£££

 ÎNJURĂTURI ROMÂNEȘTI

Când vine vorba de înjurături în filme , le iau ca atare. Sunt puține filmele românești în care să fie gratuite, poate doar atunci când scenariul sa chinuit să nu fie atât de obscene, dar în restul locului lor. Pentru că așa vorbesc oamenii din jurul meu. Teambuilding și mai nou Taximetriști sunt două filme care necăjesc oamenii cu limbajul. Deși, pot spune, cel mai bine pe înjurături românești stă Balanța . Și el e pe Netflix, pentru când ai ocazia.

În orice caz, înjurăturile au fost numărate . În Teambuilding apare de 20 de ori cuvântul pulă și de 14 ori coaie. Pe lângă astea intra alte clasice: futut, pizdă, zdreanță. Per total, zeci. Cineva a mers și mai departe cu număratul. Taximeștri are 248 de înjurături, cele mai multe într-un film românesc din ultimii 20 de ani. Sunt impresionat cum stau oamenii pe cuvinte și le numără. În fine, filmele-s pe Netflix și oferă mai multe decât cuvinte obscene, că pentru a înjurături ai venit aici.

Înjurături românești, dar pe regiuni și nuanțe

„Băăă, enoriașilor, băăă! Futu-vă Paștele și Evanghelia mamelor și taților voștri! La muuuncă, ortodocșilor!”, țipă pe geam primarul din Balanța , interpretat de Victor Rebengiuc. Ți-am zis, merită filmul. „Ascultă, bă, spaima puli !

Ai putea spune că Teambuilding , Taximetriști și altele mai noi doar zgârie suprafața. Dar există resurse bogate. Am adunat și pe VICE multe de-a lungul timpului. Le aduc aici ca să le ai la îndemână când chiar nu știi ce să-ți mai vină la gura.

Uite, din Moldova poate lua „Fac derdeluș din tine!”, „Futu-ți lumina și închinarea mă-tii!” sau „Futu-ți hristianu' mă-tii!”. E posibil să-ți plăcești și astea din Călărași : „Futu-ți căpetenia mă-ți joacă-n bătătură!”, „Să-mi sugi pula până îmi intră un coi în comă!” sau „Să-ți bag pula pe gât, poți să faci papion la nuntă!”.

Că tot am dat referința din Prea Târziu , uite niște bijuterii din Ardeal : „Râni-ai la porci până-i crăpa!”, „Fută-te Dumnezeu și îngerii de pe cer astăzi și mâine!” sau „Fută-te-ar toți demonii să te fută în mormânt când te-oi întoarce într-o rână în partea ceaaltă!” Uite aici lista mai bogată cu înjurături de părinți și bunici .

Într-un articol Dilema veche , Radu Cosașu a articol din lumii sau altă bijuterie. „O înjurătură tipic ungurească este însă «Pula calului în curul tău». Etimologic, ea n-are de fapt nimic de-a face cu «pula calului», ci vine, de fapt, din turcă, de la trasul în țeapă.”

E deja cunoscut că cele mai hardcore înjurături au două teme principale: mama și religia. Poate și de asta „anafura mă-tii” e un exemplu de perfecțiune. Ipocrizia e că în loc să ne asumăm că pula și pizda fac parte din limbajul uzual al românilor, și nu doar al lui nea Stelică, și să le găsim un loc în DEX, nu prefacem că el există undeva în afara vocabularului.

„Cuvintele sunt cuvinte, ce e în spatele lor poate fi obscen. Tonul și maniera fac diferența”, a explicat lingvista Monica Busuioc pentru VICE . „Așa-zisele cuvinte obscene sunt cuvinte vechi, moștenite din fondul lexical și provin din latină și slavă. Ele sunt de pe vremea când românii nu aveau nimic scris.”

Un străin a explorat cu dedicație lumea fabuloasă a înjurăturilor românești

În anii '70, un străin – norvegianul Erling Schøller – a vrut să facă un pic de ordine în înjurările românești. Astfel că a explorat limba și ia ieșit lucrarea „ Cuvinte și expresii obscene în limba română ” publicată în Revue Romane în 1971.

El notează în lucrarea lui că sentimentul de reținere, jenă ori pur și simplu evitarea cuvintelor acestui tip sunt firești pentru vorbitori, ducând la un caz particular de „interdicție de vocabular”. Schøller a structurat înjurăturile din română în trei categorii, în funcție de cum sunt construite.

În prima categorie sunt înjurăturii de tipul: „Futu-te-n nară!”, „Pupă-mă-n cur!” sau „Linge-m-ai în gaura curului!”. În a doua categorie ai așa: „Futu-ți paștele și grijania mă-tii!”, „Futu-ți muierea-n cur!” sau „Fute-ți-aș Dumnezeu' tău!”.

Cea din urmă are o putere incredibilă prin transformarea lui Dumnezeu într-un simplu om care, iată, ajunge să fie abuzat de alt om.

În fine, într-o treia categorie întră acestea: „Du-te-n mă-ta-n cur!” sau clasică „Fute-m-aș în pizda mă-tii!”.

„Înjurăturile românești sunt de o bogăție rară, pe care o concurează, din câte am auzit, numai cele rusești și maghiare. fi ea; […].”

Erling Schøller

Nu doar în filme ai însă înjurături, iar literatura română și ofertantă – mult mai ofertantă decât ai crede. Un loc aparte îl are Ion Creangă cu Povestea pulei , unde reușește să ducă limba română pe noi culmi. Uite exemplu: „Când a auzit baba de pule, ia zvâcnit inima… căci îi curgea ochii după dânsele, când le vedea așa de zdravene și bârzoete…”

Nu ar trebui să uite nici prietenul lui bun Mihai Eminescu : „Șezi călare drept în dop / Și să mergem în galop / Ohohoi, cum salt cu gust / Și te zvârl din pulă-n sus / Și te prind în pulă iar / Dulce fată ca un dar” — poezia „Șezi călare”.

Un text despre înjurături în română nu poate fi lipsit de fond lăsat și de romani, și de latină. Împăratul Augustus, de exemplu, are un poem despre care nu înveți la școală. Sună cam așa: „Pentru că Marc Antoniu o fute pe Glaphyra, Fulvia a decis să mă pedepsească cerându-mi să o fut eu pe ea. So fut pe Fulvia? Dar dacă Manius m-ar ruga să-l fuți în cur? Ar trebui so fac? Chiar deloc, dacă mai am bun simț.

Poemul justifică Războiul Perusin, iar Augustus o acuză pe Fulvia că dorește să se răzbune pe Marc Antoniu printr-un adulter. Fragmentul e din articolul de pe VICE despre cum strămoșii noștri homosexuali ne-au adus cele mai frumoase și neaoșe înjurături . Din care afli că în respectivul război, în timpul luptelor, prăștierii celor două părți au aruncat proiectile inscripționate „clitorisul Fulviei” și „Octavian suge pula”.

În final, mai e loc de spus atât: știai că „mă-ta-n cur” poate fi și insultă, și declarație de iubire? Nu și nu neapărat la noi. În rusă, „ëб твою мать” (tradusă aproximativ cu „Mă-ta-n cur”) se folosește în orice circumstanțe: declarație de amor, insultă mortală, poate chiar o expresie prietenească de simpatie, sau o formulă seacă de deschidere a ostilităților. Sau pur și simplu o interjecție, o formulă de mirare. Uite aici ce și cum cu aceste înjurături de familie . În cheia asta, nu te mira că se vorbește și așa .

Înjurături din fondul comun cultural

Mai toți le știm pe astea de bază: „ceapa mă-tii”, „anafura mă-tii” sau „grijania mă-tii” (adică „împărtășania mă-tii”). Însă, pe măsură ce gravitatea situației crește, se cere și o înjurătură mai pe măsură. Poți avea o resursă și în obscenitățile din trap, dacă insiști și vrei ceva nou.

Așa au ajuns oamenii să se ducă în niște cotloane interesante ale limbii române, de dragul blestemelor. Până la urmă, „românul s-a născut poet” era doar un eufemism pentru „românul are câte o înjurătură pentru oricât de nasoală este situația”.

De exemplu, în cele mai multe locuri, de obicei la sate, puține situații cer un „futu-ți” întreg, rostit răspicat. Cele mai multe se rezolvă cu un „’tu-ți”, uneori și ăla rostit cu o oarecare blândețe. „’Tu-ți maiu’ mă-tii!” („maiu’” fiind „ficatul”. Acest cuvânt vine din limba maghiară: „maj”). Iar pentru cele mai puțin grave probleme se renunță complet la verb, rămâne doar „bijbocu’ mă-tii” sau „tămădăul mă-tii”.

Biserica și popa, surse pentru înjurăturile cele mai uzuale

Când treaba e groasă, trebuie scos arsenalul greu, ca „Mă-ta-n cur” și „Chizdele mă-tii”. „Grijania mă-tii” devine „Dumnezeii și grijania mă-tii”. Iar cu „Scrisu’ și vascrisu’ mă-tii!” sau „Aghesmuirea mamii lui!” intrăm deja pe tărâm biblic. E bine știut că la români înjurătura merge mână în mână cu terminologia bisericească.

Anafura, arhanghelul, cădelnița, parastasu’, cristelnița, dumicatu’, crușea, năsălia, patrafiru’, evanghelia, altaru’, biserica, orice merge folosit într-o înjurătură. Cu cât ești mai supărat, cu atât înjurătura conține o înșiruire mai mare de termeni. „Paraclisieru’, anafura și Cristosu’ mă-tii!”.

Apoi, unii termeni se combină pentru a forma un singur cuvânt compus, cum ar fi „Duminicocina”, „Cristoșelnița” sau „Dumnescrisul”. Sunt unele atât de diminutivate, că par mai mult forme de alint decât înjurături, cum ar fi „Păsculița mamii lui!”. Apoi sunt înjurăturile care au ajuns să conțină nume de localități, cum ar fi „Dorohoiu’ mă-tii!” sau „Remezău’ mă-tii!”

Și mai sunt cuvintele care nici până azi n-am aflat ce înseamnă, luate din înjurături, ca „Mnearăul mă-tii!”, „Cheasna mă-tii!”, „Vangheaua mă-tii!” sau „Andalaia mă-tii!”

Înjurăturile în română cu trimiteri la divinitate sunt mai vechi decât creștinismul

Lingvistul Stelian Dumistrăcel, cercetător științific la Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, explică cum au apărut înjurăturile adresate divinităților. Și asta încă dinainte de creștinism.

„Inițial au fost înjurăturile de zeități, de divinități, înainte de creștinism, și după aceea au fost înjurăturile de divinități creștine. Întâi și întâi a fost venerarea divinităților, și după aceea, în funcție de insuccesul la vânătoare, la pescuit, divinitatea, zeitatea, care avea o reprezentare fizică, o statuetă, un boț de lut, iar apoi un fel de reprezentare iconică, venea și se răzbuna pe ea, bătea cuie în ea, adică pietre de silex, că nu erau cuie de fier atunci, o cresta cu cuțitul când era nemulțumit de rezultatul vânătorii.

Deci a fost strict în funcție de ocupațiile oamenilor și insatisfacții. Mergând la vânătoare, cerea protecția și ajutorul divinității. Dacă îi mergea bine, îi aducea ofrande în timp ce vâna. Dacă îi mergea rău, uneori se întâmpla că o mutila.

Și după aceea, din gesturi s-a ajuns la vorbe. Și primele înjurături au fost cele de orientare magică, nu sexuală.”

Tot conform explicațiilor sale, de mamă se înjură încă din perioada matriarhatului, când aceasta era considerată o protectoare și chiar o divinitate. „Așa s-a ajuns la înjurăturile de mamă în special, apoi la Maica Domnului și după aceea la toate divinitățile”, completează cercetătorul.

De la moldovenescul „futu-ți dumnecatu mă-tii” la ardelenescul „fută-te Dumnezeu cu Cristosu’ scos!”

Mi-am întrebat și prietenii ce înjurături creative și amuzante își amintesc de la părinții și bunicii lor.

Cineva din Moldova (posibil cu influențe din Rusia) mi-a scris că a auzit la bunicii lui o înjurătură care i se pare foarte amuzantă: „’Tu-ți avionul și bombardierele lui Saddam Hussein!” (avea și ăsta forma blândă, care se oprea la „’Tu-ți avionul!”).

Mai sunt și „Fac derdeluș din tine!”, „Mă-ta pe gheață!”, „Ești bătut cu leuca în cap” (adică ești nebun) sau „Ești o mascara!” (adică ești o rușine). Desigur, sunt și clasice, ca „Te ia gaia!”, „Futu-ți pizda mă-tii de plodan împuțit!”, „Tu-ți resteul și cotiga mă-tii!”, „Futu-ți lumina și închinarea mă-tii!” sau „Tu-ți ceatlău’ mă-tii!”.

Ca să nu mai zic de „Tu-ți jugu’ mă-tii!”, „Tu-ți dinaintea mă-tii!”, „Futu-ți dumnecatu mă-tii de muiere!”, „Futu-ți hristianu’ mă-tii!” sau, atunci cînd era mai mult în glumă înjurătura, la „În pizda mă-tii” se răspundea cu „Nu mai are, că s-a topit!”

Din Bucovina am primit „Futu-ți născătoarea mâne-ta!” (adică pizda mă-tii, desigur) și „Să mă cac la ușa ta!”. De la Târgoviște am obținut „Futu-te-n cur pe mă-ta!” și „Futu-ți dumnetoru’ mă-tii”. De undeva dintr-un sat din Călărași sunt bijuteriile „Futu-ți căpetenia mă-tii pînă joacă-n bătătură!”, „Să-mi sugi pula până îmi intră un coi în comă!”, „Să-ți bag pula pe gât, până îți fac papion la nuntă!”. Și când era copilul prea insistent și tot îl întreba pe ta-su unde merge, „La pule cu saci!”.

Dacă ești prin Ardeal și superi pe vreunul, așteaptă-te să auzi măcar un „Fută-te Dumnezeu și îngerii de pe cer astăzi și mâine!” sau un „Fută-te-ar toți demonii să te fută în mormânt când te-oi întoarce într-o rână în partea cealaltă!”. Sau, de ce nu, „Râni-ai la porci pînă-i crăpa!”. Și, bineînțeles, „Fută-te Dumnezeu cu Cristosu’ scos!”

Lingvistul Stelian Dumistrăcel subliniază că, în afară de Transilvania, unde apar influențe din limba maghiară inclusiv în ce privește înjurăturile, în celelalte regiuni ale țării ele sunt aceleași, cu mici diferențe lexicale și de pronunție.

„Există numai pentru Transilvania influențe din maghiară, aici au fost luate modele ale înjurăturilor din maghiară, dar în rest înjurăturile sunt aceleași în toată țara, pentru că este o chestie de imaginație.

Apar mici deosebiri specifice zonelor, cuvintele folosite, dar în general linia este aceeași în ceea ce privește construcția și obiectivele înjurăturilor. Avem variație lexicală, mumă – mamă, și fără îndoială pronunția, dar care nu ține de esența înjurăturii.”