£££

 „Fabricat în România” era o marcă de rezistență, nu de lux. 

Această etichetă definea o gamă largă de produse industriale, de la utilaje grele la vehicule de transport, care nu impresionau prin finisaje sau confort, ci prin capacitatea de a funcționa continuu în condiții vitrege. Inginerii români au proiectat aceste echipamente având în minte un pragmatism brutal: trebuiau să își facă treaba indiferent de mediu, sacrificând adesea estetica în favoarea funcționalității structurale și a robusteții mecanice.

Această filosofie a fost dictată în mare măsură de piețele principale de desfacere, constituite majoritar din țări aflate în curs de dezvoltare din Asia, Africa sau Orientul Mijlociu. În aceste regiuni, infrastructura feroviară sau rutieră era adesea precară, iar personalul de mentenanță nu dispunea de scule sofisticate sau de laboratoare electronice. Prin urmare, un produs românesc trebuia să fie ușor de reparat "în câmp", folosind unelte de bază și piese interschimbabile, fără a necesita asistență computerizată complexă.

Industria petrolieră oferă un exemplu relevant, sondele și instalațiile de foraj produse la uzina "1 Mai" din Ploiești ajungând pe toate continentele. Aceste utilaje erau masive și supradimensionate din punct de vedere metalurgic pentru a face față manipulării dure și mediilor corozive. Deși nu aveau automatizările fine ale concurenților occidentali de top, ele rezistau nisipului din deșert sau temperaturilor extreme, oferind un raport cost-eficiență excelent pentru statele care doreau să își exploateze resursele cu bugete limitate.

În sectorul auto, vehiculele de teren ARO și camioanele Roman Brașov au urmat aceeași logică a simplității mecanice. Acestea au fost exportate masiv în state precum China, Columbia sau Iran, fiind apreciate pentru șasiurile robuste și motoarele care tolerau combustibili de calitate inferioară. Absența sistemelor electronice complexe, care astăzi sunt standard, era atunci un avantaj strategic, deoarece elimina riscul unor defecțiuni de senzori imposibil de remediat în zone izolate sau greu accesibile.

Tractoarele produse la Brașov, în special modelul Universal 650, au devenit extrem de populare în țări precum Egiptul, tocmai datorită acestei arhitecturi spartane. Fermierii le preferau pentru că erau mașini pur mecanice, pe care le puteau întreține singuri ani la rând, fără costuri majore. Durabilitatea lor nu venea din materiale exotice, ci din fonta turnată solid și din toleranțele mecanice permisive, care acceptau imperfecțiunile de exploatare fără a ceda catastrofal.

Astfel, strategia industrială a acelei perioade s-a bazat pe identificarea unei nișe globale specifice: echipamente fiabile pentru medii dificile. Succesul la export nu a fost un mit, ci rezultatul unei adaptări corecte la nevoile unor parteneri care căutau rezistență brută, nu rafinament tehnologic. Chiar dacă multe dintre aceste fabrici și-au restrâns activitatea sau s-au închis, reputația de utilaje indestructibile a produselor românești persistă în istoria economică a acelor parteneriate.