###

 Steaua care a ales liniștea

În anul 1957, Dolores Hart avea doar nouăsprezece ani când și-a făcut debutul cinematografic alături de Elvis Presley în filmul Loving You, fiind tânără, frumoasă, talentată și perfect pregătită pentru o carieră strălucitoare, iar Hollywoodul a primit-o cu brațele deschise, criticii au lăudat-o, studiourile au văzut în ea o viitoare mare vedetă, iar tot ceea ce industria promitea — faimă, succes, roluri principale și covoare roșii — părea deja să îi aparțină.

În următorii șase ani, a jucat în zece filme și a lucrat alături de unele dintre cele mai mari nume ale epocii, construindu-și o carieră solidă și rapidă, până când, în 1961, cursul vieții sale s-a schimbat într-un mod pe care nimeni nu l-ar fi putut anticipa.

Distribuită în filmul Francis of Assisi, o poveste despre sfântul care a renunțat la bogăție pentru a-și dedica viața lui Dumnezeu și celor săraci, Dolores a ajuns la Roma, unde a avut parte de o audiență privată cu Papa Ioan al XXIII-lea, o întâlnire care, potrivit celor apropiați, a trezit în ea o chemare profundă, imposibil de ignorat, ca și cum o ușă interioară s-ar fi deschis definitiv.

În aceeași perioadă, ea vizita Abația Benedictină Regina Laudis din Connecticut, unde căuta liniște și claritate, dar a descoperit ceva ce nu cunoscuse niciodată în Hollywood: pacea, o pace profundă, tăcută și stabilă, care contrasta puternic cu lumea filmului, unde totul era imagine, competiție și aparență, în timp ce la mănăstire viața era simplă, contemplativă și dedicată rugăciunii.

În 1963, la doar douăzeci și patru de ani, Dolores Hart a luat o decizie care a șocat întreaga industrie cinematografică, renunțând la carieră, contracte și celebritate pentru a intra ca postulantă în Abația Regina Laudis, devenind astfel sora Dolores, într-un gest pe care mulți nu l-au putut înțelege și l-au considerat de neconceput.

Pentru ea, însă, nu era o renunțare, ci o alegere, nu o pierdere, ci o câștigare, iar în 1970 și-a depus jurămintele finale, legându-se definitiv de viața monahală, unde timp de peste șase decenii s-a trezit înainte de răsărit pentru rugăciune, a muncit pământul și a trăit în comunitate, fără să se mai întoarcă vreodată la Hollywood.

Cu toate acestea, Hollywoodul nu a uitat-o, iar în 2012 sora Dolores a devenit prima călugăriță care a fost membru votant al Academiei Americane de Film, instituția care acordă premiile Oscar, continuând până astăzi să urmărească filmele și să voteze din interiorul zidurilor mănăstirii.

Întrebată dacă regretă alegerea făcută, ea a răspuns mereu cu aceeași claritate: nu are niciun regret, pentru că a găsit ceva mult mai împlinitor decât orice i-ar fi putut oferi faima, neplecând din Hollywood pentru că ar fi fost un loc rău, ci pentru că a descoperit ceva ce iubea mai mult.

Dolores Hart a avut lumea la picioare — frumusețe, succes, recunoaștere — și a ales să se îndepărteze de toate acestea pentru a petrece șaizeci și unu de ani într-o mănăstire, nu fugind de ceva, ci alergând spre ceva mai mare, demonstrând că uneori cel mai mare act de curaj nu este să cauți lumina reflectoarelor, ci să pleci atunci când ai descoperit ce contează cu adevărat.

Astăzi, la optzeci și șase de ani, sora Dolores trăiește în aceeași mănăstire și nu a privit niciodată înapoi.

#PovesteAdevărată #AlegereDeViață #DoloresHart #Credință #Curaj

Dacă ai avea tot ce lumea consideră succes, ai avea puterea să renunți la toate pentru ceea ce îți aduce pace?