$$$

 - Mara, vrei să ieșim împreună la o plimbare? Luăm și o înghețată, ca atunci când erai mică”, îi spuse Maria entuziasmată fiicei sale.

- Mama, am planuri cu fetele. Ieșim în mall. Și... nu mai sunt mică de foarte mult timp!

Maria s-a despărțit de soțul ei când Mara era mică. A făcut eforturi supraomenești pentru a-și crește fiica așa cum a știut ea mai bine. A fost o mamă strictă, dar iubitoare. I-a oferit tot ce a putut muncind pe brânci. Însă, când Mara a crescut, la liceu, prietenii au devenit noua ei familie. Mama muncea mereu, iar anturajul i-a devenit familia aleasă. Ușor, ușor, Mara a început să prefere să-și petreacă timpul cu prietenii și să-și ignore mama.

Maria s-a interesat mereu de anturajul Marei. Adolescenta avea ore de venit acasă și limite bine stabilite. Când Mara a luat BAC-ul, Maria a vrut să-i organizeze o petrecere surpriză. A invitat mai mulți prieteni de familie și rude. Însă, în acea seară, Mara nu a venit la ora stabilită de mama ei. Invitații au plecat rând pe rând. La ora 02:00 dimineața, Mara a intrat în casă?

- Unde ai fost la ora asta?

- Am fost la o petrecere cu foștii colegi!, a răspuns Mara indignată că e luată la întrebări.

- M-am îngrijorat foarte tare! Nu ai putut să anunți?, a întrebat Maria, cu ochi mari și tonul ușor ridicat.

- Mamă, nu am mai avut baterie la telefon. Și pot să-mi port singură de grijă! Nu mai am 5 ani!, a spus Mara, intrând în camera sa și trântind ușa în urma ei.

Mama a rămas cu vorbele în gât și cu o mare durere în suflet. „Oare unde am greșit în ultimii ani? Doamne, ce am făcut atât de râu încât să merit ca fiica mea să se comporte așa cu mine?” În acea noapte, Maria a adormit cu greu, iar perna i s-a udat complet de câte lacrimi de furie și de neputință a vărsat. S-a tot gândit ce ar trebui să facă și a luat o decizie neașteptată.

A doua zi, când Mara s-a trezit, a mers în bucătărie. Se aștepta ca mama ei să fie acolo, însă femeia nu era în casă. Pe masă, adolescenta a găsit un bilețel pe care scria: „Mi-am dat seama că ești o persoană independentă. Așa că ți-am lăsat niște bani și câteva caserole de mâncare. Sunt de ieri, de la petrecerea pe care am organizat-o în cinstea ta. Petrecerea la care tu nu ai venit. Voi fi plecată. Să nu mă cauți. Te iubesc, mama!”

Surprinsă, Mara a crezut că este o glumă: „Exagerează ca de obicei. O voi suna mai încolo. Sigur iarăși va începe cu predicile ei!”

Mai târziu, adolescenta a încercat să-și sune mama. Femeia avea telefonul închis. Nici măcar mesajele nu se trimiteau.

„Sigur mă testează! Ce ingenioasă e!” s-a gândit Mara, cu um zâmbet în colțul gurii.

Dar se pare că Mara își subestimase mama. Trecuseră 5 zile deja de când fata locuia singură. Hainele murdare se adunaseră. Vasele murdare la fel. În casă era mizerie, iar mâncare nu mai avea deloc în frigider. Mara și-a sunat prietenele să vină să o ajute la treabă.

„Cum, tu nu ți-ai făcut niciodată curat în cameră?”, „Nu știi să pui haine la spălat?”, „Nici măcar nu știi să-ți faci o omletă?”, „Adică mama ta muncea de dimineață până seară și când venea acasă se apuca să facă toata treaba și tu nu o ajutai deloc?” erau întrebările care curgeau ca pe bandă rulantă din partea prietenelor sale.

„Păi nu știu. Mama le făcea pe astea”, a răspuns Mara, vizibil enervată de reacția prietenelor ei.

„Păi te-a cam răsfățat mama ta! Eu spăl vase și-mi fac curat în cameră de când am intrat la școală. Eram mică. Nici nu mai știu exact câți ani aveam”.

„Pe mine mama nu m-a pus la treabă. Mereu mi-a zis: du-te și joacă-te sau du-te și învață. Fac eu aici!”, își amintise Mara. „Mama asta făcea toată ziua. Muncă, muncă, muncă. Nu stătea deloc cu mine!”

„Păi, Mara, poate dacă îți ajutai și tu mama la treabă, avea și ea mai mult timp să stea cu tine”, i-a spus una dintre fete. „În câteva luni vei pleca de acasă, la Facultate și o vei vedea din ce în ce mai rar. Nu o să-ți pară rău? Eu am plâns cu mama mea când ne-am gândit la asta.”

„Nu m-am gândit la asta.” Mara începea să vadă altfel lucrurile. Parcă de trezea dintr-un somn adânc. În următoarea zi, Maria a venit acasă.

„Unde ai fost? Nu puteai măcar să mă suni și să-mi spui că ești bine?” a întrebat Mara, pe un ton răstit!

„Am fost ieșită. Am avut telefonul închis. Ce s-a întâmplat, ți s-au terminat banii pe care ți i-am lăsat și aveai nevoie de mine?”, a întrebat mama pe un ton arogant.

Mamei i-au apărut lacrimi în ochi. Amândouă au renunțat la orgolii, la voci ridicate și la ironiile înțepătoare. Mara și-a îmbrățișat mama.

„Iartă-mă mamă pentru cum m-am comportat! Am realizat că voi pleca la facultate în curând și nu te voi mai vedea atât de des. Și tare dor îmi va fi de tine! Iartă-mă pentru toți anii în care nu te-am ajutat suficient și nu te-am apreciat așa cum meriți! Îmi pare tare rău!”, a spus Mara printre lacrimi.

Maria s-a emoționat și mai tare când și-a văzut fiica plângând. „Te iubesc, Mara! Poate că și eu am greșit mult! Din dorința de a te proteja, nu te-am lăsat să te descurci singură. Nu te-am învățat să ai singură grijă de tine. E timpul să înveți să te descurci, dar știu că vei reuși. Ești puternică, iar eu voi fi mereu aici pentru tine!

Și mai vreau să știi că eu te iubesc și te voi iubi, indiferent de alegerile pe care le vei face tu în viață. Ești fetița mea, sufletul meu. Te-am crescut cu toată dragostea și sunt tare fericită că pot fi mama ta!”

Mara a plecat la facultate, însă și-a sunat mama și venea acasă ori de câte ori timpul îi permitea. Morala: indiferent de obstacole, legătura dintre mamă și fiică are puterea de a depăși orice provocare. Această poveste subliniază importanța responsabilității individuale, maturizării și recunoașterii sacrificiilor făcute de cei dragi. În final, Mara înțelege valoarea mamei sale nu doar ca părinte, ci și ca om, iar Maria realizează necesitatea de a-i permite fiicei sale să crească și să învețe din propriile experiențe. Reuniunea lor emoționantă confirmă că iubirea necondiționată și sprijinul reciproc sunt esențiale pentru depășirea greutăților și pentru construirea unor relații familiale puternice și durabile.