$$$

 Cel mai faimos naufragiu din secolul XVII nu a fost cauzat de o furtună sau un iceberg, ci de prostia regală. Nava suedeză „Vasa” s-a scufundat în 1628 la doar 20 de minute după lansarea la apă, sub privirile îngrozite ale regelui și ale mulțimii, la doar un kilometru de port. Regele Gustav Adolf a tot cerut modificări în timpul construcției: a vrut un etaj în plus de tunuri și statui grele de lemn pentru decor, ignorând avertismentele inginerilor că nava va fi instabilă. La prima rafală de vânt, nava s-a înclinat, apa a intrat prin porturile tunurilor deschise și s-a scufundat ca un bolovan. A fost scoasă la suprafață în 1961 aproape intactă (deoarece în Marea Baltică nu există viermii care mănâncă lemnul), fiind azi singura navă de secol XVII complet conservată din lume.

Problema arhitecturală fundamentală a navei a fost centrul de greutate poziționat mult prea sus. Deși constructorul olandez Henrik Hybertsson era experimentat, insistențele regale au forțat modificarea proporțiilor standard verificate în acea epocă. Coca navei era prea îngustă pentru înălțimea sa considerabilă și pentru greutatea celor două punți de artilerie suprapuse, o inovație riscantă. Balastul de pietre din cală, menit să stabilizeze vasul, s-a dovedit insuficient pentru a compensa masa enormă aflată deasupra liniei de plutire.

Opulența vizuală a contribuit decisiv la instabilitatea fatală a vasului. Vasa a fost împodobită cu peste 500 de sculpturi elaborate din stejar, pictate în culori stridente și poleite cu foiță de aur, reprezentând eroi biblici, împărați romani și lei. Această galerie de artă plutitoare nu avea doar rol estetic, ci și unul de a impresiona, însă greutatea suplimentară a ornamentelor masive plasate pe suprastructură a destabilizat și mai mult echilibrul precar al navei.

Înainte de lansarea oficială, căpitanul Söfring Hansson a organizat o demonstrație de stabilitate la cheu care ar fi trebuit să oprească totul. El a pus 30 de marinari să alerge sincronizați dintr-o parte în alta a punții superioare. Nava a început să se legene atât de violent încât amiralul prezent a ordonat oprirea imediată a testului, de teamă că vasul se va răsturna chiar acolo. Cu toate acestea, din teama de a nu-l contrazice pe monarh, nimeni nu a avut curajul să raporteze eșecul și să amâne plecarea.

Ziua fatală a fost una cu vreme calmă, o briză ușoară adia peste portul Stockholm. Când pânzele au fost ridicate, nava a început să se deplaseze maiestuos, dar o rafală bruscă a înclinat-o periculos spre babord. Deoarece hublourile inferioare erau deschise pentru a trage o salvă de salut festiv, apa a năvălit în interior cu o viteză uluitoare. Redresarea a fost imposibilă, iar nava s-a dus la fund în câteva minute, luând cu ea viețile a aproximativ 30 de oameni din echipaj care nu au mai putut ieși din cală.

Ancheta care a urmat a fost un exercițiu de diplomație și eschivă politică. Consiliul Regal a încercat să găsească un vinovat, dar situația era extrem de delicată: constructorul principal murise cu un an înainte de finalizare, iar modificările structurale majore fuseseră aprobate personal de monarh prin corespondență. Deoarece regele nu putea greși, comisia a concluzionat că scufundarea a fost un act divin imprevizibil, nimeni nefiind pedepsit oficial pentru pierderea celei mai scumpe nave a flotei.

Timp de peste trei secole, Vasa a dormit în întunericul și frigul nămolului, la o adâncime de 32 de metri. Locația exactă a fost uitată până când arheologul amator Anders Franzén a redescoperit-o în 1956, folosind o sondă artizanală din metal. El a intuit corect că apele reci și cu salinitate scăzută ale Mării Baltice au funcționat ca un conservant perfect, protejând epava de Teredo navalis, o moluscă ce devorează lemnul în oceanele mai sărate.

Operațiunea de recuperare din 1961 a fost un eveniment mediatic global și o performanță inginerească remarcabilă. Scafandrii au săpat tuneluri pe sub coca navei folosind jeturi de apă sub presiune, prin care au trecut cabluri groase de oțel. Nava a fost ridicată centimetru cu centimetru și adusă la suprafață, fiind prima dată în istorie când o structură atât de veche și masivă revedea lumina zilei, arătând ca o navă fantomă care refuză să dispară.

Odată scoasă din apă, provocarea majoră a fost conservarea lemnului îmbibat cu apă timp de secole, care risca să se dezintegreze prin uscare rapidă. Timp de 17 ani, nava a fost stropită continuu, într-un mediu controlat, cu polietilenglicol (PEG), o substanță ceroasă care a pătruns în pori și a înlocuit apa din celulele lemnului. Acest tratament complex a permis consolidarea structurii, transformând Vasa într-un uriaș laborator de chimie.

Interiorul navei s-a dovedit a fi o capsulă a timpului neprețuită. Arheologii au găsit mii de obiecte perfect conservate: cele mai vechi pânze de navă din lume, îmbrăcămintea echipajului, unelte, jocuri de societate și chiar provizii de unt solidificat în butoaie. Astăzi, Muzeul Vasa din Stockholm este cel mai vizitat muzeu din Scandinavia, oferind o lecție tangibilă despre ambiție nemăsurată, erori de proiectare și capacitatea științei moderne de a recupera  istoria pierdută.