£££

 WILLIAM SHAKESPEARE

Despre Shakespeare s-a scris enorm. Dicționarele și enciclopediile lumii, îi rezervă spațiu generos, pentru biografie și bibliografie, pe format de hârtie, dar și în mediul online.

În Anglia, autorul britanic are mulți biografi, dar și un institut de cercetare exact în localitatea unde s-a născut: Stratford-upon-Avon.

Astăzi, Institutul Shakespeare este un centru de studii postuniversitare dedicat studiului lui William Shakespeare și literaturii Renașterii engleze.

The Shakespeare Institut face parte din Universitatea din Birmingham și este situat în Stratford-upon-Avon: “O instituție de cercetare de renume internațional, cu sediul în inima frumoasei Stratford-upon-Avon a lui Shakespeare. Înființată în 1951 pentru a depăși granițele cunoștințelor despre studiile Shakespeare și drama renascentistă”. (https://www.birmingham.ac.uk/)

Shakespeare arată prin opera sa, cu mult umor și fantezie, tot spectacolul epocii elisabetane, cu bine, cu rele, cu frumos sau urât. Opera sa plină de splendori lingvistice și replică vie, ne încântă și astăzi prin actualitatea ei.

Avea geniul în sânge, a trăit cu speranța că poate să scrie mult. A lăsat etenității: 37 de piese de teatru, 150 de sonete și două poeme.

Numai în România la Biblioteca Națională a României, sunt publicate 439 de titluri despre dramaturg, după 1993.

Scriitorul, dramaturgul, compozitorul și eseistul criticul britanic Antony Burgess (1917-1993) care a devenit celebru în urma romanului „Portocala mecanică”, ecranizat de Stanley Kubrick, în 1971, i-a dedicat lui Shakespeare o biografie, două lucrări de ficțiune despre Shakespeare publicate în 1964 și un scenariu de film care a fost turnat apoi la Hollywood.

Născut la Stanford – upon- Avon, în Warwickshire, în timpul domniei Elisabeta I (1533-1603), care a urcat pe tron la 25 de ani și a domnit 45 de ani, ca regina a Angliei, William era a treilea copil al familiei Shakespeare, din cei opt frați.

Deși mulți cercetători ai operei dramaturgului scriu că data nașterii nu e clară, Antohny Burgess presupune că s-ar fi născut în 26 aprilie 1564, cu aproximație, într-o familie de catolici, și a murit în 23 aprilie 1616.  

Tatăl său avea o afacere cu mănuși, iar mama sa făcea parte din marile familii înstărite britanice, având mult pământ.

F.J. Furnivall (1825-1910) unul din cei trei fondatori ai primei ediții The New English Dictionary, care devine Oxford English Dictionary (OED), după 1861, îl descrie în copilărie pe Shakespeare ca fiind “puștiul cu păr castaniu, roșcat, ochi căprui, obraji rozalii, frunte înaltă, impulsiv, cu minte iscoditoare și inima largă.”

Copilul urmează cursurile școlii King’s New School din localitatea natală, apoi, se însoară la 18 ani, cu Anne Hathaway, o femeie cu opt ani mai în vârstă decât el, în 28 noiembrie 1582. Ea era însărcinată fiind cu primul lor copil.

După căsătorie, tânăra familie se mută la Londra, orașul gălăgios, cu țăcănit de copite și roți metalice de trăsură pe piatra cubică, cu străzi pline de ciondănelile ucenicilor, încaierările evadaților, cu multă bere prin bodegi și vreme sumbră. Vinul se găsea doar la casele mari, unde aristocrații prieteni se legau la beție pe viață și se destrămau în dueluri pe câmp.

Anne a născut o fiică, pe Susanna, în 1583, și gemenii, băiat și fată, în 1585. Hamnet a murit din cauze necunoscute la 11 ani și a fost înmormântat în 11 august 1596.

Când Will ajunge în Londra este copleșit de răsunetul clopotelor, focurile de sărbătoare, bubuitul tunurilor și beția zgomotoasă a celebrării, ce avea loc după decapitarea reginei Maria Stuart (1542-1587).

La Londra, nu-și continua studiile, Will studiază bine epoca, vede ce se afla în spatele sadismului vremii sale, se apucă de scris, ca să-și întrețină familia.

Londra, capitala cu Tamisa care se revărsa în râurile Europei, avea gloriile și frumusețiile ei, care o făceau un loc râvnit pentru visat din întreaga lume de atunci. O plimbare prin Londra însemna o călătorie prin tărâmul durerii și al morții: eretici smulgând ochii morților și târfe biciuite la Bridewell.

Shakespeare trăiește la Londra, în vremea domniei Regina Elisabeta I(1533-1603), care era cel mai viclean și râvnit monarh în Europa. O femeie eretică, despotică, măritată cu puterea. Închiderea mirenilor catolici, torturarea lor în turnul Londrei, spânzurarea sau trasul pe roată, sfâșierea lor în urma cailor, erau doar câteva metode aplicate celor suspecți potrivnici puterii.

În plin Ev Mediuse duceau destule lupte în Europa, iar Will înregistrează viața pe retina lui ca un film, o lasă vie în piesele sale de teatru.

Până să se apuce de scris, se angajează la teatru. Are grijă de trăsura boierilor care veneau să vadă spectacole în teatru.

Teatrul nu era o distracție ușoară menită să alunge plictiseala, ci era o mare scenă a lumii atunci.

La începuturile lui, spectacolele de teatru însemnau ritualuri de magie. Uneori se includea și ceremoniile menite să aducă ploaia, să grăbească venirea primăverii, sau să salveze o recoltă săracă.

În Evul Mediu, departe de catharzisul teatrului vechi, teatrul iese din biserică, cu ale lui spectacole de “mistere” și “miracole”. Acestea au loc pe treptele din fața bisericii.

Structura teatrelor londoneze: “Swan”, “Rose”, “Fortune”, apoi “Globe”, era la fel. De altfel, ele erau plasate mai mult în jurul Londrei, pentru că instituția nu avea o bună reputație în epocă.

  Publicul numeros determină întreprinzătorii să transforme hanurile în teatre permanente. Un han elisabetan era format dintr-o curte pătrată, înconjurată de o galerie la etaj, în care dădeau camerele de dormit, transformate în locuri de unde cei săraci puteau asista la spectacole. Scena era improvizată pentru cei bogați, plasată în partea din fund a curții, iar galeria fixă de deasupra putea fi folosită de către actori pentru diverse momente ale reprezentației.

Scena se transforma într-o structură fixă, cu o platformă, sau o avanscenă care înainta în mijlocul publicului, iar deasupra era un acoperiș susținut de stâlpi laterali, pentru a o proteja de ploaie. În spate avea un fel de galerie, ca la etaj, două uși, pentru intrări și ieșiri, o nișă în spatele platformei, numită “studio”. În timpul reprezentației se vindea bere și vin.

Părinții bisericii orașului nu aveau încredere în teatru. Îl considerau un loc de unde s-ar fi putut răspândi molima, unde se adunau vagabonzii și infractorii, religia era luată în râs, iar omul încărcat cu prea multe păcate.

Arta actorului era un păcat, iar orașul cu teatru, avea o faimă proastă. Așa era descris teatrul, în toate cronicile epocii adunate în cărțile biografilor săi, atunci când ajunge Will în primii ani de ucenicie, la teatru.

În teatru își face școala vieții, în locul de unde câștigă bani pentru a-și întreține familia. Ajută la pus decorul, are grijă de recuzită, ajunge pe post de sufleor, adică dă replica actorului, pentru ca apoi să joace și el în spectacole. Câștigă destulă experiență, simte cuvântul, învață cum să scrie pentru actori. 

În acest timp Shakespeare mai învață de la amatorii imitatori și de la licențiații de la “Oxford” și “Cambridge” cum să scrie piese de teatru. Fură meserie, le fură și subiectele, își însușește rafinamentele vieții de curte, le pune în pagină într-o manieră originală. Stârnește gelozie, ură, invidie. Se apără.

Toți contemporanii lui absolviseră facultăți cu renume în epocă, dar nu aveau talent la dramaturgie, nici la scris literatură.

Robert Greene (1558-1592), Thomas Nashe (1567-1601), scriau panflete spectaculoase la adresa lui. Li se alătură Marlowe, alt dramaturg, cu studii înalte absolvite la “Oxford”.

În 1592, Londra are trei teatre. Shakespeare scrie piese de teatru, dar are nevoie de un loc unde să fie jucate piesele lui.

Cele trei teatre: “Theatre”, “Curtain”, “Rose” erau plasate în jurul Londrei, la concurență cu Grădina Parisului, un fel de parc al Londrei unde aveau loc lupte cu tauri sau maimuțe, iar lumea se înfierbânta și urla.

Shakespeare scrie piese de teatru pentru trupa lodrului Stange. Trupa joacă la Teatrul “Rose” în februarie 1592 când teatrul își deschide ușile prima dată. Se joacă“Henric VI”, cu mare succes la public.

Pentru “Henric VI”, W. Shapespeare se documentează despre “Războiul Celor Două Roze”, și toată istoria Angliei. Neșcolitul din Stanford scrie piese de teatru, are succes, aduce bani teatrului. Invidia contemporanilor sporește, aceștia se răzbună, îi scot porecle, îl defăimează scriind alte pamflete.

Teatrul “Rose” era condus de un mare actor Eduard Alleyn, deschisese stagiunea în 19 februarie cu o comedie leșinată scrisă de Robert Greene, “Călugărul Bacon și călugărul Bungay”, sala se umpluse pe jumătate, dar n-a râs nimeni.

Au urmat spectacole cu niște piese scrise se autori anonimi, apoi un spectacol cu o piesă de Christofer Marlowe, “Evreul din Malta”, tot fără succes la public.

La acea vreme Philip Henslowe avea și el un teatru, pe lângă o fabrică de amidon, niște bordeluri și o casă de amanet.

Marlowe era ce aceeași vârstă cu William Shakespeare, însă scriau diferit, ca stil. Începuse devreme să se manifeste în poezie și teatru, câștigase faimă, dar avea puțin talent. Se trăgea dintr-o familie vestită de pantofari, absolvent de “Cambrige”, era atras de lumea spionajului. Devenise bețiv notoriu, provoacă scandaluri, ajunge la pușcărie din cauza viciului spirtos.

Green locuia cu amanta într-un spațiu abject, scria și publica, ca să aibă ce mânca, bea alcool cu Nashe. Moare sărac și plin de păduchi, nu înainte de a-i lăsa o scrisoare nevestei ca să-i plătească datoriile făcute în urma alcoolului.

Printre hârtiile sale figurau și poreclele lui Shakespeare: “Share-scene”, “Shakebag”, “Shagbeard”, “Shagnasty”.

Vine gerul, ciuma bubonică, epidemia se extinde, se moare pe capete, Teatrul “Rose” se închide. Trupa lordului Strange nu mai joacă.

Shakespeare scrie în continuare piese de teatru. De la grecii antici, în special de la Plautus se inspiră pentru structura comediei.

După “Titus Andronicus”, scrie “Comedia Erorilor”. Urmează “Richard III,” cu subiect din istoria Angliei, despre un ticălos criminal și lupta lui pentru coroană în drumul presărat cu mult sânge.

Între 1593-1600 scrie 154 de sonete și două poeme: “Venus și Adonis” (1593) și “Răpirea lui Lucrece” (1594).

După 1594, piesele lui Shakespeare au fost puse în scenă la “The Theatre”, în Shoreditch, de către Lord Chamberlain, care avea cea mai importantă companie de teatru din Londra.

După moartea Reginei Elisabeta I, în 1603, compania a primit un brevet regal oferit de către Regele James I, schimbându-și numele în “Oamenii Regelui”.

Cum a început cariera în teatru această companie nu este clar, însă din 1594 i-a avut pe cel mai buni actori ai timpului: Richard Burbage, John Heminge, Henry Condell și Will Sly. Colaborarea lui Shakespeare a fost lungă cu trupa lordului Chamberlain.

20 de ani Shakespeare s-a dedicat asiduu artei sale intereselor sale financiare. Devine bogat din munca lui cu scrisul, cumpără proprietăți la Londra și la Stratford.

În același timp Shakespeare atrage atenția tânărului Henry Wriothesley, al treilea conte de Southampton. Acest tânăr, favorit la curte, îl încurajează pe Shakespeare să scrie, îl susține financiar, iar dramaturgul îi dedică cele două poeme scrise.

Când scrie “Îmblânzirea Scorpiei” se afla în cercul acestui aristocrat bogat. Era consilierul lui. Comedia se joacă cu o trupă de amatori în salonul casei, are success, faima crește. Din viața și din casa contelui de inspiră și scrie comedia “Zadarnicile chinuri ale dragostei”.

Timpul petrecut printre aristocrații epocii nu e întâmplător. Din întâmplările și evenimentele care au loc în ale lor saloane din casă, se inspiră pentru: “Doi tineri din Verona”, “Titus Andronicus”, “Romeo și Julieta”, “Neguțătorul din Veneția”. “Visul unei nopți de vară” este comedia scrisă cu intenția de a celebra o căsătorie.

Iată ce aflăm din Enciclopedia Britanică:

O dovadă izbitoare că Shakespeare a început să prospere devreme și a încercat să recupereze averea familiei și să-i stabilească reputația, este faptul că, o stemă i-a fost acordată lui John Shakespeare [tatăl dramaturgului], în 1596. Schițe ale acestei subvenții au fost păstrate la College of Arms, Londra, deși documentul final, care trebuie să fi fost înmânat familiei Shakespeare, nu a supraviețuit. Aproape sigur că William însuși a luat inițiativa și a plătit taxele. Stema apare pe monumentul lui Shakespeare (construit înainte de 1623) din biserica Stratford. La fel de interesantă ca dovadă a succesului lumesc al lui Shakespeare a fost achiziționarea lui în 1597 a New Place, o casă mare din Stratford, de care el, când era băiat, trebuie să fi trecut în fiecare zi mergând la școală. (https://www.britannica.com/)

În 1597, a cumpărat a doua casă ca mărime din Stratford, iar soția sa îi administrează proprietățile și banii, are grijă de copii. Apoi și-a împărțit timpul între Londra și locul natal.

Nicholas Rowe a fost primul său biograf, iar următorul biograf Samuel Johnson a repetat acest lucru, ambii au repetat că Shakespeare s-a retras la Stratford „cu câțiva ani înainte de moartea sa”.

Southamton îi oferă lui W. Shakespeare 1000 de lire drept capital pentru a crea și a monta spectacole. Odată cu deschiderea teatrului “Theatre” la Shoredtch, Shakespeare începe cu adevărat cariera teatrală.

Asocierea cu aristocrații bogați ai epocii îl ajută să prospere. Scrie piese de teatru, acestea se joacă în saloanele din casele lor prima dată, apoi în teatru, Shakespeare are succes.

Era în vara lui 1595. Prețuri erau mari și viața scumpă. Ucenici spânzurați peste tot, înecați sau sfârtecați pe Dealul Turnului din centrul Londrei unde se afla un orologiu, legea marțială proclamată, recolta era slabă, vacile lovite de boală. Unii o duceau greu.

Noul patron al lui Will este contele de Essex. Shakespeare îi dedicase niște sonete, se cunoscuseră în casa lui Southampton, colaborau. Plănuia să scrie “Richard II”, o altă tragedie cu subiect din istorie, dar nu pierdea din ochi nici reacția străzii din epoca în care trăia.

Unele dintre piesele lui Shakespeare au fost publicate în ediții “quarto”, începând cu 1594.

Împreună cu frații Burbage, Hemings, Philips, Pope și Kenep adună bani ca să construiască un teatru.