$¢$

 Mă numesc Anne de Mowbray și m-am născut într-o lume care nu avea răbdare cu copiii.

Am venit pe lume la 10 decembrie 1472, într-o Anglie încă tulburată de Războaiele Rozelor. Nu eram o fetiță obișnuită, deși aveam ochi blânzi și mâini prea mici pentru bijuteriile pe care le purtam. Eram singura moștenitoare a uneia dintre cele mai bogate familii nobiliare ale regatului: casa Mowbray, ducii de Norfolk.

La doar câteva luni, destinul meu nu îmi mai aparținea.

Tatăl meu, John de Mowbray, al 4-lea duce de Norfolk, a murit când eu aveam mai puțin de patru ani. Iar moștenirea mea pământuri, titluri, averi, au devenit imediat o miză politică.

Regele Edward al IV-lea nu a lăsat lucrurile la voia întâmplării. M-a „logodit” cu fiul său cel mic, Richard de Shrewsbury, duce de York, când aveam doar cinci ani.

Cuvântul „logodnă” este prea blând.

A fost, în realitate, o confiscare legalizată a viitorului meu.

Pentru ca averea mea să intre sub controlul Coroanei, regele a forțat prin Parlament o lege specială: eu, un copil, nu aveam dreptul să-mi moștenesc pe deplin bunurile decât prin soțul meu. Iar soțul fusese deja ales.

La 15 ianuarie 1478, la Catedrala St Stephen din Westminster, am fost măritată la vârsta de 5 ani.

Îmi amintesc mai degrabă lumina lumânărilor, greutatea mantiei și coroniței, decât sensul ritualului.

Curtea Tudor (de fapt Yorkistă atunci) a transformat nunta mea într-un spectacol grandios, cu mătăsuri, bijuterii și ambasadori străini.

Bârfa vremii spunea că regele voia să demonstreze lumii nu doar bogăția sa, ci controlul absolut asupra aristocrației.

Eu eram trofeul.

Soțul meu, Richard de Shrewsbury, avea doar patru ani. Am fost crescuți separat, ca doi copii prinși într-un scenariu care nu ne aparținea.

Nu am apucat să fiu nici soție, nici mamă, nici ducesă adevărată.

Am fost doar „copilul bogat al Angliei”, o expresie care suna bine, dar care ascundea o realitate crudă: nu aveam nici control, nici voce, nici timp.

Am murit la doar 8 ani, pe 9 noiembrie 1481, probabil din cauza unei boli respiratorii sau a tuberculozei. Curtea nu a plâns prea mult.

Averea mea a fost absorbită rapid de Coroană.

Richard de Shrewsbury avea să dispară, doi ani mai târziu, în Turnul Londrei, alături de fratele său Edward V, devenind celebrii „Prinți din Turn”.

Unii istorici spun că, dacă aș fi trăit, poate soarta lui ar fi fost alta.

Este una dintre acele ipoteze istorice imposibil de dovedit, dar fascinante.

În 1964, rămășițele mele au fost redescoperite accidental într-o biserică demolată din Londra. Analiza scheletului a confirmat vârsta, fragilitatea și malnutriția, detalii care au zdruncinat imaginea romantică a „copilului bogat”.

Averi uriașe nu înseamnă automat protecție.

În cazul meu, au însemnat expunere.

Manualele vorbesc despre mine în câteva rânduri.

Dar rareori spun adevărul esențial:

Nu am fost o ducesă.

Am fost o piesă pe o tablă de șah politică, sacrificată înainte de a înțelege jocul.

Într-o epocă în care femeile rareori aveau putere, eu nici măcar nu am avut copilărie.

#cultura #istorie #CasaYork #regine #femeiinistorie