$$$

 Căile ferate japoneze s-au confruntat cu o problemă inedită: broaștele țestoase. Când țestoasele încercau să traverseze șinele, rămâneau blocate între macazuri (șinele mobile care schimbă direcția trenului). Când macazul se schimba, țestoasele erau strivite, iar trenurile întârziau din cauza defecțiunilor mecanice cauzate de carapace. Soluția inginerilor japonezi a fost plină de compasiune: au construit mici tuneluri de beton în formă de „U” pe sub șine, special pentru țestoase. Acum, animalele trec în siguranță pe sub trenuri, iar întârzierile au dispărut, dovedind că tehnologia și natura pot conviețui dacă există voință.

Această inițiativă a fost implementată în special în prefectura Nara și în apropierea orașului Kobe, zone unde populația de țestoase este numeroasă datorită proximității față de ocean și de acvariile locale. În lunile de vară, reptilele se deplasează activ între sursele de apă și locurile de cuibărit, ruta lor intersectând adesea terasamentele de cale ferată. Fiind animale lente și determinate, ele încercau să escaladeze șinele de oțel, dar alunecau și cădeau exact în spațiile înguste dintre liniile mobile.

Problema tehnică era una de finețe mecanică. Sistemele de macaz din Japonia sunt automatizate și extrem de sensibile; ele trebuie să se închidă perfect pentru a permite trenului să treacă în siguranță. O carapace de țestoasă, fiind un obiect dur, împiedica închiderea completă a șinei. Senzorii de siguranță detectau imediat obstacolul și opreau automat semnalizarea, blocând trenurile pe traseu până când o echipă umană venea să inspecteze și să curețe linia, cauzând întârzieri în lanț pentru mii de navetiști.

Colaborarea care a dus la salvarea situației a avut loc între compania feroviară West Japan Railway Company și specialiștii de la Parcul Acvatic Suma. Biologii marini au studiat comportamentul țestoaselor și au observat că acestea au tendința de a merge de-a lungul șinei până găsesc o ieșire sau până cad în capcana macazului. Pe baza acestor observații, inginerii au proiectat șanțuri speciale de beton, poziționate strategic înainte de zonele critice.

Designul acestor tuneluri este simplu, dar genial. Sunt canale deschise sau acoperite parțial, realizate din beton neted, care interceptează țestoasele înainte ca acestea să ajungă la mecanismul periculos. Odată intrate în acest canal, animalele nu mai au altă opțiune decât să îl urmeze până la capăt, trecând pe sub șine și ieșind în siguranță pe partea cealaltă a terasamentului, într-o zonă cu vegetație sau apă.

Eficiența sistemului a fost monitorizată atent încă din primele luni de la instalare. Personalul feroviar verifică periodic aceste canale pentru a se asigura că sunt curate și funcționale. În primele teste, au fost găsite zeci de țestoase care folosiseră pasajul, ceea ce înseamnă tot atâtea vieți salvate și zero minute de întârziere pentru trenuri. Succesul a fost imediat și măsurabil, transformând o sursă de stres operațional într-o victorie ecologică.

Acest proiect subliniază o mentalitate specifică culturii japoneze, numită „kaizen” (îmbunătățire continuă), aplicată nu doar eficienței, ci și armoniei cu mediul. În loc să considere animalele drept dăunători care trebuie eliminați sau blocați cu garduri înalte, inginerii au ales să le faciliteze deplasarea naturală. Este o recunoaștere a faptului că infrastructura umană a fragmentat habitatul acestor viețuitoare și că este responsabilitatea constructorilor să repare această ruptură.

Pe lângă țestoase, căile ferate japoneze au dezvoltat soluții și pentru alte animale. De exemplu, în zonele muntoase populate de cerbi, trenurile sunt dotate cu difuzoare care emit sunete specifice – lătratul câinilor sau sunete de cerb în pericol – pentru a ține turmele departe de șine. Aceste inovații arată că protecția faunei nu necesită întotdeauna investiții colosale, ci mai degrabă o înțelegere corectă a biologiei animalelor.

Impactul mediatic al „tunelurilor pentru țestoase” a fost global, inspirând alte țări să caute soluții similare. Povestea a devenit un studiu de caz în școlile de inginerie și design urban, demonstrând că infrastructura modernă nu trebuie să fie o barieră brutală în calea naturii. Micile canale de beton din Japonia sunt dovada că empatia poate fi integrată în planurile tehnice.

În concluzie, salvarea țestoaselor de pe liniile ferate japoneze este o poveste despre conviețuire inteligentă. Nu a fost nevoie de tehnologie spațială sau de bugete uriașe, ci doar de observație și respect pentru viață. Pasagerii ajung la timp la destinație, iar țestoasele ajung în siguranță la iazurile lor, într-un echilibru perfect menținut de câteva bucăți de beton bine plasate.