$$$

 A mers 50 de kilometri ca să salveze vocea unui popor

Au legat-o în lanțuri și au biciuit-o când era doar un copil, au încercat să șteargă complet cultura din care provenea, să rupă memoria unui popor întreg și să o transforme în tăcere, însă ea a ales să meargă înainte, la propriu și la figurat, purtând cu ea vocile strămoșilor săi și imprimându-le pe cilindri de ceară, pentru ca măcar sunetul să nu poată fi ucis.

Fanny Cochrane Smith s-a născut în 1834 la Wybalenna, pe insula Flinders, un loc numit oficial „așezare”, dar care în realitate era o închisoare în aer liber, unde aborigenii Tasmaniei erau adunați cu forța, smulși de pe pământurile lor, departe de limbile, familiile și tradițiile lor, sub pretextul unei „protecții” care însemna de fapt control, boală și moarte lentă.

În copilărie a învățat cântecele și poveștile mai multor grupuri aborigene forțate să trăiască împreună, devenind fără să știe o bibliotecă vie a unor limbi pe cale de dispariție, iar la doar cinci ani a fost luată de lângă părinți și dată în grija unui catehet care, conform documentelor oficiale, a legat-o în lanțuri și a biciuit-o, pedepsind în ea ceea ce nu putea distruge: identitatea.

Crescută între violență, pierdere și disciplină impusă, Fanny nu s-a frânt. Ca adult, a muncit din greu, a crescut unsprezece copii, a mers zeci de kilometri pe jos pentru a-și întreține familia, a trăit între două lumi fără a renega niciuna, purtând podoabe tradiționale sub haine europene și deschizându-și casa atât comunității, cât și credinței.

Când a înțeles că era ultima păstrătoare a vocilor poporului ei, a făcut ceva extraordinar: a cântat. A cântat într-un fonograf Edison, lăsându-și vocea imprimată pe cilindri de ceară, creând singurele înregistrări existente ale limbilor aborigene din Tasmania. Acele sunete sunt tot ce a mai rămas din lumi pe care cineva hotărâse că nu ar trebui să mai existe.

A murit în 1905, dar vocea ei este încă aici, amintindu-ne că o cultură poate fi rănită, persecutată, aproape ștearsă, dar nu complet distrusă dacă există cineva care are forța să o păstreze și să o transmită mai departe.

#memorievie #istorieuitata #rezistenta #popoareindigene #culturanuaremoarte #vocicaretraiesc

Câte limbi, câte povești și câte vieți au dispărut pentru totdeauna doar pentru că nimeni nu a avut șansa sau puterea să le lase să fie auzite?