-dog).

Navigarea acustică joacă un rol vital în orientarea lor subterană. Anunțurile din vagoane ("Urmează stația X") au o anumită durată și tonalitate. Câinii au capacitatea de a memora aceste semnături sonore. Dacă aud anunțul care corespunde stației unde știu că găsesc mâncare, se ridică și se pregătesc de coborâre. Dacă anunțul nu este cel cunoscut, își continuă somnul netulburați.

Adaptarea lor la zgomotul puternic al trenurilor este un exemplu de plasticitate neuronală. Un câine obișnuit ar fi terifiat de decibelii produși de frânele trenului sau de vibrațiile tunelului. Câinii de metrou au învățat să filtreze acești stimuli, clasându-i ca fiind inofensivi. Această trăsătură demonstrează o reducere a instinctului primar de fugă în fața zgomotelor mecanice puternice, o evoluție comportamentală rapidă.

Fenomenul a devenit atât de integrat în viața orașului, încât unii câini au devenit celebri. Cel mai cunoscut caz este al lui Malchik, un câine negru care a locuit în stația „Piața Revoluției” timp de mai mulți ani. El era considerat mascota stației și era protejat de personalul feroviar. După moartea sa tragică, autoritățile au ridicat o statuie de bronz în onoarea sa chiar în stația de metrou, un monument care este mângâiat astăzi de mii de trecători pentru noroc.

Din punct de vedere biologic, acești câini demonstrează o formă de „auto-domesticire” urbană. Presiunea selecției naturale în oraș este diferită de cea din sălbăticie. În metrou, cel mai puternic nu este cel care are colții cei mai mari, ci cel care este cel mai inteligent și mai carismatic. Câinii care manifestau agresivitate au fost eliminați rapid de oameni, lăsând să se reproducă doar exemplarele blânde și cooperante.

Iarna, metroul devine un refugiu termic esențial. Temperaturile din Moscova pot scădea drastic, iar sistemul de ventilație al metroului pompează aer cald. Câinii știu exact unde sunt gurile de aerisire și intrările cele mai călduroase. Toleranța navetiștilor față de prezența lor este, în general, ridicată, mulți considerându-i o parte pitorească a drumului zilnic spre serviciu.

În prezent, numărul câinilor care fac naveta a început să scadă datorită unor programe mai stricte de control și sterilizare, precum și montării de turnicheți moderni care sunt mai greu de trecut. Cu toate acestea, generațiile de câini care au stăpânit arta transportului în comun rămân un studiu de caz unic în etologie, demonstrând cât de rapid se poate adapta o specie inteligentă la un mediu complet artificial creat de om.