$$$

 Copacul de pin pe care mama l-a „aruncat” peste ocean

În noaptea dinaintea plecării ei din Japonia, mama unei fetițe de unsprezece ani i-a schimbat numele, ca și cum ar fi știut că acel gest avea să fie ultimul lucru pe care îl mai putea controla. Fata se numise până atunci Sakiko, „mica floare”, dar acum avea să se numească Sutematsu, un nume dureros și misterios, în care „sute” însemna „a arunca”, iar „matsu” însemna „pin”, copacul care supraviețuiește furtunilor, dar și cuvântul care sună ca „a aștepta”. Poate că mama ei nu o abandona, ci îi spunea, în felul ei tăcut: te voi aștepta.

Sutematsu Yamakawa s-a născut la 23 februarie 1860, într-o familie de samurai din domeniul Aizu, în actuala prefectură Fukushima, și a crescut într-o lume guvernată de disciplină, onoare și loialitate. La doar opt ani, copilăria i-a fost spulberată de războiul civil japonez, când armatele imperiale au asediat Castelul Tsuruga. În timp ce bărbații luptau, femeile și copiii munceau în interior, iar Sutematsu ducea muniție tunarilor și încerca să înăbușe obuzele neexplodate cu pături ude. Unul a detonat înainte să poată fi oprit, ucigându-i cumnata și lăsându-i ei o cicatrice pe gât, o rană pe care o va purta toată viața.

Familia ei a pierdut totul după înfrângere: statut, avere, siguranță. Ani de sărăcie au urmat, până când, în 1871, guvernul Meiji a luat o decizie fără precedent, trimițând cinci fete foarte tinere în America pentru zece ani de educație, ca parte a misiunii Iwakura, în speranța că se vor întoarce și vor schimba destinul femeilor japoneze. Nimeni nu voia să-și trimită fiicele peste ocean, iar Sutematsu a fost „oferită” de familie ca ultimă șansă la un viitor.

Drumul a fost crud, iar șocul cultural imens. Dintre cele cinci fete, doar trei au rămas, iar Sutematsu a fost adoptată de o familie americană din New Haven, unde a învățat o altă limbă, o altă credință, o altă lume. A studiat, a înflorit, a ajuns la Vassar College și, în 1882, a devenit prima femeie japoneză care a obținut o diplomă universitară. Dar prețul a fost mare: când s-a întors în Japonia, nu mai putea scrie în propria limbă și nu mai aparținea pe deplin niciunei lumi.

Soarta avea însă o ironie amară pregătită pentru ea. Bărbatul care a cerut-o de soție era chiar generalul care asediase castelul familiei sale, Iwao Ōyama, acum ministru al războiului. După multe împotriviri, Sutematsu a ales singură și a acceptat. Căsătoria lor, imposibilă în orice alt context, a devenit una dintre cele mai influente uniuni ale Japoniei Meiji.

Ca Prințesă Ōyama, Sutematsu nu a trăit pentru fast, ci pentru schimbare. A sprijinit educația femeilor, a ridicat statutul asistentelor medicale, a lucrat în timpul războiului cu Crucea Roșie și a susținut fondarea instituțiilor care aveau să devină piloni ai educației feminine japoneze. A trăit mereu între două lumi, fără a se simți complet acasă în vreuna, dar folosind tocmai această ruptură pentru a construi punți.

A murit în 1919, răpusă de gripă, cu cicatricea copilăriei încă vizibilă pe gât, dar cu o moștenire care a schimbat destinul a mii de femei. Numele ei, „pinul aruncat”, nu a fost o condamnare, ci o profeție. A fost trimisă departe, a fost așteptată, s-a întors și a învățat o țară întreagă să crească, chiar și în cele mai dure condiții.

#istorie #femeiexceptionale #JaponiaMeiji #educatie #destin #curaj #memorie

Tu ai avea puterea să accepți o ruptură dureroasă, dacă ai ști că ea te-ar putea transforma într-un om care schimbă lumea?