$$$

 Mary Stuart, regina Scoției,

M-am născut la 8 decembrie 1542, în Palatul Linlithgow, și am devenit regină a Scoției la doar șase zile, după moartea tatălui meu, Iacob al V-lea. Destinul meu a fost decis înainte să pot vorbi sau merge. Într-o Scoție instabilă și amenințată de Anglia, am fost trimisă în Franța la vârsta de cinci ani, pentru a fi crescută la curtea regelui Henric al II-lea. Acolo am primit o educație completă pentru o suverană europeană: latină, franceză, italiană, muzică, poezie, teologie și diplomație. Franceza a devenit limba mea principală, iar Scoția, o țară pe care nu o mai văzusem din copilărie, a rămas mult timp un concept abstract pentru mine.

La 16 ani m-am căsătorit cu Francisc, Delfinul Franței, iar în 1559 am devenit regină a Franței. Domnia mea franceză a durat puțin. Francisc a murit în 1560, iar eu, văduvă la 18 ani, m-am întors în Scoția în 1561, într-o țară transformată de Reforma protestantă. Eram catolică într-un regat devenit oficial protestant. Am încercat să guvernez prin toleranță religioasă și compromis politic, dar poziția mea era fragilă, iar nobilimea scoțiană nu mă privea ca pe una de-a lor.

În 1565 m-am căsătorit cu verișorul meu, Henry Stuart, Lord Darnley. Căsătoria a fost un dezastru politic și personal. Darnley era ambițios, instabil și violent. În 1566, oamenii lui l-au asasinat pe secretarul meu, David Rizzio, chiar sub ochii mei, în timp ce eram însărcinată. În iunie 1566 l-am născut pe fiul meu, Iacob. În februarie 1567, Darnley a fost găsit mort, în urma unei explozii la Kirk o’ Field, la Edinburgh. Crima nu a fost niciodată elucidată complet, dar suspiciunile au căzut rapid asupra mea și asupra lui James Hepburn, conte de Bothwell.

La trei luni după moartea lui Darnley, m-am căsătorit cu Bothwell. A fost o decizie politică sinucigașă. Nobilimea s-a revoltat, am fost înfrântă la Carberry Hill și întemnițată la castelul Loch Leven. Acolo am fost forțată să abdic în favoarea fiului meu, care avea doar un an. În 1568 am evadat și, după o ultimă încercare militară eșuată, am fugit în Anglia, cerând protecția verișoarei mele, Elisabeta I.

În loc de ajutor, am primit detenție. Am fost ținută prizonieră aproape 19 ani, mutată dintr-un castel în altul. În tot acest timp am rămas un simbol pentru catolicii care complotau împotriva Elisabetei. În 1586, scrisori criptate interceptate de Sir Francis Walsingham au fost folosite ca dovadă că aș fi aprobat complotul Babington, care viza asasinarea reginei Angliei. Procesul meu a fost juridic discutabil: eram o regină străină, judecată de un tribunal englez. Verdictul a fost însă inevitabil: vinovată de trădare.

Am fost ēxëcutată la 8 februarie 1587, la castelul Fotheringhay. Aveam 44 de ani. Am purtat o rochie exterioară închisă la culoare și, dedesubt, un jupon din damasc roșu închis, culoare asociată în tradiția catolică cu martiriul. Am refuzat rugăciunile protestante și m-am rugat în latină: „In te, Domine, confido” și „In manus tuas, Domine, commendo spiritum meum”. Mi-au legat ochii cu un văl alb, iar Jane Kennedy, una dintre doamnele mele de onoare, m-a ajutat să mă așez la butuc. Mi-am poziționat singură capul. Prima lovitură a ratat gâtul. A doua aproape a reușit. A treia a fost necesară pentru a-mi desprinde capul.

Când călăul l-a ridicat și a strigat „God save the Queen”, peruca mea s-a desprins, iar martorii au văzut părul meu real, scurt și complet cărunt. Imaginea reginei tinere și frumoase a dispărut într-o clipă. Ce a rămas a fost trupul unei femei care îmbătrânise în captivitate.

Moartea mea a fost percepută în Europa catolică drept un martiriu. Paradoxul istoriei este că fiul meu, Iacob al VI-lea al Scoției, a devenit în 1603 regele Angliei, ca Iacob I, unind coroanele celor două regate. Am murit ca trădătoare în ochii Angliei, dar am devenit, postum, mama dinastiei care a condus-o.

Sunt amintită ca o regină romantică, o victimă inocentă sau o intrigantă periculoasă. Adevărul este mai inconfortabil: am fost o suverană crescută pentru putere, dar prost adaptată la brutalitatea politicii protestante din secolul al XVI-lea. Am iubit prost, am ales prost și am plătit fiecare greșeală cu ani de captivitate și, în final, cu viața mea.