,$$$

 CINE AU FOST PELASGII

Lumea antică, cu nenumăratele sale culturi și trecutul misterios, a captivat de mult imaginația istoricilor și arheologilor deopotrivă. Printre numeroasele grupuri enigmatice care împânzesc peisajul antichității, puține sunt la fel de interesante și evazive precum pelasgii. Povestea lor este țesută în însăși țesătura istoriei grecești, apărând ca un precursor obscur al zorilor luminoși ai civilizației grecești clasice.

Sunt perceptibili de-a lungul unei vaste perioade de timp și spațiu în lumea antică egeeană, dar din cauza trecerii timpului și a dominației ulterioare a culturii elene, ei rămân în mare parte un mister. Descriși în diverse moduri de către autorii clasici ca fiind locuitorii originari ai Greciei, povestea lor este o tapiserie de mit, legendă și relatări istorice fragmentate.

Explorând enigma pelasgă, întâlnim un labirint de întrebări privind originile, limba și cultura lor. Au fost ei primii locuitori ai Greciei continentale sau un grup divers de popoare indigene unificate sub o nomenclatură greacă? Vorbeau o limbă anterioară limbii grecești sau ceva complet diferit? Teoriile abundă, dar răspunsurile sunt trecătoare, ca și cum ai urmări umbrele în lumina slabă a zorilor.

Origini și identitate

Termenul „pelasgi” (greacă veche: Πελασγοί) se referea în principal la populațiile indigene din Grecia de dinaintea erei elene. Potrivit istoricului Peter Green, această denumire amplă sugerează un grup divers și antic care a precedat și posibil a influențat cultura greacă timpurie.

Lipsa dovezilor arheologice concludente și a înregistrărilor istorice lipsite de ambiguitate din antichitate ascunde originile și identitatea pelasgilor. Aceștia sunt adesea descriși ca popor autohton al Greciei, anterior sosirii triburilor elenice. Scriitorii greci antici i-au portretizat în mod variabil ca strămoși sau contemporani ai grecilor timpurii, posibil locuind în regiuni din Grecia, insulele din Marea Egee și părți ale Anatoliei.

Afirmațiile conform cărora pelasgii ar fi trăit în regiunea Mării Egee înainte de sosirea grecilor sunt interesante, dar nu sunt pe deplin susținute de consensul academic actual sau de dovezile științifice. Abordarea acestor afirmații necesită o examinare atentă a dovezilor istorice, arheologice și lingvistice.

Consensul este că pelasgii au fost într-adevăr un popor pre-elenic care locuia în părți ale Greciei, Marea Egee și, posibil, în alte regiuni. Cu toate acestea, măsura în care erau înrudiți genetic cu grecii, tracii și ilirii antici nu este stabilită definitiv. Studiile genetice ne-au avansat înțelegerea populațiilor antice, dar nu oferă încă dovezi concludente despre relațiile specifice dintre aceste grupuri.

Etimologie și mitologie

Etimologia cuvântului „pelasg” este învăluită în incertitudine. Grecii antici au legat termenul de „pelargos” (barză), sugerând o origine migratoare. O altă teorie leagă „pelas” de „ținut apropiat” sau „vecin”. Din punct de vedere mitologic, pelasgii sunt adesea conectați la miturile fundamentale ale culturii grecești. Pelasg, o figură din mitologia greacă, este uneori considerat strămoșul lor eponim, adesea înfățișat ca un rege primitiv, născut pe pământ, întărind imaginea lor de locuitori originari ai pământurilor grecești.

AJ Van Windekens, un lingvist și filolog proeminent, a contribuit semnificativ la studiul limbilor indo-europene și al etimologiei acestora. În explorarea sa asupra etnonimului „Pelasgos”, Van Windekens a propus o etimologie interesantă care se diferențiază de interpretările mai tradiționale.

Conform lui Van Windekens, numele „Pelasgos” ar putea fi derivat dintr-o rădăcină indo-europeană, pe care a postulat-o ca *bhelosgho-s. Această rădăcină, în interpretarea sa, se traduce prin „ramură înflorită” sau ceva asemănător. Această sugestie este probabil destul de poetică și simbolică, implicând o legătură cu creșterea, fertilitatea sau poate o civilizație înfloritoare. Pe de altă parte, această etimologie i-ar putea conecta pe pelasgi cu locuitorii neolitici ai Greciei. Acesta este un subiect fascinant care împletește analiza lingvistică cu dovezile arheologice și istorice. Unii cercetători susțin că pelasgii reprezintă această perioadă crucială din preistoria greacă, care a fost caracterizată de progrese agricole semnificative și de trecerea de la stilul de viață nomad la cel sedentar. Această ipoteză îi poziționează pe pelasgi ca fiind esențiali în zorii agriculturii și a civilizației sedentare în Grecia antică, însă lipsa dovezilor definitive menține povestea lor enigmatică și în mare măsură interpretativă.

Aspecte lingvistice și culturale

Din punct de vedere lingvistic, pelasgii reprezintă o enigmă. Sursele grecești au descris limba lor ca fiind „barbară”, sugerând că nu era greacă, însă specificul acesteia rămâne necunoscut. Acest lucru a dus la speculații conform cărora pelasgii vorbeau o limbă preindo-europeană sau, eventual, o varietate de limbi care reflectă răspândirea lor geografică extinsă. Din punct de vedere cultural, se crede că au influențat cultura greacă în curs de dezvoltare, unele practici și zeități grecești având posibil origini pelasge. Limba lor rămâne un subiect de speculații ample, diverse teorii sugerând legături cu rădăcini indo-europene, anatoliene sau chiar non-indo-europene.

În ceea ce privește influența limbilor anatoliene asupra limbii grecești, există dovezi ale schimburilor culturale și lingvistice de-a lungul Mării Egee în lumea antică. Cu toate acestea, natura exactă și amploarea acestor influențe, în special în ceea ce privește dezvoltarea limbii și culturii grecești, sunt încă subiecte de cercetare și dezbatere continuă.

Dovezi arheologice

Dovezile arheologice referitoare la pelasgi sunt rare și adesea indirecte. Săpăturile din regiunile asociate în mod tradițional cu aceștia, precum Lemnos, Tesalia și Atica, au scos la iveală așezări și artefacte care sugerează o prezență neolitică. Cu toate acestea, legarea fără echivoc a acestor descoperiri de pelasgi este dificilă, în principal din cauza absenței inscripțiilor sau a unor repere culturale distincte care să le poată fi atribuite în mod concludent.

Referințe literare

Referințe literare la pelasgi se găsesc în operele lui Homer, Herodot, Tucidide și ale altor autori antici. Aceste relatări sunt adesea ambigue și contradictorii, uneori descriindu-i pe pelasgi ca fiind barbari, alteori ca greci. Aceștia sunt menționați în diverse contexte, inclusiv în ceea ce privește participarea lor la războiul troian și așezările lor răspândite în regiunea Mării Egee.

Paradoxul pelasgilor constă în omniprezența și obscuritatea lor simultană în documentele grecești antice. Sunt peste tot și nicăieri, un popor a cărui absență este la fel de importantă ca prezența sa, potrivit lui Homer, Herodot și cercetătorilor de-a lungul istoriei. Rolul lor în formarea identității grecești, contribuțiile lor lingvistice și practicile lor culturale sunt subiecte de dezbatere academică continuă și fascinație.

Dovezi ADN și legătura pelasgo-anatoliană în tapiserie neolitică din Marea Egee

Descoperirea ADN-ului neolitic în Grecia continentală, Creta și Anatolia arată o legătură între pelasgi și locuitorii Anatoliei. Aceasta este o combinație interesantă de arheogenetică, lingvistică și istorie culturală care aruncă lumină asupra rețelei complexe de civilizații antice din zonele Mării Egee și Orientului Apropiat.

Descoperirea unui ADN neolitic similar în regiunile locuite de aceste grupuri antice sugerează un nivel semnificativ de continuitate genetică care se întinde peste granițele geografice. Această similaritate genetică indică faptul că populațiile de pe continentul helladic, Creta și Anatolia au avut strămoși comuni în perioada neolitică, evidențiind o conexiune preistorică mai profundă, care precede apariția unor identități culturale și lingvistice distincte cunoscute din perioade istorice ulterioare.

Revenind la ipoteza anatoliană a lui Colin Renfrew , aceasta postulează că Anatolia a fost locul unde limbile indo-europene s-au răspândit pentru prima dată în epoca neolitică. Această teorie se aliniază cu dovezile genetice ale strămoșilor comuni, sugerând că, pe măsură ce fermierii neolitici din Anatolia au migrat în Europa, au adus cu ei limba proto-indo-europeană, care ulterior s-ar diversifica în diverse familii de limbi, inclusiv greaca. Dacă pelasgii au făcut într-adevăr parte din această populație neolitică extinsă, așa cum sugerează dovezile genetice, acest lucru ar putea implica faptul că fie erau vorbitori ai unei limbi proto-indo-europene, fie au fost influențați de schimbările lingvistice aduse de aceste migrații.

Mai mult, conceptul de substrat lingvistic pregrec se referă la influența limbilor non-grecești, posibil indigene, asupra limbii grecești pe măsură ce aceasta s-a dezvoltat. Prezența elementelor non-indo-europene sau proto-indo-europene în greacă, dintre care unele ar putea fi urmărite până la limba pelasgă (dacă aceasta era într-adevăr distinctă de greacă), ar putea fi o rămășiță a acestor interacțiuni lingvistice timpurii. Acest substrat ar putea fi legat de limbile vorbite în Anatolia , reflectând o rețea complexă de schimburi culturale și lingvistice de-a lungul mileniilor.

Dovezile ADN neolitice arată că pelasgii și anatolienii aveau legături genetice, culturale și lingvistice. Aceste legături sugerează că aceste grupuri antice erau conectate și au interacționat între ele. Ipoteza anatoliană și ideea unui substrat lingvistic pre-grec oferă un cadru solid pentru înțelegerea acestor conexiuni. Acestea sugerează că rădăcinile civilizației grecești antice și ale limbilor indo-europene ar putea fi mult mai legate de strămoșii lor neolitici din Anatolia decât se credea anterior . Aceste descoperiri nu numai că pun la îndoială înțelegerea noastră asupra identităților etnice și lingvistice antice, dar evidențiază și natura fluidă și interconectată a societăților umane din lumea antică.

Teorii și speculații

Lipsa informațiilor concrete a condus la diverse teorii și speculații despre pelasgi. Acestea variază de la considerarea lor ca purtători ai unei culturi pre-grecești, posibil anatoliene sau tracice, până la teorii care îi propun ca o ramură a familiei indo-europene mai largi. Unii cercetători moderni îi consideră un conglomerat cultural și lingvistic, reprezentând peisajul etnic și lingvistic divers al regiunilor pre-elenice din Marea Egee și Balcani.

În concluzie, pelasgii, pe cât de evazivi pe atât de intriganți, reprezintă o piesă esențială în puzzle-ul civilizațiilor mediteraneene antice. Studiul lor oferă o privire fascinantă asupra complexității identității culturale, evoluției lingvistice și interpretării istorice într-una dintre cele mai semnificative regiuni din punct de vedere istoric ale lumii antice.