$$$

 DREPTUL LA NEUITARE…

La 1 ianuarie 1558 a trecut la Domnul episcopul Romanului MACARIE, ctitorul Catedralei Episcopale din Roman (fost stareț al Mănăstirii Neamț) și „a fost îngropat cu toată cinstea și în chip vrednic de sfinți de către ucenicii săi, în mănăstirea Râșca, întemeiată de dânsul”.

De la acest ierarh erudit, numit de istorici „ultimul reprezentant al cărturăriei celei vechi slavone”, ctitor de locașuri sfinte (Catedrala „Sf. Parascheva” Roman, Mănăstirea Râșca), dar mai presus de toate „ctitor al narațiunii istorice”, ne-a rămas „Cronica” ce-i poartă numele. Episcopul Macarie a continuat Letopisețul Moldovei scris la curtea lui Ștefan cel Mare, curpinzând evenimentele cuprinse între 2 iulie 1504, până la anul 1550, un izvor narativ de mare valoare documentară pentru istoriografia Moldovei.

Deși activitatea pastorală a acestui strălucit ierarh al Romanului s-a întins pe o perioadă de aproape o jumătate de secol, nu cunoaștem prea multe lucruri despre păstoria lui la Roman. S-au păstrat doar trei „cărți domnești” din acea vreme, în care este pomenit numele său.

Cea mai importantă realizare a sa este fără îndoială ridicarea Catedralei Episcopale „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman (1542-1550). Din pisania întocmită de dânsul aflăm cronica evenimentelor din perioada ridicării acestei monumentale biserici episcopale, după opt ani de trudă, semnând „smeritul întru cei sfințiți episcopi Macarie”.

Lui i s-a încredințat de către familia domnitoare a lui Petru Rareș îngrijirea pentru ridicarea bisericii, iar după terminarea lucrărilor, așa cum este tradiția ortodoxă, urma ca în pridvor să se picteze chipul ierarhului în timpul căruia s-a ridicat biserica. În Catedrala din Roman nu s-a întâmplat așa. Cercetând registrele de pictură din pridvor, descoperim la glaful de jos al ferestrei dinspre NV a pridvorului, că zugravii au pictat într-un medalion modest pe „Sf. Macarie Egipteanul” (ferit privirilor), sfântul patronimic al episcopului (înțelegem că din smerenie, episcopul nu a dorit să fie zugrăvit). 

După o viață virtuoasă, pusă în slujba lui Dumnezeu și a neamului său, cronicarul Grigore Ureche a consemnat în Letopisețul său: „întracestași an, 7066 (1588) prestăvitus-a Macarie, episcopul Romanului, ziditorul și începătorul Mănăstirii Rîșca, carele au fost la scaunul Romanului 25 de ani și cu cinste l-au îngropat în Mănăstirea sa Râșca”.

Veșnică să fie pomenirea lui din neam în neam!